Sa vorbesti despre Iubire în aceste vremuri e ca si cum ai cânta în soapta într-o gara aglomerata. Mai pleaca cineva urechea sau inima la un… „asemenea subiect”? Nu cumva e dovada de inadecvare sa-l abordezi, ba chiar de neseriozitate? Iubire? Unde? Cuvintele cheie sunt acum razboi, boala, criza, pericol, putere, durere, neputinta. E dezbatere, e freamat, e tulburare. Sunt dezbinari si etichetari. Un ocean de informatii si uragane de propaganda; iar noi vrem sa navigam spre fragila insula a dialogului. Un dialog despre Iubire.
Cât de naivi suntem, cât de copii! Si ce bine ca suntem asa! Caci, „de nu va veti întoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra în Împaratia Cerurilor” (Matei 18, 3). Fara aceasta „întoarcere”, nu putem vorbi despre Iubire. Fara a ne aminti mereu cum si de ce am venit pe lume, de ce au fost create toate.
„Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Iar noi am fost chemati din nefiinta la fiinta „fiindca El ne-a iubit” (I Ioan 4, 19). Acestea reprezinta nasterea noastra, temelia întregii existente si sensul vietii noastre. Toate sunt cuprinse în Iubire. Ceea ce nu este sau nu devine Iubire va pieri.
Raul nu va dainui. Ura se va risipi. Suferinta va avea liman. „Vrajmasul cel din urma care va fi nimicit va fi moartea” (cf. I Corinteni 15, 26). Pâna si „prorociile se vor desfiinta; darul limbilor va înceta; stiinta se va sfârsi” (cf. I Corinteni 13, 8). Dar Iubirea nu poate avea sfârsit, pentru ca nu are un început. Ea este cea care este. E perpetua revelare. Nu e concept, nu e sentiment, nu e placere. Iubirea e alegerea Celuilalt, în care te vezi si te cunosti. Te crezi si te recunosti.
Dar cum mai pot crede în Iubire – striga omul -, când o vad mai mereu îngenuncheata, umilita, dispretuita? Cum sa nu deznadajduiesc, când rautatea are mereu alte si alte fete? Când diavolul rânjeste si online, si-n piete? Când Cain îl tot junghie, seara si la micul dejun, pe fratele sau cel bun? Pe Abel. Când Saul din Tars nu-i înca Pavel?
„Din pricina necredinciosiei tale ti-a venit acest amar” (Ieremia 4, 18). Ascult, precum odinioara, Prorocul Ieremia, acest cuvânt al Domnului si strig deodata cu el si eu: „Inima mea! Inima mea! Ma doare inima pâna în adânc! Tulburatu-s-a inima mea în mine si nu pot tacea, ca tu, suflete al meu, auzi glasul trâmbitei, auzi strigatul de razboi” (Ieremia 4, 19).
Dar apoi tac. Si-l las pe Sfântul Sofronie Saharov sa povesteasca cele de ieri ca si cum ar fi azi:
„Se petrecea în Franta, în anii douazeci, înaintea plecarii mele la Athos, în 1925. Îndelung ma rugam cu plânset lui Dumnezeu: «Gaseste cale spre a mântui lumea, pe noi toti, decazuti si salbatici cum suntem…». Deosebit de fierbinte îmi era rugaciunea pentru «acesti mici», pentru cei saraci si asupriti. Catre sfârsitul noptii, de acum istovindu-mi-se puterile, pentru o vreme îmi pierdusem rugaciunea din pricina unui gând ce-mi venise: «Daca eu asa, din toata puterea inimii, compatimesc omenirii, cum sa întelegi pe Dumnezeu Care priveste, fara a se implica, asupra nesfârsitelor suferinte ale atâtor milioane de oameni de El Însusi ziditi? Cum de îngaduie El nenumaratele asupriri ale unora asupra celorlalti?» Si asa, m-am întors catre El cu o întrebare nebuneasca: «Tu unde esti?…» Drept raspuns, am auzit în inima cuvintele: «Au tu te-ai rastignit pentru ei?»… Aceste blânde cuvinte, rostite în Duh în inima mea, m-au cutremurat: Cel Care S-a rastignit mi-a raspuns ca Dumnezeu. (…) Daca Dumnezeu este asa cum L-a înfatisat Hristos Cel rastignit, înseamna ca noi toti si numai noi suntem vinovati de tot raul ce a umplut întreaga istoria omenirii. Dumnezeu ni S-a aratat smerit în chipul trupului nostru. Iubirii Lui îi este proprie smerenia; dumnezeiasca smerenie poate fi înfatisata ca fiind gata, ca fiind deschisa spre a primi toate si tot felul de rani de la fapturile de El zidite. Si, bineînteles, aceasta smerenie este «de nedescris». Dar noi nu numai ca L-am lepadat: noi L-am omorât cu o moarte în ochii nostri ocarnica. Iar eu am vazut în duh ca nu vreo lipsa de compatimire din partea lui Dumnezeu catre noi este pricina chinurilor fara de iesire ale oamenilor, ci singura proasta folosinta a darului libertatii dat omului, ce nu ni s-a luat nici dupa caderea noastra. (…) În cearta mea cu El – El a biruit. (…) Domnul nu numai ca nu mi-a osândit îndrazneala, dar a si revarsat asupra capului meu plin de prostii o îmbelsugata binecuvântare. Mai târziu am înteles ca pâna si însasi acea rugaciune compatimitoare fusese lucrarea Lui în mine.”**
Iata, pe scurt, ce înseamna sa fii de partea Iubirii.
* Cuvânt la a patra editie a Evenimentului „Despre iubire”, organizat de Asociatia ROR la Muzeul Memorial „Mihail Kogalniceanu” din Iasi, azi, 26 februarie 2022.
** Arhimandritul Sofronie, Despre rugaciune, traducere din limba rusa de Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2019, p. 35-37.