„Fulgii de nea” tresar la cea mai mica adiere a unui vânt potrivnic, care plâng foarte usor si intra în depresie cât ai zice „peste”, spre deosebire de parintii lor care au nevoie de mai mult ca sa ajunga în acea stare.
Se vorbeste enorm despre toleranta, despre incluziune, despre identitate. Acestea sunt niste concepte care apar acum peste tot si care vor sa fie noi, de parca nimeni nu a mai auzit de ele pâna în prezent. Orice neîntelegere sau exprimare prea transanta în legatura cu un lucru de natura sociala care aminteste de cele trei duce automat din partea multora la un apel la militantism împotriva acelei deraieri „inacceptabile”. Drept urmare se observa o crestere tot mai mare e intolerantei militantilor diferitelor comunitati, fie ca sunt pro black, pro femei, pro Palestina, pro Israel, pro Ucraina, pro LGBTQ, la opiniile altele decât ale lor, si implicit la aparitia unei cenzuri din partea acestora. Atentie, nu ma refer la opiniile adverse, ci la cele diferite. E o deosebire foarte mare între acesti termeni pentru ca se vorbeste despre diversitate acum, doar ca aceasta este înteleasa numai într-o anumita directie: cine vorbeste ca tine e bun, cine vorbeste altfel e rau. Opiniile de alta natura sunt condamnate, iar libertatea dispare.
Desi Constitutia României prevede clar ca libertatea gândirii, a exprimarii si a opiniilor nu poate fi îngradita, este inviolabila, iar libertatea constiintei este garantata, trebuind sa se manifeste în spirit de toleranta si de respect reciproc, cenzura are mereu trai bun, indiferent de regimul politic aflat la putere. Doar ca de data asta nu te baga nimeni la puscarie, doar te marginalizeaza.
Mass media a fost invadata saptamâna trecuta de filme si comentarii legate de o declaratie publica facuta de fiica Elenei Lasconi, primar al municipiului Câmpulung Muscel, prin care îsi exprima dezamagirea imensa pe care a avut-o când a aflat ca mama ei a votat la Referendumul pentru familia traditionala din 2018 altfel decât ar fi dorit ea. Nu are nici o importanta faptul ca se autodeclarase membra a comunitatii LGBTQIA+, asta e în plan secund. Ce este important e urmatorul aspect: fiica nu a putut accepta ca mama sa poate avea o alta opinie decât a ei. Asta e marea noutate. Pâna acum parintii îsi revendicau aceasta pretentie, dar, iata ca azi lucrurile stau invers.
Toata declaratia a fost filmata de o fata care parea coplesita de tristete, de frustrare, de dezamagire. Îsi stapânea cu greu lacrimile si era pur si simplu ravasita. Cuvintele folosite erau si ele pe masura, unele chiar foarte dure, de genul „jegoasa”, ceea ce arata gradul foarte înalt de furie stârnita de „dusmanul” respectiv, mama ei.
Din câte am vazut au fost numeroase pareri pro si contra. Multi s-au grabit sa o acuze pe fiica nerecunoscatoare ca nu îsi respecta mama care a nascut-o, ca da dovada de lipsa de educatie… Acestia greseau, din punctul meu de vedere, pentru ca vedeau lucrurile doar de la suprafata si nu încercau sa înteleaga cauza pornirii care era la originea întregului mesaj. Oana Lasconi suferea enorm, cum declara si ea, se simtea tradata, abandonata de o mama care nu o întelegea si care dovedea ca era o straina pentru ea. Si orice durere trebuie înteleasa, nu condamnata.
Ce nu se întelege e ca Oana face parte din generatia numita azi Snowflakes (fulgi de zapada). Definitia din Collins English Dictionary este „tineri adulti din anii 2010, vazuti ca fiind mai putin rezistenti si mai predispusi la a se simti ofensati decât generatiile precedente”. „Fulgii de nea” tresar la cea mai mica adiere a unui vânt potrivnic, care plâng foarte usor si intra în depresie cât ai zice „peste”, spre deosebire de parintii lor care au nevoie de mai mult ca sa ajunga în acea stare. Dovada e ca mama Oanei nu s-a simtit ofensata de jignirile fiicei si chiar a mers la Paris sa o împace.
Doar astfel se explica reactia „razvratitei”, si, extrapolând, a majoritatii miscarilor militantiste de azi.
E vorba despre oameni hipersensibili care din prea multa emotie nu mai pot vedea clar lucrurile si devin violenti, nedrepti, chiar dictatori.
