Publicitate

Dragostea si dependenta de dragoste sunt sentimente complet diferite în esenta lor, pe care unii le percep ca un întreg. Ei sunt siguri ca suferinta din cauza iubirii înseamna „sa simti dragostea”, iar a fi dependent de o persoana înseamna „a o iubi cu adevarat”. Dar cel mai rau este ca, dupa ce am experimentat odata o astfel de iubire care da dependenta, nu mai recunoastem o alta iubire, calma si fericita. Într-un sentiment de bucurie si liniste conjugala, ne lipsesc suferinta si tensiunea cu care eram obisnuiti. Dar ce e mai trist e ca, atunci când întâlnim dragostea de care avem atâta nevoie, trecem pe lânga ea fara sa o observam.
Daca, de pilda, o persoana este dependenta de alcool, atunci sistemul sau de valori se va învârti în jurul alcoolului: datorii, viata dezorganizata, probleme la locul de munca, concediere, dezinteres fata de familie si copii, agresivitate. Nu poti avea asteptari ca îsi poate largi universul, pur si simplu, nu observa toate celelalte lucruri care exista în jurul sau. El nu întelege valoarea cunoasterii, valoarea realizarii de sine, valoarea succesului, nu realizeaza valoarea familiei si altele asemenea. O astfel de persoana este un sclav al viziunii sale înguste asupra lumii. Si exista astfel de oameni pentru care toata bucuria vietii consta doar în alcool sau droguri; orice altceva nu îi intereseaza deloc. Acesti oameni putem afirma cu certitudine ca sunt bolnavi dintr-un singur motiv: si-au pierdut capacitatea de a se bucura de viata si nu doar de un singur lucru, ci de toate lucrurile care o compun. Viziunea lor asupra lumii s-a restrâns si ei însisi sunt prea slabi pentru a o extinde singuri. Iar extinderea constiintei persoanelor dependente este una dintre modalitatile de a scapa de dependenta lor.

În general, veti spune, suntem cu totii dependenti de ceva, într-o masura sau alta. Doar ca dependenta noastra poate fi distribuita mai mult sau mai putin uniform între diferite lucruri care compun viata noastra astfel încât sa nu ne agatam de ceva anume cu toata taria. Amploarea cunostintelor noastre ne permite sa ne bucuram de lucruri diferite, ne face liberi si independenti conditionat, deoarece putem alege între diferite optiuni de organizare a vietii noastre. Cu toate acestea, da, putem spune ca viata fiecarei persoane depinde de ceva ce nu poate fi înlocuit cu nimic altceva. De exemplu, toti depindem de aer, hrana si apa, iar acest lucru este natural.

Când vorbim despre dependente, gândul ne duce, fireste, nu spre dependenta de apa si aer, ci, mai ales, spre dependenta de alcool, droguri sau, cea de care ne vom ocupa azi, de dragoste. Pe de o parte, totul pare evident, vorbim despre dependenta unui iubit de partener. El, îndragostit si în acelasi timp dependent de dragostea lui, este coplesit de o pasiune puternica, se ataseaza de obiectul iubirii, se gândeste constant la el, nu poate trai fara el, este gelos pe el. Cu alte cuvinte, o persoana dependenta de iubire e condusa de sentimentele sale si nu de ratiunea sa. 

Este sigur ca, în fiecare poveste de dragoste, exista o relatie de valori si afinitati, iar asta pentru ca oamenii se aleg unii pe altii în functie de ceea ce au nevoie, unii se aseamana mai mult cu noi, altii mai putin, altii sunt diferiti. Atunci când pierdem iubirea, cautam vinovatul, fie în noi însine – ne simtim incapabili sa ne facem iubiti, fie în celalalt – incapabil sa ne fi dat ceea ce era important pentru noi. În realitate, într-o relatie umana sanatoasa, nu exista vinovati, fiecare avem un sistem propriu de valori si afinitati care poate coincide pe alocuri cu al altuia sau nu. Când credem ca suntem responsabili de regresul unei relatii, pierdem din vedere un lucru cu adevarat foarte important: putem influenta comportamentul si sistemul de valori al celui de lânga noi, dar doar într-o masura minima. Succesul unei relatii e generat de ambii parteneri, din angajamentul reciproc, din motivatia reciproca si, mai ales, din cât de mult se simt în armonie cu caracteristicile lor reciproce.

