Publicitate

Primul tronson de autostrada din judetul Iasi va avea aproape 30 km, va tranzita raza a cinci localitati si va avea trei noduri rutiere, iar unul dintre acestea va fi unic în tara. Sectorul Mircesti – Pascani este parte din autostrada A7 (Ploiesti – Pascani) si, în prezent, face obiectul unei licitatii pentru contractarea lucrarilor de executie, o premiera pentru judetul Iasi. 
Aceasta portiune este scoasa simultan la licitatie cu alte doua sectoare din A7 (Saucesti – Trifesti si Trifesti – Gheraesti), toate trei facând parte din tronsonul Bacau – Pascani. Sectorul iesean este cel mai costisitor, valoarea contractului fiind estimata la maxim 2,6 miliarde lei (fara TVA), fata de 2,4 miliarde lei în cazul sectorului bacauan si 1,9 miliarde lei în situatia celui nemtean. Autostrada A7 va tranzita judetul Iasi pe raza a cinci unitati administrativ-teritoriale (UAT): Mircesti, Halaucesti, Mogosesti – Siret, Stolniceni – Prajescu si Pascani.

Nod rutier unic în tara

Pe traseul sectorului Mircesti – Pascani sunt prevazute trei noduri rutiere: la Mogosesti – Siret, intersectie A8 si Pascani. În total, nodurile rutiere vor avea 3 bretele principale, 16 secundare si mai multe intersectii giratorii. În cazul primului nod, de la Mogosesti – Siret, geometria este de tip „trompeta” cu raze ale bretelelor de 250 metri care asigura o viteza de proiectare de 60 km cu descarcare în DJ 208, unde va fi amenajat un sens giratoriu. Cele mai multe bretele (8) sunt la nodul rutier de intersectie cu A8, nod care se va întinde pe teritoriul a doua UAT-uri: Stolniceni – Prajescu si Pascani.

„Nodul rutier dintre A7 si A8 are o geometrie aparte fiind o constructie de tip turbion. Este o intersectie de infrastructuri mari, aparte, ce îi va conferi o unicitate întrucât nu mai este întâlnita în România o asemenea lucrare de arta. Este de precizat faptul ca, pentru materializarea acestui nod, nu a fost nevoie de defrisari si ca amplasamentul se afla departe de ariile naturale protejate, drept dovada fiind Acordul de Mediu obtinut pentru acest obiectiv”, a declarat fostul secretar de stat Adrian Covasnianu, membru fondator al Asociatiei  „Moldova vrea autostrada”.

În ceea ce priveste nodul rutier Pascani, acesta este similar cu cel proiectat la Mogosesti-Siret, descarcarea traficului fiind prevazuta pe DN 28A, tot printr-o intersectie giratorie. „Traseul autostrazii intersecteaza o serie de drumuri de diverse categorii (agricole, explotare, drumuri între tarlale) întrerupând continuitate acestora. Functie de importanta lor, s-au prevazut intersectii denivelate fara acces la autostrada sau devierea lor în lungul autostrazii si gruparea lor în vederea realizarii unei treceri comune peste autostrada. Se mai disting o serie de drumuri agricole sau accesuri locale a caror continuitate s-a pastrat prin solutionarea trecerii lor denivelat peste sau pe sub autostrada, prin deschiderile podurilor sau pasajelor”, se precizeaza în caietul de sarcini.

Care este traseul autostrazii în judetul Iasi

Potrivit documentatiei tehnice, autostrada are o dezvoltare preponderent Sud – Nord. La km 50, la intrarea în judet, intersecteaza DJ 208 (zona Mircesti). În zona km 54-57 ocoleste pe la Vest localitatea Halaucesti, urmând ca spre final, pe o portiunea de circa 700 metri (între km 60 si km 61) traseul sa se strecoare pe un coridor între constructii (case) si padure.

Pâna la km 65, traseul se dezvolta paralel cu calea ferata, la Vest de localitatea Cozmesti. În zona km 69, intra pe coridorul dintre Bratesti si Stolniceni – Prajescu, iar din zona km 72 vireaza catre Vest pentru a ocoli localitatea Sodomeni prin Est si municipiul Pascani pe la Vest. Viitoarea autostrada A8 este traversata de traseul A7 în zona km 71 si, în final, traficul de pe A7 se descarca pe DN 28A.

 

 

Citește toată știrea

Detalii despre proiectul autostrăzii A7, de la Bucureşti la Paşcani. Un nod rutier unic în ţară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate