Publicitate

Cel putin doua spitale din Iasi sunt afectate în momentul de fata de atacul cibernetic masiv realizat la nivel national asupra serverelor de date prin care unitatile medicale comunica cu Casa de Asigurari, cu Ministerul Sanatatii si cu alte platforme de raportare: este vorba despre Institutul de Psihiatrie Socola si Institutul Regional de Oncologie. 
Sursele „Ziarului de Iasi” spun ca mai multe spitale din Iasi au oprit, provizoriu, accesul la aceste servere pentru a analiza ulterior daca exista sau nu sisteme afectate. 

Conform informatiilor noastre, atacul a avut loc la sediul central al firmei care gestioneaza serviciul Hipocrate, unde fiecare spital care se afla în contract cu acestia au câte un server dedicat. De principiu, atât la IRO, cât si la Socola, activitatea medicala se desfasoara în continuare, urmând a se determina ulterior cum vor fi raportate serviciile spre CJAS pentru decontare. 

Miza este însa baza de date si integritatea acesteia: atacul fiind de timp randsomware, daca nu exista un backup, e posibil sa se piarda elemente esentiale din bazele de date ale unitatilor medicale.

Informatia a fost confirmata si de Ministrul Sanatatii care a transmis pentru Agerpres: “Este adevarat. Sunt mai mult spitale care întâmpina probleme cu utilizarea unui program informatic important în functionarea spitalelor – se numeste Hiprocrate. Nu stim exact câte spitale sunt în momentul de fata. Nu avem informatia, dar lucram împreuna cu Centrul National de Securitate Cibernetica pentru elucidarea cauzelor si remedierea acestora. Din informatiile pe care le avem pâna în momentul de fata este ca sunt afectate între 15 si 20 de spitale din întreaga tara”.

Citește toată știrea

Două mari spitale din Iași, atacate cibernetic.
Publicitate