Adeseori auzim oameni care spun ca încearca sa iasa din capcana relatiilor dureroase, dar care în acelasi timp întreaba: „cum sa-l conving pe celalalt sa se îndragosteasca mai mult de mine?”. În mod clar, nu exista o reteta magica care sa convinga pe cineva sa ne iubeasca. Sa presupunem ca am reusi, printr-o minune, sa gasim o reteta, dar ce ne facem daca partenerul în cauza este un narcisist si, prin urmare, nu are capacitatea sa iubeasca pe nimeni decât pe sine? Sau îl determinam sa ne iubeasca si apoi realizam ca nu e omul pe care noi ni l-am fi dorit alaturi pentru o viata?

Fiecare fiinta umana are propria sa poveste, experiente, traume, are propriile sale valori, propriile sale motivatii profunde. Acestea sunt impulsuri interne foarte puternice care conduc comportamentul unei persoane mai mult decât orice altceva. Nimeni nu are puterea de a schimba o alta persoana si, atunci când se întâmpla acest lucru, fie unul este într-o stare de dependenta, deci complet disfunctionala, fie cealalta persoana si-a dorit sa se schimbe indiferent de tot si de toata lumea. Si nici atunci nu putem vorbi de o schimbare totala, în esenta omul ramâne acelasi, mai devreme sau mai târziu, esenta va rabufni. E ca si când astupi un furtun prin care curge apa cu presiune, undeva furtunul tot va exploda. De aceea nu putem convinge pe nimeni sa devina exact ceea ce ne-am dori, practic, este imposibil.

Aceasta constientizare este înfricosatoare pentru ca te pune în fata faptului ca nu poti avea control asupra relatiei. Din fericire, am spune, dar este primul pas pentru a nu mai simti greutatea totala a responsabilitatii cuplului. Daca este rece, permanent nemultumit, te critica mereu sau te paraseste nu este pentru ca nu ai facut destule sau ai facut lucruri groaznice. Poate fi si pentru ca partenerul tau are un trecut plin de abuz, o copilarie si o adolescenta lipsita de iubire, aventuri sentimentale care s-au terminat prost, durere nerezolvata, este posibil ca el/ea sa stea în spatele unei povesti emotionale pe care nu o poti vindeca si a unui gol pe care nu-l poti umple cu tot efortul din lume. O cunostinta si-a trimis partenerul la terapie: „Sper sa se schimbe de tot, a spus de parca omul pleca la garderoba sa-si schimbe hainele, sa nu-l mai aud cum ma critica în fiecare zi”. Doar ca el s-a întors exact cum a plecat. Nu are rost sa încerci sa-l convingi sa mearga la terapie în speranta ca se va recupera si poate fi, în sfârsit, pregatit pentru povestea ta, în care tu îl vezi jucând un anumit rol, rolul care îti place tie, nu lui. Daca motivatia si dorinta de schimbare nu pleaca de la el/ea si de la dorinta reala de schimbare, orice cale risca sa se dovedeasca complet inutila si frustranta pentru amândoi.

În relatiile de cuplu exista câteva capcane care daca nu sunt depasite pot conduce la dependenta. Nu avem timp sa ne ocupam azi de toate, dar vom reveni si în articolele viitoare asupra lor. Când oamenii încep sa se distanteze de convingerea ca ei sunt principalii responsabili pentru progresul unei povesti, „trebuie ca sa fac totul ca sa nu ma paraseasca”, încep sa vada comportamentul celorlalti ca fiind consecinta exclusiva a eforturilor lor de a mentine o relatie. O tânara aflata la începutul unei noi relatii mi-a spus recent: „Am nevoie de claritate în relatia cu el, de încredere. Daca îmi poate oferi, pot decide daca sa merg mai departe, altfel e mai bine sa-l las imediat, nu este persoana potrivita pentru mine, eu sunt o persoana care ofera încredere”. O asemenea persoana nu poate fi dependenta de partener, ea cauta un anumit gen de relatie în care îsi satisface anumite nevoi, cea de siguranta, în special, pe care, de altfel, o va restitui partenerului. Când nu o va mai avea, probabil va cauta un alt partener care sa-i ofere asta. Dar am întâlnit si persoane care spun astfel: „Traiesc pentru ea, îi arat ca îi este bine cu mine, nu cum i-a fost cu fostii, doar asa povestea noastra de dragoste va continua. Daca se termina înseamna ca nu i-am oferit ceea ce trebuie, desigur, de aceea trebuie sa fac eforturi sa fiu mereu la înaltime”. Practic, eforturile sunt doar pentru el, este dependent de partener si face eforturi imense pentru a pastra pe cineva alaturi, cu orice pret, pentru a-si dovedi cât este de capabil sa mentina o relatie, de altfel, defectuoasa.

