Publicitate

Ministerul Familiei anunta ca micutul ai carui parinti au fost arestati preventiv în Danemarca, dupa ce a ajuns la spital iar cadrele medicale au concluzionat ca acesta ar fi victima unor abuzuri fizice, a fost externat, dar starea de sanatate a acestuia nu permite transportul în România.
Ministrul Gabriela Firea a trimis primarului localitatii în care familia copilului este rezidenta o scrisoare care reitereaza hotarârea de a aduce copilul în familia extinsa, din România. Scrisoarea este trimisa în contextul în care, potrivit datelor detinute de autoritatile române, copilul a fost dat în plasament pentru un an la o familie pe care parintii nu o pot cunoaste sau vizita.

Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de sanse anunta ca bebelusul internat în stare grava, în Danemarca si ai carui parinti au fost arestati sub acuzatia de abuz fizic a fost externat, dar starea sa de sanatate nu permite în acest moment o deplasare pâna în România.

”Am primit raspuns din partea ministrului Afacerilor Sociale si Persoanelor Vârstnice, Astrid Krag, la scrisoarea pe care am trimis-o în urma cu doua saptamâni. Legislatia din Danemarca permite repatrierea unor copii aflati în astfel de situatii delicate, daca sunt îndeplinite conditiile Conventiei de la Haga. De asemenea, Ministrul Astrid Krag ne-a transmis ca deciziile concrete în acest caz pot fi luate doar de autoritatile din localitatea unde a fost semnalat incidentul. Am transmis, astazi, o scrisoare primarului localitatii unde s-a nascut M. R. si unde locuieste familia de tineri români. Am transmis, din nou, disponibilitatea autoritatilor române de a aduce în România copilul si de a-l plasa în îngrijirea bunicilor materni. Am reiterat principiul international potrivit caruia este în interesul copilului sa fie crescut în familia extinsa”, a transmis ministrul Gabriela Firea.

În scrisoarea trimisa primarului localitatii daneze în care locuieste familia copilului, ministrul Familiei reafirma hotarârea de a asigura copilului cele mai bune conditii de îngrijire în România.

”Ne asumam întru totul responsabilitatea de a aduce acest copil în tara sa de origine si de a-i asigura cele mai bune conditii de îngrijire în familia extinsa care locuieste în România”, se arata în scrisoarea redactata în limba engleza si datata miercuri, 23 februarie.

Documentul subliniaza ca rudele din România ale copilului au toate conditiile, din toate punctele de vedere, pentru a-l îngriji corespunzator pe micut.

”Reiteram faptul ca daca starea de sanatate permite, suntem pregatiti de totala cooperare pentru a asigura transferul acestui copil în România, unde bunicii sai îl asteapta. Suntem pe deplin constienti de caracterul special al acestei solicitari, dar consideram ca acest caz este unu foarte sensibil si, în ciuda circumstantelor nefericite care au dus la internarea în spital a copilului, legaturile familiei sale cu România s-au dovedit a fi unele foarte puternice, membri ai familiei extinse fiind prezenti în Danemarca înca de la nasterea copilului, în timp ce parintii sunt activ implicati si pastreaza legatura cu familia din România, desi ei traiesc în tara dumneavoastra”, se mai arata în scrisoare.

Ministerul Familiei subliniaza ca face aceste demersuri pe lânga autoritatile din Danemarca în conditiile în care în urmatoarele cel putin sase luni parintii nu îsi vor putea vedea copilul.

”Nu ne dorim sa îngreunam în vreun fel activitatea autoritatilor daneze. Însa, informatiile cu privire la situatia copilului sunt îngrijoratoare. Masura de plasament a fost, deja, instituita pentru un an de zile, iar baiatul se afla la o familie maternala pe care parintii nu o pot cunoaste sau vizita. Tinerii români nu-l vor putea vedea pe baiat, indiferent de situatia acestora, în urmatoarele sase luni”, a mai transmis Gabriela Firea.

Aflati amanunte de pe ziare.com.

Citește toată știrea

Copilul român din Danemarca, dat în plasament la o familie pe care părinţii nu o pot vizita
Publicitate