Detașamentele 1 și 2 Brăila intervin la un incendiu de locuință (fără persoane surprinse în interior), pe strada Astrului din municipiul Braila. Se intervine cu patru autospeciale și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Incendiul s-a extins și la locuințele învecinate
Un sistem de scanare cu raze X funcționează în Vama Giurgiulești
În cadrul Biroului Vamal din punctul Galați Rutier a fost pus în funcțiune primul sistem de scanare mobil cu raze X, pe zona rutiera. Este primul din cele 26 de sisteme similare care este achiziționat pentru creșterea securității și pentru
(VIDEO) Dan Nica (Europarlamentar PSD): Salariul minim european ar ajuta românii să lucreze în țară
Discuțiile privind alinierea salariului minim la venitul minim european sunt din ce în ce mai des discutate în Parlamentul European. Una dintre vocile puternice care susține alinierea salariului minim european în toate țările U.E. este Dan Nica, europarlamentar PSD. Acesta
Brăilean ucis în urma unui conflict spontan
Pe 20 mai, în jurul orei 14,30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați de către un tânăr de 29 de ani cu privire la faptul că tatăl său ar fi fost înjunghiat cu un cuțit.
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. „Începând cu data finalizării eşalonării prevăzute în anexa nr. 5, stagiul minim de cotizare
Clădire modernă pentru Ambulanța Tecuci
A fost aprobată ultima documentaţie necesară pentru a demara lucrările de consolidare, eficientizare energetică și modernizare a sediului Ambulanței Tecuci. Este vorba despre documentaţia tehnică, urmând astfel ca, în cel mai scurt timp, să fie emis ordinul de începere a
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 iulie
De la 1 iulie, prețurile la carburanți vor crește atât pentru motorină, cât și pentru benzină, după o perioadă de ieftiniri la pompă. Astfel, benzina se scumpește cu 43 de bani pe litru, iar motorina cu 40 de bani. Asta înseamnă că prețul plinului
(VIDEO) Cal salvat dintr-un canal de irigații
Pompierii voluntari din comuna Slobozia Conachi au avut o misiune mai puțin obișnuită. Ei au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal care căzuse într-un canal de irigații. Pentru că operațiunea era dificilă, în ajutorul salvatorilor au venit și
Scandal sexual uriaș la Poliția de Frontieră Galați
Șeful Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă de 14 ani. Autoritățile au declanșat o anchetă și deocamdată se fac cercetări doar în ceea ce privește fapta, nu și asupra unei
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” a prezentat echipa de prorectori
Noul rector ales al Universității „Dunărea de Jos”, prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, a semnat astăzi contractul de management cu Senatul Universității, pentru perioada 2024-2029. Tot astăzi, Rectorul a prezentat în plenul Senatului echipa de prorectori. Elena Mereuță –
Percheziții la suspecți de braconaj piscol
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, cu participarea reprezentanților de la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură Galați, au efectuat patru percheziții domiciliare în localitatea I.C. Brătianu, din județul Tulcea, la patru persoane bănuite de braconaj. În urma acestor
Prima creșă nouă din ultimii 30 de ani, la Galați
Primăria municipiului Galați informează că s-au încheiat lucrările pentru prima creșă care se înființează în oraș în ultimii 30 de ani, investiție ce a fost realizată cu fonduri europene. „Așa cum am promis, am reabilitat această clădire veche, abandonată, unde
Școlile, obligate să reducă greutatea ghiozdanelor
Directorii școlilor vor fi obligați să găsească soluții pentru ca elevii să nu mai care atât de multe cărți, în cazul în care un ordin al Ministerului Sănătății intră în vigoare. Ca soluții, instituția propune dulapuri individuale în care elevii
(VIDEO) CJ Galați a identificat o nouă sursă de finanțare pentru tratarea cancerului
Cifre îngrijorătoare vin din sănătatea gălățeană. Din ce în ce mai mulți gălățeni suferă de forme agresive de cancer, iar vestea i-a făcut pe reprezentanții Consiliului Județean Galați să caute soluții financiare pentru achiziționarea de noi tratamente și aparatură medicală.
Concurs sportiv pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, la Balta Zătun
Cea de-a 31-a ediție a „Cupei Danubius”, concurs internațional pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, a început la Balta Zătun. Evenimentul este organizat de Asociația Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galați și susținut financiar de către Consiliul Județean. „Am trăit o
Dan Nica, în topul celor mai influenţi europarlamentari din Parlamentul European
Dan Nica, șeful delegației române în grupul europarlamentar al Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), este cel mai influent europarlamentar român al Partidului Social Democrat. Un studiu recent realizat de BCW Influence Index arată că Dan Nica a fost
(VIDEO) 83 MILIOANE EURO, BANI PENTRU PROIECTELE TECUCIULUI
Lucian Costin, primar al Municipiului Tecuci și candidat al PNL pentru un nou mandat de primar, a vorbit la Reperul TV despre banii pe care a reușit să-i atragă în municipiul Tecuci, în perioada în care a ocupat fotoliul de
Incendiu pe strada Ștefan cel Mare din Galați
O casă a luat foc joi, 15 mai, în Galați, pe strada Ștefan cel Mare. La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați. A ars o locuință de aproximativ 60 de
Se schimbă regulile pentru vânzarea de fructe și legume
Vânzătorii de fructe și legume vor trebui să afișeze clar prețul și denumirea produselor în limba română, dar și să prezinte informațiile necesare legate de țara de origine, producătorul și calibrul, potrivit unui ordin pus în consultare de ANPC. Comisarii
Ministerul Educației l-a confirmat pe Marian Barbu în funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos”
După aproape 6 luni de tensiuni la Universitatea „Dunărea de Jos”, pare că, în sfârșit, se revine la normalitate. Prof. univ. dr. habil. Marian Barbu, rectorul ales al instituției de învățământ superior din Galați, a primit confirmarea Ministerului Educației pentru
