Publicitate

Personalul Centrului  de Evaluare Covid din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase ” Sf. Parascheva” Iasi face eforturi sustinute pentru fiecare pacient care  i se adreseaza iar numarul acestora este în crestere.
Din acest motiv timpii de asteptare sunt mai mari, în plus timpul standard de evaluare, de cele mai multe ori depaseste 15 minute. Fiecare caz are particularitatile lui iar noi  tratam oameni, nu cazuri. Chiar daca aproape toti pacientii vin cu test pozitiv, avem si pacienti care au nevoie de retestare deoarece s-au testat pentru COVID acasa. Testele efectuate la domiciliu nu sunt valabile.

Rugam pacientii sa aiba rabdare. Timpul cald le permite sa astepte în aer liber si analizam variante viabile pentru perioada în care timpul nu va mai fi atât de prietenos. De asemenea am pus la dispozitie banci unde pacientii se pot odihni  si vom mai face tot ce este necesar pentru a reduce disconfortul asteptarii.

În programul cuprins între orele 8.00-13.00, cu o capacitate de 3 paturi în doua rezerve, centrul deserveste pacienti de toate vârstele. Multi pacienti vin mai devreme de începerea programului si nu de putine ori sunt preluati de cadrele medicale atunci când vin. Vorbim în mare parte de pacienti cu vârsta de peste 65 de ani, cu diabet, hipertensiune arteriala care au nevoie sa îsi ia medicatia la primele orele ale diminetii pentru comorbiditatile de care sufera.

 Pentru aceasta categorie de persoane, doar în centrul de evaluare COVID se administreaza noul Molnupiravir, un antiviral oral prevazut în schema nationala, bine tolerat de organism si fara efecte adverse importante dar doar daca îndeplinesc urmatoarele conditii:

–           la primele simptome de boala sa se prezinte la medicul de familie care, la rândul sau va trebui sa îi testeze, rezultatul sa îl încarce în platforma Corona forms si sa le faca programare la centrul de evaluare;

–           pacientul sa se prezinte la centru în primele 5 zile de la debutul bolii (dupa cele 5 zile nu mai sunt eligibili pentru administrarea antiviralului Molnupiravir);

–           medicamentul este eficient pentru formele usoare si medii de boala.

În Spitalul Clinic de Boli Infectioase ”Sf. Pascheva” Iasi sunt internati 93 de pacienti diagnosticati cu COVID dintre care 2 în Unitatea Mobila de Terapie Intensiva. O parte dintre acestia sunt chiar pacientii care s-au adresat initial Centrului de Evaluare COVID si care trebuie tinuti sub observatie si pentru care tratamentul se impune în regim de spitalizare.

Citește toată știrea

Activitate intensă la Centrul de evaluare COVID de la Spitalul de Infecţioase din Iaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate