Acestea sunt câteva solutii prezentate de primarul Iasului pentru preluarea si fluidizarea traficului pe soseaua Bucium si pasajul Socola. Pe de alta parte, „nu va începe nicio lucrare pe suprastructura pasajului Socola pâna când calea de circulatie alternativa la nivelul caii ferate nu va fi finalizata”, a subliniat Mihai Chirica.
Finalizarea unor suduri pe conductele de apa care se amplaseaza pe sub intersectia dintre sos. Bucium – bd. Poitiers – str. Trei Fântâni, operatiune prelungita dincolo de intervalul orar nocturn stabilit de primaria ieseana pentru lucrarile proiectului ApaVital, a fost cauza blocajului de trafic înregistrat ieri dimineata în zona. Explicatia oferita de primarul Mihai Chirica a fost argumentata cu înjumatatirea vitezei medii a mijloacelor de trannsport în comun, de la 9,4 km/h la 4 km/h. „Au fost aplicate amenzi atât constructorului, cât si investitorului”, a precizat edilul, cu referire la Conest, respectiv ApaVital.
Efectul fluturelui din Bucium în Baza 3? Reconfigurarea intersectiei Calea Chisinaului cu strada Bucium prin amenajarea unui sens giratoriu va descarca traficul dinspre zona Bucium, afirma primarul Mihai Chirica
Primarul a trecut în revista investitiile din aceasta parte a orasului – modernizarea soselei Bucium, trama stradala si sistem de iluminat, pasajul Socola, bd. Poitiers, dar si unele strazi din cartierul Bucium, precum Constantineanu, Teascului si altele. El a invocat necesitatea stabilirii unui plan de masuri înaintea deschiderii marilor santiere de aici, pentru ca viata celor din Bucium „sa nu devina un calvar”. Astfel, pe lânga o platforma digitala de informare a tuturor pasilor facuti de constructori pe aceste santiere de investitii, primarul a mai enumerat supravegherea continua a lucrarilor, desfasurarea interventiilor pe timpul noptii (cu exceptia lucrarilor la trotuare si spatiile verzi de pe sos. Bucium, de exemplu), cresterea numarului de politisti care vor fluidiza fluxul auto în intersectii si crearea unei benzi reversibile pe pasajul Socola. Astfel, „vom folosi trei benzi când mergem spre oras, dimineata, si trei benzi când ne întoarcem spre Bucium, seara”. Banda pe care se va putea circula alternativ va fi semnalizata cu semafoare si cu popici, dar la început vor fi politistii care vor dirija traficul pe acolo pâna când participantii la trafic se vor obisnui cu acest sistem nou.
Cititi si: Pregatiti-va nervii: pasajul si sos. Bucium intra curând în santier total. Iata regulile de trafic pe dedesubt, peste liniile ferate!
Intersectia de la Baza 3 va fi reconfigurata. Practic, scuarul aflat acum la capatul strazii Bucium dinspre Calea Chisinaului va fi restrâns ca sa faca loc unui sens giratoriu. „În felul acesta o sa reusim sa fluidizam si preluarea traficului dinspre Bucium si încarcarea lui ori spre Calea Chisinaului, ori spre Metalurgie, cu conditiile necesare iesirii din complexul comercial din zona”, a precizat edilul.
O alta masura va fi stimularea parintilor sa aiba încredere în mijloacele de transport destinate elevilor în orele de vârf (amiaza). Mihai Chirica a promis ca va aloca autobuze electrice noi în numar dublu – sau triplu, pentru cursa spre Copou – destinate exclusiv elevilor, deci nu si parintilor.
Crearea de strazi noi în lungul pârâului Vamasoaia, „unde deja am identificat un culoar unde putem sa cream o cale paralela de defluire”, demersuri la Ministerul Transporturilor pentru finantarea construirii unor subtraversari ale caii ferate – în zona strazii Cronicar Mustea catre str. Manta Rosie, respectiv între Pasajul Socola si uzina Arcelor Mittal – sunt alte propuneri de fluidizare a traficului prezentate de Mihai Chirica în ultima conferinta de presa.
Cititi si: Cozi uriase pe soseaua Bucium. Se blocheaza iar jumatate de oras?
Întrebat de un calendar al lucrarilor care se vor desfasura în zona Bucium, primarul Iasului a subliniat ca „nu va începe nicio lucrare pe suprastructura Pasajului Socola pâna când calea de circulatie alternativa la nivelul caii ferate nu va fi finalizata”. Amintim ca administratia locala a schitat împreuna cu Regionala ieseana de Cai Ferate un drum paralel cu pasajul, din zona Trei Fântâni-Gara Socola pâna la bd. Socola, cu iesire/ intrare de o parte sau de cealalta a pasajului, functie de sensul de pe pasarela aflat în lucru. Potrivit cerintelor CFR, aceasta cale de acces va trebui sa fie prevazuta cu bariera.
Cât priveste soseaua Bucium, mai întâi se vor face lucrarile la retelele de utilitati – în special iluminatul public – apoi largirea carosabilului, care va avea 15 metri între borduri, iar asfaltarea „jumatate de fir cu jumatate de fir se va face doar noaptea”, respectiv dupa ora 20. Asa cum am relatat, constructorul – respectiv Conest, care se va ocupa atât de pasaj, cât si de soseaua Bucium – va lansa lucrarile în primavara.