Publicitate

Numarul cetatenilor ucraineni care îsi stabilesc domiciliul în comuna Vârfu Câmpului din judetul Botosani creste considerabil si pe fondul tensiunilor de la granita dintre Ucraina si Rusia, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul Maria Hutu.
Potrivit sursei citate, numarul de locuitori ai comunei creste semnificativ de la o luna la alta, în ciuda faptului ca populatia reala este constanta. Astfel, în mai putin de o luna, numarul de locuitori din Vârfu Câmpului a crescut cu aproape 300, de la 9.136 la 31 ianuarie 2022 la 9.412 pe 22 februarie.

Cresterea este una artificiala, în conditiile în care numarul cetatenilor români care locuiesc efectiv pe raza acestei unitati administrativ-teritoriale este de doar 3.622.

„Într-o singura zi am avut sapte cetateni ucraineni care au solicitat resedinta definitiva în Vârfu Câmpului. Sunt multi în ultima vreme. Nu stiu câti sunt exact, dar oricum sunt cu zecile si cu sutele într-o saptamâna. Vin si îsi fac documentele si se muta pe Vârfu Câmpului. Este legat de situatia conflictuala ruso-ucraineana. Probabil îi sperie si ei cauta sa plece cât mai multi”, a afirmat Hutu.

Vârfu Câmpului este o comuna care se afla în partea de Nord-Vest a judetului Botosani, la aproximativ 30 de kilometri de Vama Siret de la frontiera româno-ucraineana. AGERPRES

Citește toată știrea

Botoşani: Sute de cetăţeni ucraineni şi-au stabilit domiciliul în comuna Vârfu Câmpului în mai puţin de o lună
Publicitate