“Ziarul de Iasi” continua seria dezbaterilor în contextul alegerilor academice din universitatile iesene. Mai jos prezentam un articol primit la redactie de la prof.dr. Gabriel Mursa. Invitam sI alti candidati, de la toate universitatile unde au loc alegeri, sa participe la aceste dezbateri.
Pentru mine, a fi rector înseamna, înainte de orice, a-ti respecta în cel mai mare grad colegii care ti-au facut onoarea de a conduce, temporar si cu demnitate, destinul Universitatii. Apreciez rectorul ce pune pe primul plan fiintele, oamenii – studenti, profesori, cercetatori -, nu obiectele (terenurile, mortarul, caramida si zidurile etc.). Apreciez rectorul-gospodar, însa doar în masura în care întelege ca activele imobiliare constituie doar un simplu mijloc, valoros doar daca ajuta efectiv la atingerea telului fundamental al Universitatii, iluminarea prin cunoastere, adica, perfectionarea studentului, a profesorului, a cercetatorului. Rectorul este primus inter pares; desi ales temporar în fruntea Universitatii, el îsi trateaza semenii ca fiindu-i colegi, egali, nu subordonati, supusi.
A fi rector înseamna a-ti însusi deschis si fara rezerve valorile lumii occidentale, nu ale lumii totalitare de dinainte de 1989, de care unii îsi aduc aminte si azi cu nostalgie. Civilizatia, care înseamna respectul pentru libertatea omului ca valoare suprema în societate, constituie rodul distinctiv al Europei vestice. Prin opozitie, lumea orientala a cultivat întotdeauna un dispret profund pentru omul vazut ca fiinta individuala, cu idealuri si valori proprii, cu drepturi inalienabile; ea a sanctificat conducatorul salvator (pretins omniscient si omnipotent), autocratia, nepotismul, guvernarea discretionara, cultura ploconului si bacsisului, a ”învârtelii”, superficialitatii si improvizatiei, a desconsiderat regulile general aplicabile si a preaslavit expedientul.
Rectorul cu viziune occidentala exercita temporar puterea cu care a fost investit, însa cu moderatie, bun-simt si având în minte una dintre povetele lordului Acton (”puterea corupe, puterea absoluta corupe absolut”). El accepta voluntar ca puterea lui sa fie echilibrata de alte centre (Senat, Consilii), este constient de orizontul de timp foarte limitat ce-i sta la dispozitie si, spre binele institutiei pe care o conduce, îsi recunoaste efemeritatea mandatului în raport cu istoria institutiei în fruntea careia a ajuns în mod vremelnic, iar nu prin vreun soi de predestinare. Prin opozitie, rectorul de tip otoman guverneaza, cu orgoliul insuflat de afrodisiacul înselator al puterii, o multime de insi timorati, aproape amutiti de frica de a fi trecuti pe firmanul de mazilire, de a fi sariti de la ”proiecte” si ”avansari”.
Rectorul este, prin definitie, un fel de ministru de externe al universitatii; el prezinta si reprezinta imaginea acesteia. Or, universitatea constituie, prin excelenta, un rai al cartilor si al ideilor, al dezbaterilor civilizate si serioase, un creuzet nascator de valori, principii, idealuri. De aceea, rectorul cu viziune occidentala trebuie sa aiba, înainte de toate, preocupari intelectuale, sa iubeasca lectura, sa fie om respectat în domeniul sau de specialitate (lucru recunoscut de adevaratii specialisti, nu de functiile si titlurile onorifice detinute), dar care, în acelasi timp, foloseste cu aplomb si vivacitate limba româna, dar si una sau doua limbi straine. În acelasi timp, limitarea la propriul domeniu de expertiza si la limba materna face din el o victima a limbajului de lemn.
Anvergura intelectuala îi va permite rectorului cu viziune occidentala sa înteleaga temele sociale aflate în discutie la un moment dat. Spre exemplu, i-ar da posibilitatea sa înteleaga cu adevarat cât de nociv este plagiatul într-o societate si sa intervina în dezbaterile publice, dând un exemplu elocvent de probitate morala si intelectuala învataceilor.
Nu îmi place rectorul-tehnician, prins în meandrele limbajului de lemn, preocupat excesiv sau exclusiv de regulamente, coduri, de concepte morganatice, care au drept ultim scop anestezierea libertatii si a spontaneitatii creatoare.
Nu apreciez rectorul-functionar, expert în dedesubturi administrative, în subtilitati birocratice, care stie numarul de prize din campus sau aproba meniul de la cantina studenteasca. Pretuiesc însa rectorul aflat la curent cu aparitia în limba româna a unei carti fundamentale, indiferent de domeniu. Evident, nu oricine poate fi un intelectual erudit precum T. Maiorescu, un savant veritabil precum V. Barbu, însa în lumea universitara, exista, totusi, oameni îndragostiti de idei si carti, ce pot aspira la un astfel de statut.
Detest universitatea de tip corporatie sau ”antreprenoriala”, asa cum o mai denumeste neolimba birocratilor de la Bruxelles. Universitatea nu este o companie imobiliara. Apreciez universitatea de tip iluminist, al carei ideal este dragostea de cunoastere, una care transmite ideile, valorile, traditiile lumii civilizate. Îmi repugna universitatea de tip “laborator social”, în care tinerilor li se baga pe gât cele mai noi scorniri ale ”inginerilor sociali”, ale ”inginerilor sufletului, dupa cum îi numea Stalin.
Prefer, tuturor acestor anti-modele, rectorul humboldtian, iubitor de carte serioasa, de idei trecute prin sita fina a timpului, rectorul care conlucreaza armonios cu Senatul universitar pentru a gasi cele mai bune criterii calitative de apreciere ale actului didactic si stiintific, nu rectorul care citeste în fiecare dimineata noua lista de criterii minimale stahanoviste prin care sa constrânga profesorii si cercetatorii sa produca articole pe banda rulanta, pentru a le trece în raportul sau anual.
În esenta, îmi place ceea ce eu as numi, evident, metaforic, rectorul care traieste în lumina cunoasterii. Acesta se opune acelor tipuri nocive de rector pe care le-am descris mai sus, si care pot fi subsumate unei sintagme pe care medievalii o foloseau pentru a descrie lupta dintre principiul binelui si cei care i se opun: rectores tenebrarum (sintagma îsi are originea într-un text nou-testamentar).
Gabriel Mursa
P.S. Unele dintre ideile expuse mai sus, inclusiv pasaje, se regasesc în articolul Despre erdoganizarea universitatilor, publicat în Ziarul de Iasi, pe 15 iunie 2023 si disponibil AICI