Crestinii praznuiesc luni nasterea lui Iisus Hristos, sarbatoare cu traditii religioase, obiceiuri populare si superstitii. Nasterea lui Iisus este si cel dintâi praznic împaratesc cu data fixa, în ordinea cronologica a vietii Mântuitorului. Aceasta pare a fi cea dintâi sarbatoare specific crestina dintre cele ale Mântuitorului, desi nu este tot atât de veche ca Pastile si Rusaliile, ale caror origini au legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.
În unele scrieri despre Nasterea Mântuitorului se arata ca Fecioara Maria trebuia sa-l nasca pe fiul lui Dumnezeu si umbla, însotita de Iosif, din casa în casa în Betleemul Iudeii, la opt kilometri de Ierusalim, rugând oamenii sa-i ofere adapost. Ajunsa la casa batrânilor Craciun si Craciunoaie, acestia nu o primesc, iar Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nasterii. Craciunoaia a auzit-o si i s-a facut mila, astfel încât a ajutat-o. Craciun, suparat, i-a taiat batrânei mâinile. Craciunoaia a umplut, însa, cum a putut, un ceaun cu apa, l-a încalzit si l-a dus sa spele copilul. Maria i-a zis sa încerce apa si, când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În alta varianta a povestii, Maria sufla peste mâinile Craciunoaiei si ele cresc la loc.
Nasterea lui Hristos este relatata în Evangheliile apostolilor Matei si Luca. În pofida micilor diferente, amândoi evanghelistii afirma faptul ca Hristos s-a nascut în Betleem si a crescut în Nazaret.
Evanghelistii mentioneaza faptul ca Fecioara Maria l-a nascut pe Hristos într-o „iesle”, fara a spune clar daca locul acesteia era într-o pestera sau într-un staul. Pestera ca loc în care a nascut Fecioara Maria a fost mentionata dupa aproximativ un secol, de Sfântul Iustin Martirul si Filosoful, dar si în Protoevanghelia lui Iacov. Aceasta nu este o contrazicere, caci, dupa cum era obiceiul în acea vreme, casele se ridicau în fata pesterilor care se gaseau în zona, astfel încât pestera sa poata fi folosita drept staul pentru animale.
Biserica Nasterii Domnului din Betleem este una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din Tara Sfânta, construita de împarateasa Elena în secolul al IV-lea si refacuta de împaratul Justinian cel Mare, în secolul al VI-lea, aceasta fiind unul dintre cele mai importante locuri crestine de închinare.
Biserica Nasterii Domnului din Tara Sfânta se afla în partea de rasarit a orasului Betleem, la opt kilometri de Ierusalim. Complexul ce o înconjoara, acoperind aproximativ 12.000 de metri patrati, include, în afara de basilica propriu-zisa, o manastire ortodoxa, una catolica si una armeana. De-a lungul timpului, domnitorii români au facut numeroase danii la aceasta biserica si au sprijinit Locurile Sfinte în vremuri grele.
Manifestari religioase si colinde
Pretutindeni în lume, popoarele crestine, între care si cel român, sarbatoresc de secole Nasterea Domnului, Craciunul, la 25 decembrie.
La început, praznicul se sarbatorea împreuna cu Boboteaza. Din secolul al IV-lea, cele doua praznice împaratesti se sarbatoresc separat.
Înainte de Nasterea lui Iisus Hristos, perioada aceasta era asociata cu mituri si serbarea pagâna a solstitiului de iarna. Prin instituirea sarbatorii Nasterii Domnului, timpul de dupa solstitiul de iarna primeste o semnificatie religioasa.
Craciunul este un cuvânt de origine latina care ar însemna, dupa unii filologi, „creation”, adica nascut la începutul erei crestine.
La Nasterea lui Iisus Hristos, Magii de la Rasarit i-au adus daruri ca unui împarat: aur, tamâie si smirna. Astazi, copiii si tinerii vestesc Nasterea Mântuitorului prin colinde si primesc daruri.
În România, Craciunul este una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinilor, alaturi de Pasti si Rusalii. În ajunul Craciunului, copiii merg cu colindul pentru a vesti nasterea lui Iisus. Începând din prima zi de Craciun, copiii umbla cu Steaua.
Originea colindelor, texte rituale dedicate Craciunului si Anului Nou, nu este cunoscuta cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus rasare” si „Buna dimineata la Mos Ajun!”, dar si alte cântece, fiind rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si bani.
„Viclieimul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui Iisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, si înfruntarea necredintei.
Capra, Turca sau Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Cu aceste datini, tinerii umbla de la Ignat pâna în a doua zi de Craciun, iar în unele zone pâna în ziua de Sfântul Vasile.
În unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei, iar acestia sunt considerati purtatori de noroc si fericire.
În Transilvania, exista obiceiul de a se cânta colinde de catre feciori aproape de revarsatul zorilor.
În traditia populara se spune ca, prin aceste colinde, crestinii alunga pustiul din casa, din sate si orase, din tara si din toata lumea.
Traditii, credinte si obiceiuri de Craciun
O emblema a Craciunului este bradul împodobit. Acesta este, însa, o achizitie relativ recenta.
Bradul detine în cultura populara româneasca mai ales functii funerare: este fie substitutul miresei sau mirelui, în cazul mortii unui tânar „nemiluit” (necasatorit), fie dubletul vegetal al defunctului, „fratele sau cel jurat”, despre care se spune în cântecele rituale din Gorj ca a rasarit în munti tocmai odata cu nasterea acestuia.
Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor românesti cuprinde, pe lânga colindele propriu-zise – Steaua, Plugusorul, Sorcova, Vasilica – jocurile cu masti (Turca, Cerbul, Brezaia), teatrul popular, dansurile (caluserii), datinile, superstitii si zicerile cu origine în credinte si mituri stravechi sau crestine.
Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie în aceasta zi satul. În unele zone se spune ca cine nu are porc gras de Craciun nu poate considera ca a fost fericit în acel an.
În Bucovina, în Ajunul Craciunului se pune pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin în aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si îsi uda gura cu apa.
În unele zone, dupa Craciun nu mai sunt lasati copiii sa mai colinde pentru a nu face bube.
Un alt obicei este acela ca oamenii sa puna bani de argint în apa în care se spala, pentru a avea prosperitate si sanatate în anul care vine.
În ziua de Craciun nu se matura, ci doar a doua zi, iar gunoiul strâns trebuie dus la pomi ca sa fie roditori.
În partile Muscelului se crede ca zilele de 24, 25, 26 si 27 decembrie corespund celor patru anotimpuri, iar cum va fi vremea în acestea, asa vor fi si anotimpurile din anul urmator.
În seara de Craciun, în satele maramuresene se ung cu usturoi vitele si usile de la grajduri, pentru ca spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Tot pentru a alunga spiritele rele, oamenii se ung cu usturoi pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi si pun usturoi la usile si ferestrele caselor.
În unele sate maramuresene se zice ca este blestemata femeia care nu pune de Craciun fata de masa cu ciucalai, pe pereti stergare brodate si pe pat perne cu fete tarcate.
Legat de obiceiurile alimentare, românii obisnuiesc sa tina post timp de 40 de zile înainte de Craciun, care se încheie dupa Sfânta Liturghie din ziua Nasterii Mântuitorului. Oamenii manânca apoi la masa de Craciun cârnatii, caltabos, toba, racituri, sarmalele facute din porcul taiat în ziua de Ignat (20 decembrie), precum si cozonac.