Din cauza lipsei precipitațiilor și a dificultăților de acumulare a apei în rezervoare, Compania Județeană APA SERV S.A se afla în situația neplăcută de a întrerupe furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, începând de astăzi 16.08.2024, ora 13.00, până
Apă cu presiune redusă până la sistare, în comuna Ruginoasa
Din cauza absenței precipitațiilor și a temperaturilor ridicate din ultima perioadă, care au condus la un consum excesiv de apă, și având în vedere dificultățile de acumulare a apei în rezervoare, Compania Județeană APA SERV S.A. se află în situația
„Mod avion” activat – Din păcate, radarul i-a stricat distracția
La data de 15 august a.c., în jurul orei 12:40, un echipaj de poliţie al Seviciului Rutier Neamţ a oprit pe DN 15, în localitatea Pângărăcior, un autoturism care se deplasa cu viteza de 104 km/h în localitate, având direcţia
Accident cu victime, în Neamț – Trei tineri au fost răniți în urma impactului
La data de 15 august a.c., în jurul orelor 21:40, pe bulevardul Roman Mușat, din Roman, a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea a 3 persoane. „Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp
Viețile unor copii de 14 ani, puse în pericol după o aventură pe ATV – Ambii au fost transportați la spital
La data de 15 august a.c., orele 15:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Rediu. „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce
Declarația Prefectului Adrian Bourceanu privind situația la Serviciul Permise și Înmatriculări – Vom avea examinatori noi
Într-o recentă conferință de presă, Prefectul de Neamț, Adrian Bourceanu, a oferit detalii importante despre activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări din județ, evidențiind provocările curente și măsurile luate pentru a le depăși. „Aș dori să abordez și problema deficitului de
Atenție! Se oprește apa în Piatra Neamț
Având în vedere înlocuirea unor armături (vane/robineți), Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situația neplăcută de a întrerupe temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, astăzi 16.08.2024, între orele 08.30-16.00 în Municipiul Piatra Neamț. Vor fi afectați
Se oprește apa în Comuna Alexandru Cel Bun, astăzi
Pentru remedierea unei avarii la reţeaua publică de distribuţie a apei potabile, Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situația neplăcuta de a întrerupe furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, astăzi 16.08.2024, în intervalul orar 09.00-16.00 pe strada
Probleme cu furnizarea apei potabile în comunele Bodești și Ștefan Cel Mare
Pentru remedierea unei avarii la reţeaua publică de distribuţie a apei potabile, Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situația neplăcuta de a întrerupe furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, astăzi 16.08.2024, în intervalul orar 09.00-19.00. Vor fi
Marcel Ciolacu și Daniel Harpa, împreună la Mănăstirea Văratec: Rugăciune pentru pace și prosperitatea României
Astăzi, 15 august 2024, Mănăstirea Văratec din județul Neamț a devenit un punct de convergență pentru credincioși și lideri politici deopotrivă, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În mijlocul mulțimii s-a aflat și premierul României, Marcel Ciolacu, însoțit de o
„Regele Gol: Cum a pierdut clasa politică haina respectabilității”
În povestea lui Hans Christian Andersen, „Hainele cele noi ale împăratului,” un rege vanitos este păcălit să poarte o haină imaginară, care era vizibilă doar pentru cei demni și inteligenți. Rege fiind, nu îndrăznește să admită că nu o vede
Scandal într-un bar din Neamț/O persoană a fost rănită
La data de 14 august a.c., în jurul orelor 20:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană este rănită în proximitatea unui drum public, din satul Ruseni. În urma
Col. (r) Gaman Claudiu: Sprijin total pentru Planul Simion de Reindustrializare a României
Col. (r) Gaman Claudiu, Președintele Organizației Oamenilor de Afaceri AUR Neamț și fost adjunct al ISU Neamț, susține ferm Planul Simion pentru Reindustrializarea României, o inițiativă vitală propusă de președintele AUR, George Simion. Acest plan ambițios este esențial pentru revitalizarea
Provocările și soluțiile pentru autorizațiile de construire: Declarațiile Prefectului Adrian Bourceanu
Problema autorizațiilor pentru construcții și lucrări de infrastructură în județul Neamț a fost adusă în atenția publicului în cadrul unei conferințe de presă susținută de Prefectul Adrian Bourceanu, în contextul unei situații complexe și de amploare națională. Au fost subliniate
Seară de Vară la Conac: Un weekend plin de eleganță și distracție la Costișa
Primăria și Consiliul Local Costișa, alături de Best Show Event, organizează un eveniment deosebit intitulat Seară de Vară la Conac, care va avea loc la conacul Cantacuzino-Pașcanu din Costișa. Acest loc, cu o istorie de peste două secole, a fost
Tânăr din Piatra-Neamț, căutat de POLIȚIE (Dispărut)/Cine are informații este rugat să apeleze „112” (FOTO)
La data de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 13 august a.c. HĂRĂGUȚ CRISTIAN IOAN, în vârstă de 21 de ani, din Piatra-Neamț, a plecat în mod
Sondajul care zguduie politica din Neamț: PNL și USR în fața unei posibile crize electorale
De la începutul lunii august, MEDIA & PR GRUP a lansat un sondaj pe pagina de Facebook a ziarului ziarneamt.ro, sondaj care a atras atenția locuitorilor din județul Neamț. Acesta nu este un sondaj obișnuit, ci unul care îi pune
Bătrână acroșată pe un drum din Neamț
La data de 14 august a.c., orele 09:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în Petru Vodă. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce
Accident cu trei victime pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de deplasare (NEAMȚ)
În noaptea de 14 august a.c., în jurul orelor 23:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15B, în localitatea Timișești. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit
Tânăr dispărut. Ultima dată a fost văzut în Târgu-Neamț
La data de 13 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, fiul său, în vârstă de 22 de ani, RADU VALENTIN DANIEL, a plecat de la
