Publicitate

Un studiu de cancer rectal în care toti pacientii au primit acelasi tratament a avut rezultate exceptionale: boala a disparut la fiecare dintre acestia.
Studiul a implicat doar 18 pacienti care sufereau de cancer rectal, fapt care i-a determinat pe experti sa ceara testarea mai multor oameni, potrivit „The New York Times“. Pentru cei 18 bolnavi care au primit medicamentul Dostarlimab, rezultatul a adus lacrimi de fericire, întrucât examenul fizic, endoscopia, scanarile PET si RMN-urile nu au mai putut detecta cancerul.

Doctorul Luis Diaz de la Centrul pentru Cancer „Memorial Sloan Kettering”, autor al studiului publicat în „New England Journal of Medicine” care a descris rezultatele, a spus ca nu mai cunoaste niciun studiu în care tratamentul a eradicat cancerul la fiecare pacient.

„Prima data când s-a întâmplat asta în istoria cancerului“ „Cred ca este prima data când s-a întâmplat asta în istoria cancerului”, a spus Diaz.

Si doctorul Alan Venook, specialist în cancer colorectal la Universitatea din California, care nu a fost implicat în studiu, considera ca rezultatul este o premiera. Pacientii pe care s-a testat tratamentul suferisera de pe urma unor tratamente dure: chimioterapie, radiatii si, cel mai probabil, interventii chirurgicale care le-au schimbat viata, putând sa cauzeze disfunctii intestinale, urinare si sexuale. Unii vor avea nevoie de pungi de colostomie. În momentul în care s-au implicat în studiu, acestia se asteptau sa revina la tratamentele obisnuite dupa terminarea testarilor, însa au ramasi surprinsi când au aflat ca nu vor mai avea nevoie de tratament.

„Au fost multe lacrimi de fericire”, a spus medicul Andrea Cercek, oncolog la Centrul pentru Cancer „Memorial Sloan Kettering” si co-autor al studiului. Potrivit doctorului Venook, niciun pacient nu a avut efecte adverse semnificative, fapt pe care acesta îl considera surprinzator.

În medie, unul din cinci pacienti are un fel de reactie adversa la medicamente precum cel luat de pacienti, Dostarlimab, care face parte din categoria inhibitorilor punctelor de control. Pâna la 3-5- dintre cei care iau medicamente din aceasta categorie au parte de complicatii, care în unele cazuri înseamna slabirea muschilor si dificultati de înghitire si mestecare.

Medicamentul din timpul studiului a fost administrat la fiecare trei saptamâni timp de sase luni si a costat 11,000 de dolari pentru fiecare doza. Iar Venook a spus ca absenta efectelor adverse semnificative poate însemna doua lucruri: „nu au tratat suficienti pacienti, sau, cumva, acele cancere sunt diferite”.

Între timp, doctorul Hanna Sanoff de la Centrul de cancer al Universitatii Carolina de Nord, care nu s-a implicat în studiu, l-a numit „mic, dar interesant”. Aceasta a adaugat ca nu este clar daca pacientii au fost vindecati în urma tratamentului. „Se stie foarte putin despre durata de timp necesara pentru a afla daca un raspuns clinic complet la Dostarlimab înseamna vindecare”, a scris Sanoff într-un editorial.

Citește toată știrea

Cercetătorii, şocaţi: Cancerul rectal a dispărut la toţi pacienţii dintr-un studiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate