Cat de performanta a fost industria grea „a lui Ceausescu”, subiectul mandriei si nostalgiei unei mari parti a populatiei Romaniei de azi? Cat de tare „duduiau” fabricile si uzinele de unde ieseau automobile, tractoare, autocamioane si basculante trimise in toata lumea? A fost Romania de dinainte de 1989 o putere industriala redutabila si suverana, apreciata si respectata la nivel mondial? Pe urmele acestor teme de discutie care incing astazi Internetul, aktual24.ro a apelat la unul dintre cei mai competenti oameni din Romania. Istoricul militar Petre Opris a petrecut decenii documentandu-se in arhive, a scris carti si zeci de articole exact pe aceasta tema: industria Romaniei in perioada 1946-1989.
Daca ar fi fost transmisa live pe Facebook, discutia din Centrul Vechi a reporterului cu istoricul Petre Opris, abia sosit de la Varsovia, ar fi starnit, probabil, rasete. Printre urari de „La multi ani!”, clinchete de pahare si acorduri de muzica populara, reportofonul din telefon capta ecourile unei lumi disparute, dar care marcheaza si azi, foarte puternic, mentalul colectiv al poporului roman. Unul marcat de ignoranta si nostalgie dupa ceva ce n-a existat niciodata.
La un moment dat, Petre Opris a sintetizat, intr-o singura fraza, rezultatul industrializarii comuniste: dupa decenii de industrializare, investitii de zeci de miliarde de dolari, foamete si chinuri pentru 20 de milioane de oameni, Romania a ajuns, la sfarsitul anilor ’80, sa-si plateasca datoria externa tot cu mancare si cu aur. Adica exact la fel cum proceda in anii 1950, inainte sa inceapa intreaga nebunie. De ce s-a ajuns ca, la final, sa fim in acelasi punct de unde plecasem, numai ca mult mai saraci si chinuiti? Explicatiile le veti gasi in dialogul de mai jos. Urmarind detaliile date de Petre Opris, intelegem de ce comunismul nu putea, nu avea cum sa functioneze. Sfidarea logicii, a principiilor economice, a bunului simt, nu au cum sa se incheie niciodata cu bine. Rand pe rand, toate miturile se spulbera cand discuti cu un specialist.
Masinile Dacia? In 1989 aveau acelasi pret de vanzare, in strainatate, ca in 1972. Pe piata occidentala n-au putut fi exportate niciodata pentru ca le cadeau piesele de schimb, iar Ceausescu interzisese folosirea unora de calitate, de la furnizori straini. Asa am ajuns sa le dam pe credit prin Africa, America de Sud si Asia Centrala, de unde n-am mai vazut niciodata banii inapoi.
Oltcit? Gaura de 1 miliard de dolari. Romanii s-au angajat sa fabrice 150.000 de masini pe an, dar au reusit sa vanda, in total, doar 64.000. Am incercat sa-i pacalim pe francezii de la Citroen si sa producem singuri cutiile de viteze, dar sarcina i-a revenit unei fabrici care facea tractoare. In final, cand s-a ales praful, Ceausescu a tipat ca e sabotaj si a vrut sa-i condamne la moarte pe directori.
Camioanele Roman? O treime din productie erau rebuturi. Un director a incercat sa fie cinstit si sa monteze doar cu piesele care functionau. Ceausescu l-a dat afara. Urmatorul director a montat tot, iar 10.000 din cele 30.000 de camioane n-au functionat. Tractoarele? Nu se vindeau. La fel ca Daciile, dupa 20 de ani de fabricatie pretul ajunsese la fel ca la inceput. Iar lucrurile pot continua asa la nesfarsit.
Sistemul comunist era de asa natura incat nu putea sa functioneze. Fabricile nu se puteau da in judecata intre ele, pentru nerespectarea contractelor ori a normelor de calitate, si nici sa dea faliment. Prin urmare, unda de soc se transmitea in tot sistemul, paralizandu-l. Asa s-a ajuns ca esecul Oltcit, de unde trebuiau dati afara 2.000 de muncitori, a ajuns sa se simta pana in petrochimia care prelucra petrolul importat de la rusi, desi cele doua domenii n-ar fi trebuit sa aiba legatura.
Mai descoperim insa si jaful nerusinat pe care „statul social” al lui Ceausescu il facea cu propriii cetateni. In 1972, Dacia 1300 se vindea la export cu 1.850 de dolari, iar pe piata interna – cu echivalentul a 11.600 de dolari! Dacia 1100 se vindea la export cu 1.600 de dolari, iar in tara – cu aproape 9.200! Aceste situatii aberante erau posibile doar in comunism, din cauza lipsei pietei libere. Nu exista concurenta, oamenii puteau sa-si ia doar ce le dadea guvernul. Iar guvernul profita, vanzandu-le marfa proasta si foarte, foarte scumpa.
Vezi interviul pe larg pe aktual24.ro