Aceasta idee nu este doar gresita, dar este periculoasa pentru orice relatie de cuplu pentru ca ne expune cu usurinta la un sentiment de vinovatie si ne împinge sa credem din ce în ce mai mult în iluzia constanta ca, cu cât suntem mai capabili sa aratam ca oferim totul, cu atât mai mult, cealalta persoana se va lega mai puternic de noi. Am cunoscut pe cineva care obisnuia sa cheme ambulanta pretinzând a avea diverse probleme de sanatate, lesinuri si crize de inima, atunci când partenerul pleca sa-si ajute parintii, la prasit sau la strânsul recoltei. Presupusa afectiune trecea ca prin minune când el aparea, dupa o saptamîna, muncit si stors de vlaga, în dreptul usii. Astfel, dupa câteva apeluri la ambulanta, a reusit sa obtina un control total asupra lui, limitându-i universul doar la relatia cu ea. Pentru sot i-a fost mai usor sa renunte la relatiile cu oamenii dragi lui decât sa îndure isteria sotiei sale. Dependenta ei a generat dependenta lui, barbatul, departe de familie si prieteni, într-un univers care se rotea doar în jurul sotiei si al depresiei, s-a apucat de baut si a sfârsit-o într-un mod tragic.

Un partener nu devine singura sursa de emotii pozitive, desi, desigur, petrecerea timpului împreuna si momentele romantice cu el ne aduce fericire. Este o relatie în care esti, nu pentru ca ai nevoie disperata de ea, ci pentru ca o vrei cu adevarat. În ciuda tuturor pasiunilor, persoana dependenta nu îsi vede, însa, iubitul ca pe o persoana, ca pe o persoana reala. Îsi creeaza o anumita imagine ideala de care are nevoie pentru a umple lipsa cuiva sau a ceva din viata ei. Persoana dependenta ignora individualitatea partenerului si nu-i vede dorintele, deficientele, calitatile. Devine ceva aidoma unui lucru sau o functie de care ea are maxima nevoie pentru supravietuire si pe care îl înzestreaza cu calitatile, dorintele si deficientele pe care le doreste ea. Aceste încercari, de a schimba persoana într-un ideal, se termina în mod natural cu un esec total, iar acest lucru îl determina pe dependent sa dezvolte vinovatie, frica, furie si gelozie. Si, drept urmare, dependentul vrea sa se razbune pentru faptul ca persoana iubita s-a dovedit a fi diferita de felul în care si-a imaginat-o, moment în care se instaleaza în el o dezamagire completa si furie. Despartirile dureroase dintre dependent si partener alterneaza cu întoarcerile fericite: o noua oportunitate de a schimba partenerul în ideal. Astfel de relatii pot dura ani de zile si pot aduce mici insule de euforie în oceanul nesfârsit de durere, îndoieli si suferinta, care sunt confundate cu dragostea adevarata. Este clar ca, din aceasta perspectiva, nu se poate vorbi despre o relatie confortabila si calda, nici despre fericire. 

Dragostea si dependenta de dragoste sunt sentimente complet diferite în esenta lor, pe care unii le percep ca un întreg. Ei sunt siguri ca suferinta din cauza iubirii înseamna „sa simti dragostea”, iar a fi dependent de o persoana înseamna „a o iubi cu adevarat”. Dar cel mai rau este ca, dupa ce am experimentat odata o astfel de iubire care da dependenta, nu mai recunoastem o alta iubire, calma si fericita. Într-un sentiment de bucurie si liniste conjugala, ne lipsesc suferinta si tensiunea cu care eram obisnuiti. Dar ce e mai trist e ca, atunci când întâlnim dragostea de care avem atâta nevoie, trecem pe lânga ea fara sa o observam.

Cristina Danilov este psiholog

Citește toată știrea

Am cunoscut pe cineva care leșina de fiecare dată când partenerul pleca să-și ajute părinții la treabă – o poveste despre un tip special de dependență
Publicitate