Cu cât ne deplasăm spre sudul arealului asupra căruia ne îndreptăm atenţia (statele din estul UE), cu atât fragmentarea cadrului natural, dar şi unele resurse naturale ce au generat marea industrie (în special cărbunii) joacă un rol din ce în
Războiul apei în complexul rezidențial Evergreen. Zeci de familii au stat fără apă de sărbători
Ziua și scandalul la complexul rezidențial Evergreen Towers din Iași, de pe strada Aurel Vlaicu 83 (pe șoseaua spre Dancu), construit de dezvoltatorul Ciprian Ciubotariu prin firma CCI Construct Company SRL. Articolul Războiul apei în complexul rezidențial Evergreen. Zeci de
Traficant de carne vie condamnat la 28 de ani de închisoare. Procurorii au claculat că a câștigat un milion de lire de pe urma victimelor
Judecătorii au pronunțat o sentință record în cazul unui ieșean acuzat de trafic de persoane. În urmă cu un deceniu, acesta a câștigat bani buni obligând mai multe tinere să se prostitueze pentru el în Marea Britanie. Răspunderea penală pentru
2.677 de posturi în învățământ scoase la titularizare. Unde sunt catedre libere în municipiul Iași
Sunt 2.677 de posturi disponibile în învățământul preuniversitar ieșean pentru anul școlar 2024-2025 care pot fi ocupate prin examenul de Titularizare. Însă, mai puțin de 10% dintre acestea pot fi ocupate pe o perioadă nedeterminată, iar mai bine de jumătate
Comercianții de pește, prinși cu nereguli: inspectorii au închis două pescării din Iași
Pescăriile din Iași au fost verificate, recent, de inspectorii DSVSA, iar nereguli au fost la tot pasul. Problemele constatate au condus, inclusiv, la suspendarea activității unor operatori economici, dar și la confiscarea a sute de kilograme de pește, potrivit DSVSA
Prinși la furat cablu telefonic. Un ieșean i-a vazut pe camerele de supraveghere și a chemat poliția
Trei tineri din Miroslava au vrut să dea o lovitură furând cablu telefonic. Au ales ca țintă o zonă izolată, în care sperau să nu fie văzuți. În cele din urmă însă, au căzut chiar în brațele unei patrule de
Zoon politikon
„Pe măsură ce tinerii discipoli produceau fragmente din viitoarele teze, în speță, referatele periodice, mă arătam tot mai înmărmurit – doar mă cheamă Mărmulescu, nu-i așa? – de ideile lor. Mi se aduceau – și astea, ideal judecate – dizertații
Știm finala Ligii Campionilor: Revenire spectaculoasă în ultimele minute
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la
Trei creșe vor fi constuite dintr-un foc în jurul Iașului
În Breazu, Tomești și Lunca Cetățuii vor răsări deodată trei creșe – „mici”, cum sunt denumite în procedurile de licitație lansate de Compania Națională de Investiții. Articolul Trei creșe vor fi constuite dintr-un foc în jurul Iașului apare prima dată
Estonii vor putea să voteze în alegeri de pe telefoanele mobile
Cetăţenii Estoniei vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii
FC Rapid, stadion parţial închis şi penalitate de 60.000 de lei după incidentele de la meciul cu Universitatea Craiova
Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a decis sancţionarea clbului Rapid cu 60.000 de lei şi închiderea parţială a stadionului la un joc, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Universitatea Craiova. Articolul FC Rapid, stadion parţial
Efortul de război al Ucrainei, finanțat cu bani rusești. Decizia luată de ambasadorii statelor UE la Bruxelles
Ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles au convenit adoptatea unui act normativ prin care profiturile generate de către bunurile deținute de banca centrală a Rusiei, înghețate după începerea războiului din Ucraina, să poată fi direcționate pentru finanțarea apărării ucrainene, a
La Iași se desfășoară Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă Teoretică
Aproximativ 200 de elevi din clasele IX-XII, de la licee vocaționale cu profil sportiv din toată țara, participă zilele acestea la Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă Teoretică, organizată la Iași. Articolul La Iași se desfășoară Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă
Începe ,,Art in the Park” și îi puteți vedea la lucru pe tinerii artiști
Joi începe ediția a IV-a „Art in the Park”, tabăra la care participă studenții specializării Pedagogia Artelor Plastice și Decorative din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași (UNAGE). Articolul Începe
Vineri se vernisează o expoziție cu 30 de lucrări semnate de Antonio del Donno
Expoziția „Antonio del Donno: «De la Roma la Iași – unirea liniilor între două sau mai multe puncte»” va putea fi vizitată în perioada 10 mai -14 iunie, la Muzeul Unirii din Iași. Vor fi expuse 30 de lucrări executate
8 mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii
Pe 8 mai se sărbătorește ziua de naștere a omului de afaceri elvețian Henry Dunant (1828-1910), inițiatorul Mișcării Internaționale de Cruce Roșie. Articolul 8 mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii apare prima dată în Ziarul de
Astronomii au detectat, în sfârşit, o exoplanetă telurică ce prezintă o atmosferă
Astronomii au căutat timp de mulţi ani planete telurice din afara sistemului nostru solar care să aibă atmosferă – o caracteristică considerată esenţială pentru posibilitatea de a găzdui viaţa. Ei bine, se pare că, în sfârşit, au găsit una. Articolul
Rareş Bogdan: Bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15 septembrie, la primul tur al prezidenţialelor
Prim-vicepreşedintele liberal Rareş Bogdan a declarat, miercuri, că „bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15 septembrie”, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, menţionând că, la următoarea vizită de la Casa Albă, în Biroul Oval, alături de preşedintele SUA,
Zece posturi didactice scoase la concurs la Universitatea Tehnică din Iași
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează concurs pentru ocuparea a 10 posturi didactice. Articolul Zece posturi didactice scoase la concurs la Universitatea Tehnică din Iași apare prima dată în Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene. Citește toată
ANPC, sfaturi la cumpărarea legumelor şi fructelor proaspete: Atenție pe preț și la cântar!
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi la cumpărarea legumelor şi fructelor proaspete, iar consumatorii sunt îndemnaţi, printre altele, să cumpere produsele din locurile special amenajate, să citească eticheta de prezentare şi să verifice dacă
