Publicitate

​Sarbatorile aduc, în cele mai multe familii, si mese copioase. Este însa posibil, în aceste zile, sa le împaci pe toate – sa manânci tot ce este traditional de pus pe masa în aceasta perioada dar, în acelasi timp, sa nu faci excese si sa nu te îngrasi? Lygia Alexandrescu, nutritionist, consultant în nutritie sportiva, educatie alimentara si comunicare nutritionala, vine cu o serie de trucuri.
Înainte de toate, în cazul persoanelor care au tinut post, acestea ar trebui sa înceapa treptat, cu cantitati mai mici de proteine de natura animala, mai ales daca vorbim despre carnea de porc.

Sfatul numarului 1 al nutritionistului: putem mânca din toate, dar împartit pe mese, nu toate produsele traditionale înghesuite la o singura masa.

Cum ar trebui sa arate concret meniul în aceste zile pentru a nu face excese? „Putem începe dimineata cu un ou, cu un produs lactat, un pic de brânza. Daca suntem iubitori de carne de porc, putem consuma cantitati mici de produse reci, precum toba, lebar, daca sunt facute în casa. Atunci când acestea sunt facute în casa este ideal, pentru ca în acest caz putem avea control pe ingrediente, putem limita cantitatea de sare si de grasimi adaugata în produsul finit. E bine sa fim cât mai aproape de traditie, sa folosim retetele bunicilor sau sa gasim o sursa buna de produse de la care sa cumparam, adica sa aiba un termen de valabilitate destul de scazut”, explica Lygia Alexandrescu.

În cazul în care cumparam toba si lebar din comert, nutritionistul Lygia Alexandrescu ne recomanda sa „ne uitam pe eticheta alimentului, iar descrierea sa înceapa cu cuvântul carne, nu cu apa, proteine sau cifre, ci carne. Este foarte important ca acel produs sa contina minimum 80- carne, iar atunci îl putem considera un produs de calitate”.

În plus, ar trebui sa fim foarte atenti si la aditivii din aceste produse, subliniaza Lygia Alexandrescu: „Atentie la E710, adica ma refer aici la potentiatori de gust, la potentiatori de culoare, pentru ca se folosesc foarte mult, si la nitritul de sodiu. Încercam sa cumparam ceva care are termen de valabilitate mic si în cantitate mica, în asa fel încât sa nu fim nevoiti sa aruncam din produs si sa combatem risipa alimentara.”

Citeste mai mult pe hotnews.ro.

Citește toată știrea

Cum să combini alimentele ca să nu te îngraşi de Crăciun: “Atenţie la E710”
Publicitate