Publicitate

Operam în practica zilnica, ne place sau nu, în jurul stereotipurilor culturale care depind de sistemul socio-economic, adica suntem produsul angrenajului reproductiv al conventionalismelor, inegalitatilor, violentei, misoginismului si machismului, a misandriei deghizate în normalitate. Comportamentul nostru este rezultatul îndatoririlor de a fi asa cum suntem si de a aparea într-un anumit fel în societate, controlate de canoanele de frumusete existente, de medii familiale conservatoare si de dezvoltarea deprinderilor care reproduc ostilitatea îndreptata catre femei.

În timp ce la noi un vlogger pe nume Buhnici a aruncat, de pe plaja plina de „vergeturi”, bomba misoginismului în apele si asa tulburi ale discriminarii de gen, autoritatile spaniole tocmai au lansat o campanie prin care promoveaza frumusetea naturala, o campanie a încurajarii celor care, din diverse motive, inclusiv cele ce l-au oripilat pe românul nostru pretentios, au evitat sa se expuna privirilor „politiei corporale”. „Vara ne apartine, este sloganul campaniei, toate corpurile sunt demne de expus la plaja! Fara violenta estetica asupra noastra!”, vedem peste tot afisat în Spania, mai ales pe malul Mediteranei. Ministrul adjunct al egalitatii, Angela Rodriguez Pam, a distribuit un mesaj pe Twitter adresat barbatilor care se întrebau, ironic, de ce ar avea nevoie femeile de permisiunea guvernului spaniol pentru a merge la plaja, pentru ca, oricum, mergeau, cu vergeturi sau nu, si fara acordul politicienilor: „Bineînteles ca mergem, dar ne asumam de fiecare data ca ne atragem dispretul pentru ca aratam un corp care nu este standard”, a spus aceasta. Posibil ca doamnei ministru Pam sa-i fi ajuns la urechi remarcile vloggerului nostru care se pare ca merge la plaja nu doar cu rogojina, papucii din paie si nevasta care arata, dupa spusele lui, ca o minora, ci si cu un ochi critic cu care masoara, cu acribie, pieile doamnelor si domnisoarelor ce se balacesc în valuri.

Desigur, o femeie poate decide sa nu-si epileze parul de pe picioare. Sa nu îsi faca manichiura. Sau îsi accepta corpul asa cum este, cu defectele lui, nu o intereseaza în mod expres dietele, tratamentele corporale cu silicon, bisturiul care scoate ridurilepentru ca, pur si simplu, se simte bine în pielea ei si nu pune prea mult pret pe plusul sau minusul de kilograme si nici pe ridurile care, inevitabil, apar odata cu vârsta si îsi au farmecul lor. Dar toate acestea au consecinte sociale pe care va trebui sa le faca fata. Probabil ca multi se vor uita lung dupa ea, va primi priviri dezaprobatoare de la diversi necunoscuti, colegele cârcotase vor avea despre cine vorbi. Asa ca, daca cineva îndrazneste sa spuna ca, de exemplu, dieta este o alegere libera pentru femei, raspunsul este: se însala amarnic. Dieta nu este ceva ce facem noi, femeile, de la sine, daca femeile renunta la ciocolata, frisca, hamburger si pizza este din cauza „politiei corporale”: pentru ca a nu tine dieta presupune ca nu vom fi pe placul altora, ca vom fi dispretuite si tinta a batjocorii si ironiei.

Operam în practica zilnica, ne place sau nu, în jurul stereotipurilor culturale care depind de sistemul socio-economic, adica suntem produsul angrenajului reproductiv al conventionalismelor, inegalitatilor, violentei, misoginismului si machismului, a misandriei deghizate în normalitate. Comportamentul nostru este rezultatul îndatoririlor de a fi asa cum suntem si de a aparea într-un anumit fel în societate, controlate de canoanele de frumusete existente, de medii familiale conservatoare si de dezvoltarea deprinderilor care reproduc ostilitatea îndreptata catre femei.

Multe din comportamente se învata. De exemplu, sa ne gândim la felul în care femeile si barbatii stau pe un scaun în spatiile publice, cum ar fi în tramvai sau în avion. Veti vedea probabil ca barbatii tind sa stea larg, cu picioarele desfacute (o atitudine cunoscuta sub denumirea de „manspreading”), în timp ce femeile tind sa stea cu picioarele strânse sau încrucisate, ocupând putin spatiu. De ce este asa? Nu ne nastem cu impulsul firesc de a sta într-un anumit fel pe un scaun, acesta este înca un exemplu privind modul în care ne educa societatea. Modul în care stam este partinitor în functie de gen si este ceva ce învatam prin observatie sau chiar prin educatie directa – ati auzit, desigur, reprosându-i-se unui baiat „stai ca o femeie”, sau, mai grav, unei femei: „Nu asa stau femeile în tramvai, cu picioarele desfacute!”

Efortul de a ne face placuti este dificil în aceasta tesatura sociala-macho care ne umbreste modurile de a functiona asa cum ne place, o societate redusa la etichete ce discrediteaza genul si care, în cele din urma, devin arme împotriva propriei noastre lupte cu discriminarea. Folosim cu usurinta expresii reductioniste atunci când ne referim la celalalt care nu e în sablonul social, precum gogoasa, basoalda, pitica, scroafa, burtos, pocnitoare, petarda, scândura etc. si nu tresarim când le auzim, ba reproducem inegalitatea, nu ne ascultam ce spunem despre ceilalti si nu ne întrebam niciodata ce vrem, de fapt, folosind asemenea expresii. Nici macar nu ne întrebam daca noi suntem perfecti. Zilnic traim episoade care ilustreaza aceste comportamente de misoginism si misandrie, manifestate, de altfel, si în folosirea limbajului.

