Seful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghita Vlad, a explicat, la Europa Libera, ca militarii nu au legislatia necesara pentru a doborî dronele de atac care, eventual, ar mai intra în spatiul aerian al României, asa cum s-a întâmplat anul trecut, impunându-se modificarea a patru legi.
”Drona sau ramasita de drona nu trebuie echivalata cu o aeronava si sa raspunda bazei legale pe care o avem în momentul de fata, ea trebuie asimilata la munitie”, a precizat seful SMA. Mihai Fifor, fost ministru al Apararii si vicepresedinte al Comisiei de aparare a Camerei afirma ca toate legile Apararii, daca vor ajunge la Parlament, pot fi discutate si votate în procedura de urgenta.
„În momentul de fata, Armata României nu poate sa duca operatii de lupta pe timp de pace. Trebuie data o stare exceptionala, stare de asediu sau stare de razboi. Armata României nu poate sa opereze sistemele de armament în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instructie pe care le avem în momentul de fata”, a declarat seful Statului Major al Apararii la Inteviurile one2one.
Trebuie modificate patru legi, spune gen. Gheorghita Vlad. Si, completeaza el, la una dintre ele este luata în calcul ”o noua initiativa legislativa care sa permita sa operam si pe timp de pace sub auspiciile unei operatii militare”.
Este vorba despre: Legea Apararii Nationale, Legea de organizare si functionare a Ministerului Apararii Nationale, Legea privind Regimul Armelor si Munitiilor si Legea 257/2021 privind modul de actiune împotriva aeronavelor care utilizeaza neautorizat spatiul aerian al României.
”În aceasta lege (n.r. – Legea privind modul de actiune împotriva aeronavelor care utilizeaza neautorizat spatiul aerian al României), la articolul opt, de exemplu, pentru ca drona este încadrata la aeronava fara pilot, smilitarii – n.r.t trebuie sa respecte aceleasi reguli daca este combatuta, adica: sa se ridice serviciul de politie aeriana, avionul sa dea semnale ca s-a încalcat teritoriul sau spatiul aerian national. Si sunt patru – cinci etape. Drona respectiva bineînteles ca n-o sa raspunda la toate alea, ca nu e un pilot care sa vada”, a explicat seful Statului Major al Apararii, argumentând ca drona sau ramasita de drona nu trebuie echivalata cu o aeronava si sa raspunda bazei legale pe care o avem în momentul de fata, ea trebuie asimilata la munitie, la loitering (n.r. munitie teleghidata), la alt mijloc, astfel încât sa-i dea posibilitatea celui care utilizeaza sistemul de armament sa ia o decizie în momentul respectiv.
”Pentru ca timpul de actiune este foarte scurt din momentul în care a trecut din spatiul aerian al Ucrainei în spatiul aerian al României”, a continuat generalul Gheorghita Vlad.
În interviul acordat Europa Libera, seful Statului Major al Apararii a explicat ca, anul trecut, militarii au mai avut si un alt impediment în doborârea dronelor straine, altul decât cel legislativ.
”Era un deficit de mijloace. Abia acum a fost semnat contractul cu un furnizor din Coreea de Sud”, a sustinut generalul Gheorghita Vlad.
La întrebarea ”Adica n-ati avut proiectile?”, el a replicat: ”Nu am avut sisteme de combatere. Proiectilul este partea sistemului de angajare”.
Contactat de Europa Libera, vicepresedintele Comisiei pentru Aparare a Camerei Deputatilor, Mihai Fifor, fost ministru al Apararii Nationale, spune ca nu a stiut ca Armata nu are instrumentele legislative pentru a doborî drone straine care intra ilegal în spatiul national.
„Nu stiam si nu e treaba mea sa stiu”, precizeaza Mihai Fifor.
Vicepresedintele forului parlamentar completeaza: „Daca MApN cere aceasta lege, sigur, ne vom mobiliza”.
Fostul ministru al Apararii sustine ca, la întâlnirea de la MApN de pe 6 februarie la care a participat, nu s-a dat exemplul Legii privind Combaterea Mijloacelor Aeriene atunci când a venit vorba despre urgentele legislative invocate de seful Armatei.
S-a vorbit, în schimb, despre Legea Apararii Nationale, continua vicepresedintele Comisiei pentru Aparare a Camerei Deputatilor.
Mihai Fifor explica însa ca aceasta lege este strâns legata de noua Strategie de Aparare a Tarii care, sustine Europa Libera, urmeaza sa fie discutata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), convocat de presedinte saptamâna viitoare,
Toate legile Apararii, daca vor ajunge la Parlament, pot fi discutate si votate în procedura de urgenta, a precizat pentru Europa Libera, vicepresedintele Comisiei pentru Aparare de la Camera Deputatilor.