Publicitate

Succes pe linie pentru echipa celor care au concurat-o pe prof.dr. Norina Forna pentru conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din Iasi. 
La alegerile care au avut loc în acest weekend, când a fost determinata componenta Consiliului Local si persoanele care vor fi reprezentantii în Adunarea Generala de la nivel national, aproape toti membrii echipei „Progresul începe cu un pas în fata” au fost alesi în structurile respective. Astfel, în Consiliul Local 18 locuri din 21 sunt ocupate de membrii acestei echipe, în timp ce 10 din cei 11 membri ai Iasului în Adunarea generala de la nivel national fac parte din aceeasi echipa.

„A intrat întreaga noastra echipa cu care am început acest drum. Urmeaza, saptamâna viitoare, sa alegem Biroul executiv din membrii Consiliului si sa ne apucam de treaba si sa rezolvam implementarea promisiunilor pe care le-am facut. Este o mare responsabilitate, ne asteptam la rezultate pozitive, dar am obtinut peste asteptari, trebuie sa fim onesti. Asta ne încurajeaza, dar aceasta încurajare vine la pachet si cu o mare responsabilitate”, a declarat prof.dr. Irina Zetu, membru al echipei câstigatoare.

Aceasta a avut si al doilea cel mai mare numar de voturi pe pentru Consiliul Local Iasi al colegiului, 428, fiind devansata doar de colegul sau, dr. Sorin Andrian, care a obtinut 452 de voturi. Prof.dr. Norina Forna, actualul presedinte al colegiului, a intrat si ea în noua structura a Consiliului Local, fiind pe pozitia a 11-a în preferintele alegatorilor, cu 303 voturi. Clasamentul a ramas neschimbat si în cazul membrilor Adunarii generale, pe lânga cei 10 din echipa „Progresul începe cu un pas în fata” fiind aleasa si prof.dr. Norina Forna, cu acelasi numar de voturi – 303.

Alegerile pentru functiile din Biroul executiv, inclusiv cea de presedinte a filialei din Iasi, vor avea loc saptamâna viitoare, pe 18 noiembrie. Vor avea drept de vot cei 21 de membri din Consiliul Local al Colegiului Medicilor Stomatologi Iasi. Din informatiile „Ziarului de Iasi”, în cursul serii de ieri, luni, 13 noiembrie 2023, a avut loc o sedinta prelungita în rândul echipei câstigatoare, pentru a vedea cine anume va fi desemnat pe pozitiile cheie din colegiu. Sedinta nu s-a încheiat pâna la momentul închiderii editiei, însa vom reveni în cursul zilei de astazi cu numele celor care vor conduce Colegiul Medicilor Stomatologi pentru urmatorul mandat.

Colegiul din Iasi este condus din 2015 de prof.dr. Norina Forna, care a detinut doua mandate consecutive.

Citește toată știrea

E oficial: deşi a intrat în consiliul local, prof.dr. Norina Forna va pierde conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi Iaşi, după două mandate deţinute
Publicitate