Primaria va organiza, în perioada 4-6 decembrie, mai multe dezbateri publice cu privire la noi proiecte imobiliare propuse de persoane particulare. În afara de initiative privind construirea de blocuri, prezentate ieri de ZDI, unele proiecte presupun amenajarea de hale industriale si spatii de birouri.
Un exemplu în acest sens este cel al firmei Demo Idil Construct: compania are în plan realizarea unei investitii formate din hale de productie si depozitare, spatii administrative si alte functiuni asociate, conform proiectului de Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Firma are la dispozitie un teren cu o suprafata de 8.200 mp, liber de constructii, si cu acces la DN28. Regimul de înaltime propus pentru cladiri este subsol, parter si 2 etaje, la o înaltime maxima de 12 metri, înaltime comparabila cu cea a unui bloc de locuinte cu 3 etaje. Conform plansei urbanistice, Demo Idil Construct vrea sa ridice patru hale.
Anul trecut, compania, specializata în lucrari de constructii, a avut o cifra de afaceri de 34 milioane lei, un profit de 1,8 milioane lei si peste 100 de angajati.
Un alt proiect este al firmei Giga Instal care detine un teren de circa 2.400 mp si intentioneaza sa amenajeze un complex cu spatii de birouri si spatii de servicii. Terenul este, de asemenea, lipsit de constructii, si are acces, pe latura nordica, la str. Aurel Vlaicu, recent modernizata, iar, la vest, la str. Sf. Ioan. Regimul de înaltime al constructiilor propuse este cu doua niveluri în subsol, parter si 7 etaje. Estimarile companiei sunt ca lucrarile vor începe în primavara anului viitor si vor fi finalizate în vara anului 2025.
Giga Instal este o companie specializata pe lucrari de instalatii electrice. Anul trecut, firma a avut o cifra de afaceri de 7,3 milioane lei, cu un profit de 170.000 lei.
Un proiect similar (hale de depozitare) propune si firma BCC Trio Invest pe sos. Iasi – Tomesti. În acest caz, compania are în proprietate 1.500 mp, iar accesul la amplasament este pe un teren învecinat unde firma are drept de servitute, si, mai departe, pe o cale de acces din Tomesti care face legatura cu DN28. Regimul de înaltime al halei este propus cu subsol, parter si 2 etaje, la o înaltime maxima de 12 metri. Compania are ca activitate principala „dezvoltare imobiliara”.
Dezbaterile publice aferente celor trei proiecte vor avea loc în perioada 4-6 decembrie la sediul municipalitatii iesene.