Publicitate

Evanghelia ce se va citi în duminica aceasta în bisericile ortodoxe ne readuce în atentie pilda samarineanului milostiv pe lânga care trec, nepasatori, un preot si un levit (v. Luca 10, 25-37). S-a constatat ca, uneori, câte un slujitor prefera ca, în loc de a rosti întocmai versetul în care se spune ca „un preot se cobora pe calea aceea” (Luca 10, 31), sa foloseasca formula „un preot al Legii vechi se cobora pe calea aceea” sau chiar „un cuvios oarecare se cobora pe calea aceea”. Drept justificare a schimbarii textului se invoca faptul ca, rostit ca atare, textul poate sminti prin faptul ca ar sugera ca se face referire la un preot precum cei din zilele noastre, adica unul crestin. Si atunci apare precizarea „al Legii vechi” sau eufemismul „un cuvios oarecare”.
Aceasta mica si „nevinovata” modificare nu este deloc un amanunt de neluat în seama, ci constituie un serios prilej de reflectie asupra preotiei si asupra crestinismului de astazi. Evident ca în mintea celui care schimba astfel textul se afla dorinta de a se delimita de nemilostivirea acelui preot din parabola (al Legii vechi, într-adevar!) si ar vrea sa sugereze ca preotul de azi, fidel marturisitor al lui Hristos, nu ar mai trece nepasator pe lânga un om aflat în suferinta. Dar este si un reflex al clericului care este adesea atacat de unele confesiuni neoprotestante, confesiuni care-si învata adeptii ca preotii sunt cei care L-au rastignit pe Mântuitorul pe cruce, iar preotii de astazi nu sunt decât urmasii acelora, de acum doua mii de ani, atacul asupra preotiei sacramentale constituind unul dintre argumentele pe care-si cladesc retorica îndreptata împotriva Bisericii bimilenare. Preotia Vechiului Testament este însa doar o prefigurare a celei consacrate de Hristos si, dincolo de denumire si de unele elemente de cult (cum ar fi tamâierea), preotul crestin este cu totul altceva decât era, în vechime, preotul templului iudaic. Cu atât mai stranie este acuza adusa de aceiasi neoprotestanti preotilor de astazi ca fiind „ucigasi ai lui Hristos”, în conditiile în care El a lasat taman acestor slujitori ai altarului harul de a fi „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4,1) si de a oferi credinciosilor Însusi trupul si sângele Sau, pe care le-a jertfit pe Sfânta Cruce.

 

Însa pentru a merge pâna la capat cu reflectia noastra si pentru a fi onesti întru totul, trebuie sa mai sesizam si ca aceasta „îndulcire” a textului care se citeste la orice slujba a Sfântului Maslu mai denota si o frica de a ne asuma cuvinte pe care Mântuitorul le-a adresat, acum doua milenii, celor care se socoteau pe ei însisi ca fiind slujitori ai lui Dumnezeu. Ca si în cazul altor texte din Evanghelii, si în cazul acestei parabole Domnul ne transmite un avertisment, anume ca exista riscul ca, socotindu-ne pe noi fideli împlinitori ai poruncilor dumnezeiesti, sa nu riscam a pierde din vedere esentialul, adica omul, mai ales pe cel aflat în suferinta. Acel preot care „se cobora pe cale” s-a ferit sa se atinga de cel ranit pentru ca, de la distanta, se vedea ca omul respectiv era „aproape mort”. Or, daca ar fi constatat ca era mort cu adevarat, acel preot al Legii Vechi devenea, prin atingerea trupului celui decedat, necurat si nu mai putea sluji la templu decât dupa ce împlinea un anumit ritual de curatire. Asa ca el s-a ferit a-l ajuta pe omul ranit aparent din evlavie, ca sa nu se lipseasca pe sine de o perioada de neslujire.

Tot asa si astazi, exista riscul de a lua anumite porunci ca fiind „scop în sine” si de a pierde din vedere iubirea si mila pe care suntem chemati sa le aratam fata de aproapele nostru. Spre exemplu, daca o persoana, având o mare durere pe suflet, voieste sa se spovedeasca, iar un duhovnic nu ar accepta sa o marturiseasca întrucât nu a tinut post înainte de a veni la scaunul de spovedanie, atunci exista riscul ca acel suflet sa cada în deznadejde si chiar sa recurga la gesturi necugetate. Într-un astfel de caz, s-ar cuveni a pune mai presus de toate mila pentru un suflet chinuit, nu de a tine cu dinadinsul de o practica bisericeasca vizând pe cei ce pot tine o anumita rânduiala.

Text aparut în sectiunea OPINII ZDI

Citește toată știrea

Are voie un preot care nu a postit să spovedească? – ce spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei
Publicitate