Cum misoginismul este, de fapt, un complex de superioritate, restrâns la domeniul relatiilor barbatului cu femeia, si misandria – a relatiilor femeii cu barbatul, suntem îndreptatiti sa cautam complexul de inferioritate care sta în spatele acestuia. Un barbat care loveste o femeie fizic sau emotional a fost el însusi crescut de o mama care nu i-a satisfacut foamea lui afectiva sau de un tata care l-a umilit sau chiar lovit si care nu si-a respectat sotia sau femeile din jur. În ziua de azi, putem explica de ce un om abuzeaza un alt om sau de ce îl insulta, psihologia ne ajuta. Însa aceasta explicatie nu e suficienta. Misoginia, ca si misandria, daca tinem cont de reactia societatii care gândeste în sabloane, nu sunt tulburari de comportament constând în ura sau dispret fata de femei, respectiv barbati, ci, mai degraba, o metoda de consolidare, monitorizare si mentinere a ierarhiilor sociale, e un fenomen social. Sunt comportamente pe care le învatam din copilarie, si pe care fara sa ne dam seama le transmitem noilor generatii pentru ca daca „a fost mereu asa”, va fi pentru ca „trebuie sa fie asa”. Traim într-o societate care de secole a plasat barbatii mai presus de femei si aceasta logica a organizat relatiile dintre fiintele umane: ni se atribuie locuri, roluri, comportamente si chiar moduri de a ne exprima sau de a ne misca diferentiate prin caracteristicile noastre biologice. Acest mod de a aborda misoginia este important pentru ca ceea ce trebuie schimbat, spun expertii, este echilibrul de putere, nu terapia în masa.

Multi dintre noi suntem educati în acest sistem al falocentrismului, patriarhatului si sexismului, astfel încât, nu doar barbatii au atitudini misogine, ci si femeile. Aversiunea se extinde asupra celorlalte reprezentante ale aceluiasi gen: „Nu sunt ca acele proaste care stau la cratita si put a ceapa, eu comand mâncare de la catering”, „Aia?! O oportunista care s-a dus galop la munca a doua zi dupa ce a nascut, bietul sot, el are grija de copil!”, „Ce poate sa fie de capul ei daca toata ziua îsi întinde motul cu placa la salon?” Variantele de declaratii pot fi diferite, dar esenta este aceeasi: o femeie încearca sa se separe de reprezentantii genului ei si sa arate ca este mult mai buna prin ceea ce face ea. Retelele de socializare dezvaluie aceasta atitudine în mod deosebit: în comentariile oricarei postari unde oamenii cer sfaturi, puteti vedea câteva femei „corecte”, „extraordinare” care încearca sa se afirme în detrimentul altora.

Vloggerul Buhnici s-a simtit legitimat sa faca o remarca misogina, spunând ceea ce a gândit cu voce tare în acel moment despre femeile care nu intra în standardul lui personal de frumusete, un standard redus la „piele, tâte si buci”, ca sa-l citez. E ceea ce simt si cred multi barbati si femei deopotriva, nu doar el, din pacate. Dar, între ceea ce gândim despre cei ce trec pe lânga noi si a exprima public aceste gânduri, unele ofensatoare, la adresa semenilor, e o distanta. Distanta o stabilesc oamenii prin educatia lor si tine de cultura spatiului public de care pomeneam anterior. Sinceritatea lui l-a costat: dincolo de remarca grotesca si de scuzele prezentate, ni s-a revelat un om crescut în spiritul pur patriarhal, acela în care femeia, daca „nu e la cratita” si „nu se puieste”, atunci ar trebui sa fie obiectul sexual dator sa încânte ochiul masculului întins pe-o rogojina, cu nevasta alaturi, pe plaja din Mamaia. Cultura lui publica e ancorata, înca,din nefericire, la aberatiile lui Schopenhauer, cel care scria în „Viata, amorul, moartea” ca „Femeia prea grasa, femeile-colos ne displac pentru ca starea lor morbida arata o atrofiere a uterului si un semn sigur de sterilitate.” sau „Femeia este un animal care trebuie strunit, îngrijit bine si pastrat în interiorul casei”.

Societatea noastra româneasca, în ansamblu, este destul de agresiva: oamenii fugaresc pisicile negre, bat cu bâtele soferii lenti din trafic, înjura postasul care aduce facturile de gaz, omoara câinele vecinului pentru ca latra, dar, mai ales, oamenii sunt agresiviunii cu altii si, adeseori, fara motiv. De ce agresivitatea din noi a inundat plaja tolerantei, lasând doar mici insule din ea, este o alta poveste.

Cristina Danilov este psiholog

Text aparut în SECTIUNEA OPINII a ZIARULUI de IASI

Citește toată știrea

Ce îi răspunde psiholoaga ieșeancă Cristina Danilov vloggerului Buhnici, care vrea doar piele, țâțe și buci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate