O persoană a murit şi alte 11 au fost au fost transportate la spital urma accidentului rutier între un microbuz şi un autotren care a avut loc luni, pe autostrada A4, în apropierea localităţii Cumpăna, a informat Centrul INFOTRAFIC din
Steliștii scapă de echipa lui Becali – FCSB nu va mai juca în Ghencea
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a anunțat că roș-albaștrii vor încerca să joace pe alt stadion partida din următoarea etapă disputată pe teren propriu, cea cu UTA Arad. Bucureștenii s-au arătat extrem de nemulțumiți de starea
Haos pe aeroportul din Barcelona. Zeci de pasageri așteaptă de dimineață să afle dacă vor mai decola azi spre Iași
Zeci de ieșeni sunt blocați în Barcelona după ce avionul companiei aeriene Wizz, care trebuia să decoleze astăzi la 9:50, nu a reușit să plece până în acest moment. Pasagerii din aeroport își exprimă nemulțumirea și solicită să fie aduși
Mizerie și șoareci – Un supermarket Lidl din Iași, închis astăzi de Protecția Consumatorilor (FOTO)
Magazinul Lidl din comuna Miroslava, inaugurat în luna noiembrie a anului trecut, a fost închis temporar astăzi după ce inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Iași au trecut pragul unității și au descoperit nereguli grave. Articolul Mizerie și șoareci
Un fermier din Deleni și-a lăsat concurența fără motorină pentru combine: a furat cu pompă specială din rezervoarele acestora peste 800 litri de combustibil
Un fermier din Deleni a fost acuzat că și-a făcut lucrările agricole cu motorina vecinilor. El ar fi furat peste 800 de litri de combustibil din combinele acestora, oprite în câmp. Probele culese de la fața locului indicau spre el,
Pădurarul care a renovat singur cantonul dărăpănat dat de șefi: Judecătoria i-a dat banii înapoi, Tribunalul i-a luat
Un fost pădurar își cere înapoi banii investiți în renovarea locuinței de intervenție care i-a fost repartizată. Direcția Silvică a refuzat să deonteze cheltuielile, sub cuvânt că nu aprobase efectuarea lor. Pe de altă parte, pădurarul nici nu ar fi
VIDEO O mașină în flăcări a provocat un incendiu și la casa din apropiere, în Voinești. Proprietara a făcut atac de panică și tensiune
O mașină a luat foc într-o curte, in sat/com. Voinești. Flăcăriel s-au extins și l casă. Intervine Detașamentul 1 de Pompieri Iași cu o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă. Articolul VIDEO O mașină în flăcări a
Semne și însemne
Vei trăi cu iluzia că genul tău e un amestec hibrid dintre regnul animal, cel vegetal, și cel mineral. Cu alte cuvinte, vei fi un om universal. Iar dacă vei îndrăzni cumva să spui altfel, toți ceilalți, aliniați corect din
Războiul elitelor cu dizidența și „dușmanii democrației” (I)
Pentru a contracara asaltul curentului populist, establishment-ul occidental pare dispus să sacrifice libertatea de expresie, sub stindardul luptei cu dezinformarea, mai degrabă decât să recunoască eșecul unor politici dezastruoase de care se face responsabil. Articolul Războiul elitelor cu dizidența și
Cum să mâncăm mezelurile și carnea procesată ca să nu avem probleme? Sfaturile nutriționistului ieșean Rada Baltag
Majoritatea oamenilor consumă salam, cârnați, crenvurști, tobă sau alte preparate similare, fie la micul dejun, fie la prânz. Totuși, mulți nu sunt conștienți de pericolele ascunse în aceste alimente, pe care adesea le includ și în dieta copiilor. Ce spun
Cum s-au înmulțit în județ „păcănelele” prin interpretarea unei legi ambigue? Comune și orașe care au și nu au 15.000 de locuitori
Patru comune ieșene depășesc deja pragul minim de locuitori care permite derularea afacerilor cu jocuri de noroc. Alte două comune au puțin sub 15 mii de locuitori. Păcănelele, însă, sunt prezente peste tot. Cum e posibil? Articolul Cum s-au înmulțit
De ce e important să bem apă pe caniculă? Sfaturi de la medici ieșeni: cât să bem exact funcție de vârstă, sex, activitate
În perioadele caniculare, ni se reamintește constant importanța consumului adecvat de apă. Totuși, mulți oameni încă nu înțeleg pe deplin motivele și importanța acestui aspect. Ce spun medicii, concret? Articolul De ce e important să bem apă pe caniculă? Sfaturi
Două „lovituri” de peste 100.000 de euro în Iași. Escrocherii cu pretinse vânzări de acțiuni la Hidroelectrica. Cât de ușor poți cădea în capcană!
Zeci de ieșeni au ajuns să plângă în pumni după ce din neglijență și lipsă de prevedere au căzut în capcana brokerilor care „vând” acțiuni la mari companii naționale. Autoritățile sunt depășite de situație, nu reușesc să facă progrese semnificative
Semnele că ai fost mușcat de o căpușă fără să știi. Boala Lyme poate da simptome și la ani după mușcătură. Sfaturi ale infecționiștilor ieșeni
Din ce în ce mai multe persoane le spun medicilor că se feresc să meargă, vara, în zone cu parcuri, cu iarbă înaltă, la mare sau la munte, pentru că se tem să nu fie mușcați de căpușe sau să
Pădurile din sudul județului, la cheremul hoților de lemne din tată-n fiu. Cei prinși râd când aud de Justiție
Unii săteni din sudul județului și-au făcut o meserie din furtul de lemne, de această îndeletnicire ocupându-se familii întregi. Pedepsele dispuse de judecători nu au darul nici măcar să-i emoționeze, darămite să-i determine să aleagă altă „muncă”. Patru hoți au
O săptămână de emoții pentru peste 1.000 de absolvenți de liceu ieșeni: azi începe bacalaureatul de toamnă
Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă. În județul Iași, 1.162 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a s-au înscris pentru susținerea examenului de Bacalaureat 2024, sesiunea august. Articolul O săptămână de emoții pentru peste 1.000 de absolvenți
Ciurea aduce asfaltul până la intrarea în Iași, pe la Fabrica de Cărămizi. Iașul nu are încă niciun plan „în oglindă”
În lipsa lărgirii drumului dinspre Lunca Cetățuii, cei de la Ciurea modernizează drumul care vine de la fosta Fabrică de Cărămizi până la limita comunei cu municipiul. Iașul nu are încă un plan „în oglindă” pentru această arteră alternativă. Articolul
Capital străin subscris la înmatricularea de noi firme: Iașul, depășit de Botoșani. Cine sunt cei mai mari noi investitori străini din județ?
Județul Iași a fost în prima jumătate a anului a opta “destinație” pentru antreprenorii străini care au înmatriculat societăți comerciale în România. În total, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului analizate de Ziarul de Iași, în primul semestru al
Primarii vechi și noi ai Iașului. „Veteranul” are 35 de ani de funcție, 4 sunt la al 7-lea mandat. Avem și „boboci”
Mandatul actualilor primari se încheie pe 26 septembrie, dar asta nu înseamnă că următorul mandat începe a doua zi. Practic, depunerea jurământului va avea loc pentru toată lumea în octombrie. Ziarul de Iași i-a trecut în revistă pe cei mai
GEST REPROBABIL Arbitrul Ionuț Coza, stropit de fanii FCSB după înfrângerea cu Poli Iași
Centralul partidei din Ghencea a fost înjurat și stropit de spectatori, chiar înainte să iasă de pe teren.FCSB a fost învinsă de Poli Iași în etapa a șasea din Liga 1, scor 0-1, iar fanii campioanei României și-au vârsat nervii
