După o pauză de 15 ani, comuna Ungureni din județul Botoșani va fi din nou gazda Festivalului de Folclor „Cânt și Joc pe Valea Jijiei”. Evenimentul, programat pentru 13 octombrie 2024, marchează o revenire mult așteptată, ediția anterioară având loc
Cresc alocațiile pentru copii de la 1 ianuarie 2025. Care va fi suma plătită
Alocațiile pentru copii vor crește începând cu 1 ianuarie 2025, a anunțat Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Aceasta a precizat și noile sume care vor fi acordate după majorare, menționând că acest pas vine în sprijinul familiilor, asigurând un suport
Valeriu Iftime: „Botoșănenii și-au pierdut orice urmă de încredere în politicieni”
Valeriu Iftime, președintele PNL BotoȘani, spune că vrea să reclădească încrederea oamenilor în clasa politică, șubrezită de scandaluri și promisiuni neîndeplinite. „Nu sunt de mult timp în politică, dar nici nu e nevoie ca să îmi dau seama că botoșănenii
Lipsa de Încredere în Sine
Lipsa de încredere în sine este o problemă foarte comună care poate afecta profund viața personală, relațiile și sănătatea mentală. Aceasta poate duce la dificultăți în luarea deciziilor, la evitarea provocărilor (iar aici mă refer la cel constructive) și la
Descoperă ultimele tendințe în materie de design interior
Poză de Jean van der Meulen pe Pexels.com Designul interior evoluează constant, iar fiecare an aduce cu sine noi idei și tendințe care transformă casele și apartamentele în locuri pline de personalitate și confort. Dacă te gândești să-ți reamenajezi
Sloturi progresive: Cum să crești șansele de câștig
Îmi amintesc perfect prima dată când am intrat într-un cazinou online. Eram copleșit de multitudinea de opțiuni și de promisiunile strălucitoare ale câștigurilor uriașe. Printre toate aceste jocuri captivante, ochii mi-au fost atrași imediat de secțiunea de sloturi progresive. Sumele
Laborator de microbiologie modern, recepționat astăzi de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici – FOTO
Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” are, începând de miercuri, un laborator de microbiologie modern, dotat conform celor mai exigente standarde medicale. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, alături de conducerea Spitalului Județean, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții și ai
Fibulă dacică din aur descoperită de un jandarm pe malul râului Siret – FOTO
Pentru un pasionat de istorie, timpul curge altfel! Acest lucru este valabil și pentru plutonierul adjutant Cristian Comănescu din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, care în după-amiaza zilei de duminică, 06 octombrie, a descoperit pe malul râului Siret o fibulă
Noi oportunități de dezvoltare pentru municipiul Botoșani, implicit și pentru județ!
Noi oportunități de dezvoltare pentru municipiul Botoșani, implicit și pentru județ! Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Zona Metropolitană Botoșani, este parte într-un proiect al Autorității Feroviare din România (AFR) care vizează introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul marilor
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii” la Cinema Unirea Botoșani – FOTO
Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, publicul este așteptat la Cinema Unirea Botoșani pentru a viziona pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, film regizat de Emanuel Pârvu. „Trei kilometri până la capătul lumii” în competiție la Cannes, o
Un nou cămin pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi într-o comună din județul Botoșani
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat marti, 8 octombrie 2024, 20 de noi contracte de finanțare pentru investiții locale în scopul creșterii calității vieții persoanelor cu dizabilități La eveniment au fost prezenți șeful Cancelariei Primului-Ministru, Mihai Ghigiu,
Abia a început școala, iar elevii se pregătesc de vacanță. Când începe și cât durează
Abia a început școala, iar elevii se pregătesc deja să stea acasă câteva zile. Vacanța din octombrie 2024, care marchează încheierea primului modul din acest an școlar, va începe pe 26 octombrie și se va încheia pe 3 noiembrie. În plus, multe
Amendă usturătoare pentru un bărbat care și-a abandonat pisicile pe marginea unui drum din județ
La data de 8 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută a abandonat cinci pisici, într-un sac din rafie, care era legat, pe marginea
Anunț! Modern Calor începe furnizarea încălzirii în municipiul Botoșani
Societatea de termoficare Modern Calor SA anunță că joi 10 octombrie 2024 ora 08:00 începe furnizarea încălzirii, etapizat, pe cartiere, în funcție de problemele apărute la umplerea instalațiilor utilizatorilor. Rugăm clienții companiei să se asigure că instalațiile interioare din imobile
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva continuă!
La pelerinajul anual de la Iași, organizat în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, mii de credincioși au venit să se roage și să treacă pe la racla cu moaște. Încă de ieri, de la orele 06.00, o dată cu citirea Acatistul
Acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, la Darabani
Polițiștii din cadrul Polției Orașului Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, în intervalul orar 09:00-12:00, polițiștii au acționat, în zonele aglomerate, precum și
Material lemnos confiscat de polițiștii din Bucecea
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, din orașul Bucecea, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 44 de ani, din județul Iași, care transporta material lemnos. În
Focare de pestă porcină africană confirmate într-o comună din județul Botoşani – FOTO
Dan Nechifor, reprezentantul Guvernului în teritoriu, i-a convocat în ședință astăzi pe membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoşani, la solicitarea Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, după apariția a două cazuri de Pesta Porcina Africana (
Seria investițiilor în transportul public local al municipiului Botoșani continuă! – FOTO
Seria investițiilor în transportul public local al municipiului Botoșani continuă! Astăzi, la Primăria Municipiului Botoșani au fost semnate noi contracte de achiziție în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani”, derulat prin Planul Național
Atleții de la LPS Botoșani, din nou la înălțime! – FOTO
Palmaresul Liceului cu Program Sportiv s-a îmbogățit cu încă 16 medalii cucerite de atleții noștri la competițiile naționale organizate de către Federația Română de Atletism. În perioada 28 – 29 septembrie 2024 Botoșaniul a fost gazda Etapei Finale din cadrul
