În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat, la verificările de frontieră din PTF Albița, a fost descoperit un pistol cu muniția aferentă pe care un bărbat cu cetățenie R. Moldova încerca să-l introducă în
Violențe în comuna Epureni! Polițiștii au reținut doi tineri agresivi
Poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, au reținut doi tineri, în vârstă de 25, respectiv 19 ani, din comuna Epureni, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau
SJU Vaslui înființează o linie de gardă continuă, în specialitatea chirurgie pediatrică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui a cerut Consiliului Județean (CJ) suplimentarea liniilor de gardă existente. Prin urmare, CJ-ul a solicitat Ministerului Sănătății avizul pentru suplimentarea liniilor de gardă existente de la nivelul unității sanitare, prin înființarea unei linii de
Transurb Vaslui înființează mai multe stații de autobuz
La solicitarea mai multor cetățeni, SC Transurb Vaslui înființează mai multe stații pentru oprirea vehiculelor care efectuează transportul de persoane. Astfel, vor fi amenajate staţii de autobuz pe strada Dimitrie Cantemir, în zona intersecţiei cu strada Col. Budeanu Aurel, cu
Apartamentele pentru tineri din Zona Industrială se construiesc tot mai scump! Costul unui metru pătrat este de 1.050 de euro
de Dănuț CIOBANU Majorarea prețului la materialele de construcții crește factura realizării proiectului „Construire locuințe pentru tineri în municipiul Vaslui”. Astfel, costul pe metru pătrat de suprafaţă construita crește de la 794 euro/mp la 1050 euro.mp. În Zona Industrială vor
Amenzi pentru operatorii care activează în sistemul de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile
Garda de Mediu Vaslui a verificat respectarea de către operatorii economici a prevederilor HG 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile: 52 de controale, 5 avertismente și 9 amenzi în cuantum total de 72.000 lei. RETURO: Sistemul de
Inspectoratul de Jandarmi Vaslui: Măsuri de securitate la bâlciul anual din municipiul Bârlad
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, împreună cu Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, Poliția Locală Bârlad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui, au dispus măsurile necesare pentru ca manifestările organizate cu prilejul Bâlciului Anual din municipiul Bârlad
Incendiu puternic în jurul lacului Prodana! Au ars circa zece hectare de vegetație uscată și cinci hectare de litieră
Patru autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad s-au deplasat în extravilanul municipiului, pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată, stuful și deșeurile din jurul lacului Prodana, focul extinzându-se la mărăcinișul și pădurea
35 de posturi în județul Vaslui: Inspectoratul Poliției de Frontieră Iași organizează concurs pentru încadrare directă
Vrei să faci parte dintr-o armă aparte, care nu poate fi înlocuită? Vrei să fii coleg/colegă cu urmașii celor mai curajoși bărbați ai acestui spațiu binecuvântat? Vrei ca de misiunile îndeplinite de tine să depindă siguranța generațiilor viitoare? Vrei să
Autorul unui omor a fost descoperit în vama Albița!
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetăţean român, căutat de autorităţi pentru punerea în aplicare a unui mandat european de arestare ca urmare a săvârşirii infracţiunii de omor. În ziua de
DSP Vaslui: Recomandări privind prevenirea transmiterii cu virusul West Nile
Virusul West Nile (VWN) poate infecta oameni, păsări, țânțari, cai și alte mamifere, dar transmiterea se face numai prin înțepătura de țânțar. Peste 110 specii de păsări pot fi infectate cu virusul West Nile. Cele mai multe cazuri de infectare
În acest an, 26.793 de persoane din județul Vaslui au fost vaccinate antigripal
La nivelul județului Vaslui, planul imunizărilor conform Calendarului Național de Imunizare este în grafic. În cadrul Colegiului Prefectural, Mihaela Vlada, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, a a prezentat o informarea referitoare la realizarea imunizărilor conform Calendarului Național de
În județul Vaslui, creștere medie a pensiilor după recalculare este de 438 de lei. 17.000 de pensionari nu primesc niciun leu
de Dănuț CIOBANU În urma recalculării pensiilor, la nivelul județului Vaslui creșterea medie este de 438 de lei. Pentru 17.000 de pensionari creșterea este zero, deoarece nu au stagiul complet de cotizare. La polul opus, cea mai mare creștere a
Sprijin, din partea Crucii Roșii Bavareze, pentru Episcopia Hușilor
În zilele de 15 și 16 august 2024, Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a primit un transport de echipamente medicale și produse sanitare, din partea Crucii Roșii Bavareze. „Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, punem bazele unui parteneriat
A încercat să intre în România folosind o carte de identitate falsă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la control o carte de identitate falsă. În data de 21 august a.c., în jurul orei
IPJ Vaslui: Posturi scoase la concurs prin încadrare directă din sursă externă
Inspectoratul de Poliţie Județean (IPJ) Vaslui a scos la concurs 23 de posturi de execuție vacante de agenți de poliție și personal contractual,prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale,
Despăgubiri pentru secetă de până la 200 de euro/hectar! Plățile încep din data de 15 octombrie
Agricultorii ale căror culturi au fost afectate de secetă vor putea primi despăgubiri de până la 200 de euro/hectar, din data de 15 octombrie 2024. Este vorba de fermierii care au încheiat procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la
Credite pentru încălzire! Goscom Vaslui furnizează energie termică pentru 125 de apartamente
Guvernul a adoptat un proiect de act normativ pentru pregătirea în condiții optime a asigurării continuității serviciului de alimentare centralizată cu energie termică în sezonul rece 2024 -2025. Proiectul prevede că, în anul 2024, UAT-urile pot garanta împrumuturile contractate de
Asigurări pentru cei mai săraci pensionari! Indemnizația socială nu scade sub 1.281 de lei
de Dănuț CIOBANU În urma recalculării pensiilor, indemnizația socială pentru pensionari nu scade sub 1.281 de lei. Astfel, în cazul în care pensia recalculată este mai mică de 1.281 de lei, diferența se suportă de la bugetul de stat. În
Episcopia Hușilor dă startul celei de-a VII-a ediții a programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar”
Episcopia Hușilor demarează, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a VII-a ediție a Programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar”. Prin intermediul acestuia, sunt oferite ghiozdane noi, complet echipate cu rechizite, celor care nu pot să își asigure acest lucru.
