Publicitate

În a treia zi a Scolii politice de vara de pe Bahlui s-a pus problema numelor celor care ar putea intra în batalia de la locale de la viitoarele alegeri, în ipoteza, care a facut ravagii printre participanti, ca liberalii si useristii vor sprijini candidati comuni la noi în târg si în judet. 
Asadar, s-a spus ca, desigur, pretendentul la Primaria Iasi va fi dat de USR, iar partidul va fi interpelat sa-si prezinte candidatul. Acolo exista competitia acerba dintre Marius Bodea si Cosette Chichirau, care – va rugam sa faceti un pas în spate, pentru a avea perspectiva asupra noii situatii – privita prin prisma celor spuse pâna acum capata noi întelesuri. Nu numai ca un candidat al USR va avea acum sanse aproape certe pentru a lua functia suprema în târg, dar acesta va primi si suportul liberal, chiar daca este mai mic.

La schimb, useristii vor trebuie sa sustina candidatul liberal la Consiliul Judetan. Vedeti, prin urmare, ca exista doar un singur post mare eligibil pentru USR, pe plan local, si nu-i de mirare competitia acerba dintre cei doi. Dar cine dintre ei va trece linia finala, s-au întrebat participantii? Raspunsul este un pic mai complicat si necesita o abordare separata, pe care, negresit, o vom face în pulsul urmator.

Trei factori importanti în desemnarea candidatului

Desemnarea candidatului userist tine de trei factori importanti. Acestia nu sunt prinsi în statut sau în vreun act de identitate al partidului, ci sunt emanatia experientei în domeniu, tot asa cum, la vremea respectiva, FSN a fost emanatia Revolutiei. Primul este filiala locala a USR, care are o contributie de 65- în alegerea alesului.

Daca un candidat are sustinerea totala a filialei, atunci el va fi si alesul definitiv, dar, de obicei, lucrurile nu sunt albe sau negre, iar cei doi candidati, ba chiar si al treilea, îsi împart voturile suporterilor din partid.

Suportul variaza în prezent si este greu de prezis acum cum va sta la momentul alegerii candidatului, dar atât Bodea, cât si Cosette sunt constienti de importanta acestuia. 30 la suta va conta vointa centrala a partidului, care, chiar daca nu-i mare, poate fi hotarâtoare în anumite cazuri. 5- va fi vointa centrala a partidului de coalitie, adica pe cine ar prefera liberalii de la useristi, un procent mic dar care nu trebuie neglijat. Acest 5- este clar al lui Bodea. Seara a treia a scolii politice vara de pe Bahlui s-a încheiat în aceasta nota tehnica, cu procente si focus-grupuri, asa ca trebuie sa asteptam pâna mâine pentru noi detalii.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristica a realitatilor iesene si nationale, realitati care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale editiei noastre. Orice asemanare cu oameni si fapte din viata reala poate fi, asadar, pur întâmplatoare.

Citește toată știrea

Despre ce nume de la USR s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate