Publicitate

„Lucrurile supreme – spune el – trebuie sa aiba o alta origine, una proprie lor, ele nu ar putea lua nastere din aceasta lume efemera, înselatoare, iluzorie si mizera, din aceasta harababura de amagiri si pofte.” Chiar daca n-ar trebui, ele iau oricum nastere, într-un ritm ce nelinisteste si bulverseaza spiritul. Cum? Printr-o pervertire a sortii.
Botezat atât în rit catolic, cât si în cel ortodox, Marcel Chirnoaga a simtit dualitatea aceasta ca pe o povara, astfel ca nu e de mirare ca la sfârsitul copilariei si începutul adolescentei, viitorul grafician, dupa ce se cufundase în studiul Vechiului si Noului Testament, pentru a fi apoi subjugat de ideile lui Schopenhauer si Nietzsche, a trecut printr-o criza mistica, ajungând sa nege existenta lui Dumnezeu. Criza religioasa l-a împins în pragul sinuciderii si abandonarea temporara a domiciliului familial. A avut însa nu se stie prin ce minune sansa sa urmeze cursurile Facultatii de Matematica; studiul matematicii superioare, al probabilitatilor si al geometriei, care l-a îndreptat din nou – dupa cum marturiseste însusi graficianul – pe calea credinta si l-a apropiat de Dumnezeu. Mirajul acesta s-a petrecut în timp ce studia Teoria aritmetica a idealelor în inele necomutative, când a avut o revelatie. „Daca asemenea teorii si asemenea ecuatii exista, înseamna ca exista si Dumnezeu, si-a spus Chirnoaga. Ele nu au putut sa apara de la sine putere, ci au fost create de cineva. si cine le-ar fi putut crea daca nu însusi Dumnezeu?”

Când l-am întâlnit pe la începutul anilor ’90 în trenul de noapte Cluj-Bucuresti, Marcel Chirnoaga venea de la Sighet. Colindase, cum o facea aproape în fiecare an, bisericile din Maramures. Aceasta era cura lui spirituala. Facea un pelerinaj, închinându-se si aprinzând lumânari pentru toti cei apropiati lui plecati în lumea dreptilor. Îl atrageau icoanele vechi. Sfintii, dar si demonii. Iadul zugravit în pridvoare. Facea schite si însemnari. Dar tot în bisericile din Maramures, asculta slujbele religioase. Asculta corurile în bisericile ortodoxe. Asculta si muzica de orga în catedralele catolice. Muzica îl transporta într-o alta dimensiune. Cum îl transportase si în anii tineretii. Si în anii când trecuse prin criza. Asculta muzica în camere de hotel sau în casele prietenilor unde se caza, asculta Bach, Mozart, Pergolesi, asculta Albinoni, Beethoven, Händel, asculta Wagner, dar si Ceaikovski, Enescu si Debussy. Muzica îl împingea înapoi spre matematica, iar matematica spre credinta. Ascultând muzica si amintindu-si de teoriile matematicilor înalte, graficianul era din ce în ce mai convins ca toate acestea sunt lucruri create de Dumnezeu. Ca si lumea, de altfel. A trait atunci un sentiment de profunda revelatie. Sentiment pe care nu l-a avut nici macar atunci când s-a apucat de pictura. Initial n-a avut încredere în talentul sau artistic. Dar a avut încredere în matematica, în muzica si, bineînteles, în Dumnezeu. La un moment dat însa, si-a dat seama ca întoarcerea sa la credinta a fost rasplatita. Caci Dumnezeu a revarsat tot harul peste suferinta si munca lui. Omul lui Schopenhauer si Nietzsche au ramas undeva în urma. Pâna si în scrierile lui Nietzsche a descoperit lumina si credinta. Sau mai bine zis întuneric. Caci si întunericul, în viziunea lui, nu era altceva decât strigatul de spaima al lui Dumnezeu. „Cum ar putea lua nastere un lucru din contrariul sau?” se întreba framântându-si mintea tânarul Chirnoaga. Oare e posibila o astfel de metamorfoza? De ce nu? îsi raspundea el. În fond contrariile se atrag. Si daca se atrag, se si metamorfozeaza. Daca încerci sa întorci adevarul pe dos, vei ajunge sa descoperi si contrariul sau. Care e la fel de viabil ca si adevarul în sine. În lumea aceasta, peste care absurdul si teama au pus încetul cu încetul stapânire, totul a devenit posibil. „De exemplu – îsi continua interogatiile gravorul –, cum ar putea lua nastere adevarul din eroare? Sau vointa de adevar din vointa de a însela? Sau actiunea dezinteresata din egoism?”

Iau nastere si astfel de stari. Ca sa le descoperi, trebuie sa aplici metoda folosita în matematica de reducere la absurd. Ajungând la absurd, probezi veridicitatea adevarului. Dar si a neadevarului. „Lucrurile supreme – spune el – trebuie sa aiba o alta origine, una proprie lor, ele nu ar putea lua nastere din aceasta lume efemera, înselatoare, iluzorie si mizera, din aceasta harababura de amagiri si pofte.” Chiar daca n-ar trebui, ele iau oricum nastere, într-un ritm ce nelinisteste si bulverseaza spiritul. Cum? Printr-o pervertire a sortii.

Interogatiile lui Marcel Chirnoaga nu s-au oprit însa aici. La un moment dat, supus tirului propriilor sale nedumeriri, Marcel Chirnoaga s-a întrebat de ce e artist si nu filozof. Si tot el si-a dat raspunsul cuvenit: „Sunt artist fiindca gândesc prin intermediul imaginilor si nu prin intermediul ideilor”.

Sigur, raspunsul e cât se poate de corect. Dar daca ne aplecam asupra lui, vom simti cum îndoiala patrunde pe cai ocolite în sufletul nostru si ne vom întreba daca nu cumva imaginile la care apelam nu sunt altceva decât tot niste idei.

„Marcel Chirnoaga, spune criticul de arta Pavel Susara, a fost un grafician venit din matematica. El nu a avut o diploma în arte plastice, nu a fost un profesionist în sensul academic al cuvântului. Dar a avut o energie launtrica extraordinara si un imaginar extraordinar. El a adus în grafica româneasca un anumit tip de imaginar salbatic, o feerie a grotescului, înscriind grafica si gravura româneasca în universalitate.”

Împreuna cu Dragos Patrascu, i-am vizitat de câteva ori atelierul situat în Piata Amzei. L-am gasit în aceeasi stare agitata ca si atunci când l-am întâlnit pentru prima data în trenul de noapte ce mergea de la Sighet la Bucuresti. Atunci artistul, clatinându-se usor pe picioare si fumând tigara de la tigara, intra si iesea din compartiment în compartiment, descinzând în cusetele vecine, pentru a le împartasi calatorilor pe jumatate adormiti ideile sale despre arta. Nicaieri nu-si gasea locul. Intra în cabina spune câteva propozitii scurte, si iesea din nou pe coridor, scrutând pe geam întunericul de afara punctat de stâlpii de telegraf ce se perindau prin fata lui, disparând undeva în urma. Conversatia cu el era destul de dificila. În sensul ca graficianul nu putea fi scos din ale lui. Vorbea doar despre Marea curva a Babilonului, ce poseda niste sâni enormi si fara numar, bântuita de demoni, ce ieseau la suprafata din valurile marii si apoi se cufundau din nou în adâncuri, mânând omenirea spre un dezastru iminent. Chipul sau contorsionat de un zâmbet straniu, brazdat de riduri, parea a unui batrân viking, tabacit de vânturile si valurile vremii.

În atelierul sau, încadrat de tot felul de pârghii, de pensule, de dalti si roti, Marcel Chirnoaga se simtea parca mai în largul sau decât în tren. Supravegheat îndeaproape de tânara sa consoarta, artistul gesticula larg, îndreptându-si mâinile nespus de lungi ba spre tavan, ba spre podele, ba spre usa sau spre fereastra prinsa în paienjenis. Din când în când se oprea în loc si scrutându-si interlocutorul, se încrunta atât de tare, încât privindu-l te apucau fiorii. Si tot miscându-si mâinile în gol, la un moment dat maestrul scoase de undeva dintr-un dulapior o sticla de palinca si niste paharele si ne invita sa stam la un taifas sadovenian.

Ne-am asezat fara a sta prea mult pe gânduri. Maestrul s-a pus si el la aceeasi masuta joasa, lasând-o pe delicata sa consoarta sa faca oficiile. În curând, dupa câteva paharele date peste cap, am început sa ne încalzim si noi. Am vorbit atunci de câte si mai câte. Continuând sa gesticuleze, graficianul ne-a povestit despre tineretea sa, despre lipsurile si nedreptatile pe care le-a îndurat. Era nepotul unui general de razboi, generalul Chirnoaga, pe care autoritatile comuniste îl considerau dusmanul lor de clasa, fapt pentru care tânarul Marcel Chirnoaga a fost arestat, torturat, si condamnat la închisoare, fiind acuzat ca tine legatura cu generalul Chirnoaga, si duce o lupta subversiva împotriva noului regim. Gardienii, actionând cu pumnii si bastoanele, transformara trupul lui înca firav într-o gravura desprinsa parca din Bosch sau Goya. Tot din cauza dosarului, viitorul maestru al gravurii nu a reusit sa-si gaseasca post ca profesor de matematica, si nu neaparat la catedra universitatii, cum ar fi dorit, ci la un liceu sau la o scoala generala din capitala sau din împrejurimi. Dar cum ar fi putut un astfel de element ostil regimului sa se ocupe de educatia copiilor? Nu, organele partidului, studiind cu atentie dosarul sau, facut, se întelege, la ordinile si indicatiile lor stricte, i-au respins cererea de angajare. În cele din urma, tot încercând sa intre în câmpul muncii, Marcel Chirnoaga a reusit sa se angajeze pâna la urma, printr-o ciudata întorsatura a sortii, pe post de meteorolog la aeroport Baneasa. Nu a lucrat decât 7 ani, fiind nevoit sa-si dea demisia. „Am fost obligat sa demisionez de la meteorologie, deoarece am fost avertizat ca doreau sa ma dea afara, tot pe baza de dosar – marturiseste el –, si-atunci am demisionat, ca sa nu-mi mai lege o tinichea de coada, cum era obiceiul: când dadeai pe unul afara, îi mai puneai o tinichea de coada.”

În timp ce lucra ca meteorolog, Marcel Chirnoaga nu a stat cu mâinile în sân, ci si-a vazut de viitoarea sa cariera, presimtind ca slujba de la aeroportul din Baneasa o sa fie una pasagera; de aceea urmându-si linia destinului, s-a înscris, fara prea mare tragere de inima, dupa cum ne-a marturisit, la cursurile de arta ale graficianului si pedagogului originar din Sighet, de origine evreiasca, trecut prin teroarea lagarelor naziste, Vasile Kazar, precum si cele ale graficianului si ilustratorului de carte Ion State, luând lectii de litografie, acvaforte, acvatinta, gravura cu sudura, ilustratie de carte, sculptura, sculptura montaj sau monotipuri s.a. În acea perioada, facea diferite schite, trimitându-si desenele la gazete si reviste ce apareau în acea epoca marcata de proletcultism, fara sa aiba prea mare convingere de talentul lui. Spre surprinderea sa, o mare parte din aceste lucrari tematice au fost publicate în paginile gazetelor si ale revistelor proletcultiste ale vremii, fapt care l-a adus pe linia de plutire si i-a deschis drumul spre Uniunea Artistilor Plastici, al carui membru a devenit în scurt timp. (Va urma)

 

Nichita Danilov este scriitor si publicist

Citește toată știrea

Despre criza mistică a lui Marcel Chirnoagă
Publicitate