Pentru ca daca ar fi gândit clar, domnisoara Lasconi si-ar fi dat seama ca nu poti sa condamni pe cineva care si-a exprimat liber un drept la opinie si la vot garantat de Constitutia României si de orice stat democratic de pe Terra. Doar un om care nu îsi mai poate controla reactiile, care nu mai vrea sa stie de nimic altceva decât de dreptul si dreptatea lui ar face asa ceva.
Din pacate se întâmpla din ce în ce mai des acest tip de reactie. Tinerii lezati peste noapte nu mai iau în mâna o pusca sau un drapel ca altadata, ci un telefon mobil si trimit în eter mesaje dintre cele mai dusmanoase, exteriorizându-si frustrarile acumulate nici ei nu stiu de unde si cum.
Si plâng. Plâng oriunde, oricând si din orice. Sufera enorm pentru ca sunt lezati de orice. Înainte copiii plângeau ca erau batuti, ca erau flamânzi, bolnavi, obositi sau nu aveau unde dormi, dar azi ei plâng pentru ca îi ranesc vorbele, voturile, mâncarea ce nu le place, hainele, lucrurile pe care nu le primesc, chipul din oglinda, oamenii care îi dezamagesc, sau pentru ca se simt lipsiti de consistenta si nu stiu ce sa faca altceva.
Se fac acuzatii de bullying din ce în ce mai des pentru lucruri care în trecut erau cu usurinta trecute cu vederea, pentru faptul ca cineva l-a caracterizat pe cineva chiar si în gluma într-un mod jignitor. Nici nu mai conteaza daca e prima oara si daca „agresorul” îsi cere scuze, victima poate fi oricum traumatizata, se traumatizeaza din oficiu. Acum toata lumea trebuie sa fie privita si tratata la fel, cu manusi, indiferent de diferentele evidente dintre indivizi, si nimeni nu mai are voie sa comenteze rautacios.
Toleranta despre care se vorbeste în Constitutie si în religie nu mai exista în realitatea de zi cu zi, iar libertatea cuvântului si a opiniei este prost înteleasa. Are loc în lumea civilizata o discriminare pozitiva generalizata punându-se prea usor stigmatul de intoleranta pe cea mai mica încercare de a fi cu adevarat diferit. Diversitatea reala nu mai este acceptata de fapt, ea trebuie sa fie pusa mai întâi pe Patul lui Procust al cenzurii pentru a trece.
Se face confuzie grava între lipsa reala de toleranta, cum e cazul cu homofobia, xenofobia, antisemitismul si spiritul critic. De exemplu, daca cineva are dreptul si libertatea sa spuna „sunt gay si am votat NU la Referendum”, la fel un altul are aceeasi libertate de a spune „sunt straight si am votat DA”. Însa atunci când cel din urma este aratat cu degetul si marginalizat, cum e cazul despre care am vorbit, atunci libertatea dispare.
Cauza tuturor acestor neîntelegeri este si va fi mereu aceeasi: lipsa cronica a unei activitati constante, consistente, motivationale, relevante si care sa implice creativitatea din vietile acestor tineri. Timpul enorm petrecut în fata telefoanelor care doar da senzatia de activitate este de fapt unul pierdut, de aceea pentru multi indivizi implicarea activa într-o miscare militantista de orice fel ar fi ea, alaturi de altii la fel de lipsiti de activitate ca ei pare o optiune acceptabila, desi nu este în definitiv decât un compromis facut cu ei însisi.
Ceea ce e trist e ca se vad consecintele acestor trenduri în viata de zi cu zi, în toate straturile societatii. De pilda, când întâlnesti o familie cu unul sau doi copii adolescenti pe strada, ai în fata doua categorii complet diferite de oameni, unii zâmbitori sau chiar veseli care vorbesc nonsalant si mult unii cu altii, glumesc si gesticuleaza, aceia fiind parintii, si cealalta care sta nemiscata, cu o figura mofluza, fara niciun gest care sa tradeze vreun sentiment altul decât senzatia ca se simt stânjeniti de faptul ca pot fi vazuti de altii ca ei în compania unei familii traditionale compusa din sot si sotie pe care înlauntrul lor o dispretuiesc pentru ca este atât de seaca, de „fumata”, de lipsita de inedit, de „substanta”.
Profit si eu în final de aceasta ocazie pentru a-mi cere scuze oficial fata de mama mea pentru ca am votat cu Iohannis la alegerile prezidentiale. Îmi pare rau, pe bune, dar n-am avut de ales. Promit ca n-o sa se mai repete…
Briscan Zara este scriitor si publicist