Omul simplu crede cu naivitate ca inflatia constituie consecinta inevitabila a razboiului. De fapt, lucrurile stau invers: mai marii zilei pot duce razboaie, tocmai pentru ca au la dispozitie instrumentul facil al cresterii excesive a cantitatii de bani, mai precis, tiparnita.
O întâmplare fasta m-a adus pentru câteva zile în capitala Austriei, la Institutul Hayek, aflat sub zidurile Catedralei Sf. Stefan, primul martir al crestinatatii. Lecuit de dorinta (cândva) frenetica de a-mi trece în „palmares” un numar cât mai mare de obiective turistice vizitate, ma plimb agale pe strazi, pentru a ma impregna cu parfumul subtil al locului. Peste tot vezi cladiri minunate, magazine, restaurante si cafenele cu staif, pline cu turisti de pe întreg mapamondul.
La Viena, ai sentimentul ca istoria este ceva cu totul relativ: palatele par atât de bine integrate în decorul cotidian, atât de vii, de obisnuite, încât te astepti ca Franz Joseph sau Sissi sa-si abandoneze birourile somptuoase si sa iasa la plimbare pe Kärntner Straße. Seara, în piata centrala a orasului, peste atmosfera linistita, pluteste o boare irezistibila de vin fiert cu scortisoara, care însoteste invariabil nelipsitul apfelstrudel.
Nimic din aceasta metropola, asezata în inima Europei si îmbracata în vesminte imperiale, nu aduce aminte de faptul ca, în urma cu aproape un veac, Viena parasea pentru totdeauna o lume minunata si trecea prin cele mai cumplite clipe ale existentei sale. Dupa încheierea razboiului franco-prusac, în 1871, Europa intra în cea mai fasta epoca din istoria ei, La Belle Époque, un ev al prosperitatii, în care visul kantian al pacii eterne parea realizabil pentru prima data în existenta zbuciumata a „batrânului continent”.
Nicaieri n-a fost mai pregnant acest fenomen, decât pe malurile vieneze ale Dunarii albastre. În fapt, Viena a trecut printr-un veritabil big bang social, a ajuns, în ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea si în primele doua ale secolului al XX-lea, la apogeul civilizatiei sale. Daca as fi putut lua la pas acea Viena, în care tihna devenise atotstapânitoare, iar graba, „o lipsa de eleganta”, as fi putut da nas în nas cu Brahms sau Mahler, cu Bolzmann sau Schrödinger, cu Freud, Klimt, Popper, Wittgenstein, K. Lorenz, cu Schumpeter, Menger, Böhm-Bawerk, Mises sau Hayek etc., etc.
Capitala fostului imperiu ajunsese pe o scara atât de „înalta” a civilizatiei, încât, dupa spusele unuia dintre celebrii sai locuitori, Stefan Zweig, vienezii aveau o singura preocupare majora: cultura, în special, teatrul. Da, au existat epoci si orase caracterizate prin „fanatism pentru arta”, „teatromanie”, iar Viena acelor vremuri a trait un asemenea lux! Acea lume era a laissez-faire-ului, pe care Keynes însusi o caracteriza ca fiind un „episod extraordinar de progres economic”. Totusi, acea lume minunata avea sa moara, dar nu rapusa de glontul lui Gavrilo Princip, care, la mijlocul anului 1914, l-a ucis pe arhiducele Franz Ferdinand, ci de inflatie.
Omul simplu crede cu naivitate ca inflatia constituie consecinta inevitabila a razboiului. De fapt, lucrurile stau invers: mai marii zilei pot duce razboaie, tocmai pentru ca au la dispozitie instrumentul facil al cresterii excesive a cantitatii de bani, mai precis, tiparnita. Germania si Austria au declansat Primul Razboi Mondial pentru ca au renuntat la etalonul-aur si, astfel, au putut multiplica volumul însemnelor monetare în circulatie, finantând razboiul.
Altfel, le-ar fi fost greu, daca nu imposibil, s-o faca. Moartea arhiducelui austriac, mostenitorul tronului, nu stârnise prea multa emotie, în orice caz, nu suficienta pentru a arunca lumea într-o conflagratie de dimensiuni nemaiîntâlnite. Însa balaurul sangvinar al lumii tribale nu a murit niciodata; în asa-zisa La Belle Époque, el s-a ascuns în cele mai întunecate caverne, motiv pentru care lumea l-a considerat mort.
Din pacate, n-a fost asa! Monstrul a iesit din adormire si s-a hranit cu razboi, iar tiparnita i-a oferit munitia necesara. Mefisto, reprezentarea diavolului în folclorul german, personajul lui Goethe, în Faust, a preluat procesul tiparirii banilor, punând instrumentele necesare la dispozitia celor însetati de razbunare.
A tiparit cantitati uriase, nemaivazute de bani, care au devalorizat moneda si au scumpit enorm bunurile. În fapt, inflatia a distrus unul dintre cele mai importante unelte ale societatii civilizate, banii, si a actionat ca un impozit ascuns, care a luat puterea de cumparare din mâinile creatorilor ei legitimi si a pus-o la dispozitia celor ce purtau razboiul.
Dincolo de celelalte efecte nocive, hiperinflatia din Austria a facut un lucru teribil: a subminat ordinea sociala, a rasturnat ierarhii, a distrus o lume asezata, bine structurata, ridicata prin eforturi colosale. Actionând pe furis, ea a distrus averi si pozitii sociale, aruncându-le în ridicol. Revenita din Elvetia, unde s-a ascuns de razboi, o doamna din înalta societate a constatat ca economiile ei, dintr-un depozit bancar, valorau cât o ceasca de cafea. Alta, Frau Eisenmengerm din Viena, s-a vazut nevoita sa vânda pretiosul ceas al sotului, o mostenire de familie, pentru a-si putea cumpara un sac cu cartofi. O alta fosta membra a înaltei societati si-a vândut pianul pentru a-si cumpara un sac cu faina. Acest fenomen, dincolo de cele pur economice, un fenomen sesizat foarte bine de Thomas Mann, în Germania, sau de Alejo Carpentier, în America de Sud, a însemnat „o rasturnare de valori”, o „inversare de notiuni”. Or, lumea civilizata nu se sprijina doar pe PIB, ci si pe valori morale, etice, pe o structura sociala recompensând meritul personal, munca asidua, conduita chibzuita.
Acum un veac, o lume minunata, cea vieneza, s-a prabusit în ghearele razboiului hranit cu bani tipariti în nestire, cu hiperinflatie. Din fericire, sistemul vietii are resorturi autoregeneratoare, însa în stiinta, cultura si arta, Viena n-a revenit niciodata la lumea minunata a ultimelor decenii din secolul al XIX-lea si a primilor ani din secolul al XX-lea.
Gabriel Mursa este profesor de Economie si Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si presedintele Institutului Hayek România