Publicitate

Liderul Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a fost ucis în noaptea de sâmbata spre duminica în Afganistan, într-un atac cu un avion american fara pilot (drona), a anuntat în drect la televiziune presedintele american Joe Biden, relateaza AFP.
”Sâmbata, din ordinul meu, Statele Unite au efectuat cu succes un atac aerian la Kabul, în Afganistan, în care a fost ucis emirul Al-Qaida Ayman al-Zawahiri”, a anuntat el luni, într-o scurta alocutiune, la Casa Alba.

”S-a facut dreptate, iar acest lider terorist nu mai exista”, a adaugat Biden. Al-Zawahiri era unul dintre cei mai cautati teroristi din lume, iar Statele Unite ofereau 25 de milioane de dolari în schimbul oricarei informatii care sa conduca la gasirea acestuia.

El a preluat conducerea nebuloasei jihadiste în 2011, dupa eliminarea lu Osama ben Laden, ucis de catre un comando american în Pakistan. De negasit de peste zece ani, el era considerat unul dintre ”creierele” atentatelor de la 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morti în Statele Unite.Moartea sa le va permite tuturor familiilor victimelor ucise la 9/11 în Turnurile Gemene World Trade Center, la New York, si la sediul Pentagonului, lânga Washington, ”sa dea pagina”, a declarat presedintese democrat.

DOUA RACHETE HELLFIRE
Atacul cu drona a fost efectuat cu ajutorul a doua rachete de tip Hellfire si fara vreo prezenta militara americana la sol, a precizat un oficial american, o dovada, considera el, a capacitati Statelor Unite de a ”identifica si localiza chiar si teroristii cei mai cautati din lume si de a lua masuri cu scopul de a-i elimina”.

Ayman al-Zawahiri a fostvazut ”în mai multe rânduri si pe durate lungi de timp în balconul în care a fost atins pâna la urma” de atac, în capitala afgana, a adaugat el.

Casa cu trei etaje se afla la Sherpur, un cartier înstarit din capitala afgana, unde maimulte vile sunt ocupate de catre oficiali si comandati talibani de rang înalt.

Mai multi locuitori, intervievati de AFP, credeau ca locuinta era goala. ”Nu am vazut pe nimeni locuind acolo de aproape un an”, da asigurari un angajat al unui birou vecin. Casa ”a fost mereu în bezna, fara un bec aprins”.

Mai mult, pe ziare.com

Citește toată știrea

Cum a fost ucis de americani liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri. Era în balconul unei case, într-un cartier înstărit din Kabul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate