Începând cu data de 01.11.2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, municipiul Vaslui, prin Direcția Administrare Piețe, Târguri și Oboare (DAPTO), inițiază o consultare publică cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor locale și
Procurorii au decis: Nelu Tătaru, control judiciar și interdicție de a profesa ca medic în următoarele 60 de zile
Fostul ministru al Sănătății a fost convocat pentru audieri în dosarul de luare de mită, la DNA Iași. Procurorii au decis să-l pună sub control judiciar pentru 60 de zile, urmând să continue audierile în dosar în această perioadă. De asemenea, medicului
Razie în Murgeni! Sunt cercetate infracțiuni privind regimul armelor și tulburarea ordinii publice
În dimineața zilei de 3 noiembrie 2024, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au organizat o razie în orașul Murgeni, județul Vaslui. În cadrul acțiunii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au fost puse în aplicare și 8
Caravana „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri” ajunge în județul Vaslui!
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse continuă campania de prevenție consum de droguri, alte forme de adicție, violență, bullying și trafic de persoane. Pe data de 6 noiembrie, ora 14:00, Caravana „Fără bariere-TOT adevărul despre droguri” se va afla
Festivismul a trecut, realitățile rămân! Diminuare severă a înmatriculărilor de firme în județul Vaslui
În primele nouă luni ale acestui an, în județul Vaslui au fost înmatriculate în total 783 firme. Întreprinzătorii vasluieni au înmatriculat 621 de SRL-uri, 94 de PFA-uri etc. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când 988 de societăți au
Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la Complexul de Servicii Sociale din Tutova: “Un model de bune practici!”
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a fost în județul Vaslui unde a vizitat mai multe centre de asistență socială. Este vorba despre o serie de obiective din comuna Tutova, poartă de intrare în județ unde oamenii au grijă
Primăria Vaslui: Începe procedura de expropriere pentru proiectul „Varianta de ocolire Vaslui”
Guvernul României a aprobat o hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Varianta de ocolire Vaslui”. De asemenea, s-a aprobat lista imobilelor proprietate
A testat vigilența polițiștilor de frontieră și s-a ales cu un dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui tânăr din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate falsă. În data de 31 octombrie a.c., în jurul
Ora de civilizație alături de jandarmii vasluieni
Jandarmii vasluieni continuă să sprijine prevenirea comportamentelor antisociale în școli prin activități educative în cadrul programului național „Ora de civilizație”, finanțat din mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității. De la începutul anului școlar, aceștia au desfășurat astfel de acțiuni
Incendiu izbucnit la un autocamion care se deplasa pe DN24, între localitățile Solești și Miclești
Pompierii militari vasluieni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocamion care se deplasa pe DN24, între localitățile Solești și Miclești (autocamionul transporta lemne pentru foc și balast). La
Accident în apropiere de pensiunea MIRA! Au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șase persoane
Pompierii bârlădeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și două ambulanțe SMURD, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe DN
Pregătiți pentru alegeri! Biroul electoral a decis ordinea pe buletinele de vot la alegerile parlamentare
Biroul electoral de circumscripție județean nr. 39 Vaslui a decis în urma tragerii la sorți ordinea pe buletinele de vot la alegerile legislative. Atât la buletinul de pentru Senat, cât și la buletinul de vot la Camera Deputaților, pe locul 1
Persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de maxim 6 ani
La data de 1 septembrie 2024, acest tip de contract de asigurare socială a încetat de drept, ca urmare intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, care a abrogat prevederile OUG nr. 163/2020, cu modificările ulterioare. Persoanele care au încheiat contracte
Ceremonie oficială de constituire a CJ Vaslui! Președintele Ciprian Trifan și consilierii au depus jurământul
În Sala de ședințe „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ președintele ales al Consiliului Județean (CJ) Vaslui și 24 din 34 de consilieri aleși la alegerile din 9 iunie au depus jurământul. În cadrul ceremoniei oficiale de constituire, noul președinte
Ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie
Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Pentru
Infracțiuni pe drumurile publice! Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare. La data de 28 octombrie 2024, ora 16.10, polițiștii Secției 1
Direcția de Sănătate Publică Vaslui: Campanie privind promovarea alimentației sănătoase
Nutriția este o parte esențială a sănătății și dezvoltării. Alimentația sănătoasă asigură creșterea, dezvoltarea individului și contribuie la prevenirea unor boli cronice netransmisibile. De aceea, sub sloganul „Alege inteligent, mănâncă sănătos!”dedicăm luna noiembrie campaniei naționale privind promovarea obiceiurilor alimentare și
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui: A treia ediție a Atelierului de creație „Tablou de toamnă”
Ne-am bucurat de zâmbete, dulciuri și multe momente frumoase la cea de-a treia ediție a Atelierului de creație „Tablou de toamnă”, care s- a desfășurat pe parcursul a două zile la sediul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. În cadrul
Aleșii locali depun jurământul! Ceremonie de constituire a Consiliului Judeţean Vaslui
Astăzi, începând cu ora 11.00, în Sala de şedinţe „Ştefan cel Mare” a Palatului Administrativ al Judeţului Vaslui va avea loc şedinţa privind ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Vaslui. Evenimentul se desfășoară conform Ordinului Prefectului Județului Vaslui nr.398/18.10.2024. Potrivit
Speriați de inundații! Peste 650 de polițe de asigurare au intrat în vigoare în luna septembrie
Numărul polițelor de asigurare obligatorie a locuinței din județul Vaslui a crescut brusc după inundațiile puternice din luna septembrie. Dacă a sârșitul lunii august 2024 erau în vigoare 21.743 de polițe, la data de 30 septembrie erau înregistrate 22.405 polițe
