Un grup de români care lupta în razboiul din Ucraina a povestit jurnalistilor Ziarul de Iasi viata dura din transee. Românii luptatori sunt din toate zonele României, printre ei aflându-se la un moment dat si un cetatean din Republica Moldova care avea domiciliul în Iasi. Însa, vazând „iadul” luptelor de la Bakhmut, acesta s-a întors acasa, la familie.
„Aici lupta doar idealisti. Banii primiti aici nu merita efortul de a te înrola”, spun cei de pe front. Soldatii românii cred ca, în scenariul cel mai rau, în care Ucraina ar pierde razboiul, iar România ar experimenta granita directa cu Rusia, judetul Iasi cât si celelalte regiuni ar fi puternic militarizate. „Traficul în si dinspre Moldova, atât cel rutier cât si cel feroviar, ar fi îngreunat de transportul de tehnica militara specifica si trupe. De altfel, Moldova ar reprezenta prima reduta a tarii împotriva unei agresiuni armate imaginare din partea Federatiei Ruse”, ne-a spus comandantul grupului de lupta.
Cum este sa stai o zi sub focul artileriei inamice, si ce sentimente experimentezi atunci când mor colegi pe câmpul de lupta, lânga tine?
De la începutul razboiului din Ucraina, zeci de straini s-au înrolat în armata ucraineana pentru a respinge invazia Federatiei Ruse. Românii erau împartiti în diferite batalioane de lupta, în cadrul Legiunii straine. De curând, în armata ucraineana, Fortele Armate Ucrainene (AFU), a fost înfiintat un grup de lupta format numai din vorbitori de limba româna Grupul de Lupta Român „Getica”. Grupul înca recruteaza români doritori sa lupte în acest razboi sI a înfiintat pagina de Facebook, intitulata Romanian Battlegroup “Getica”.
O parte dintre acestia, inclusiv comandantul lor care lupta cu indicativul „Getotac”, au luptat în cea mai rea portiune a frontului – „Iadul” de la Bakhmut, o localitate asediata mult timp si cucerita de catre rusi cu mari pierderi de vieti omenesti.
„Nu exista zile bune pe front. Dar exista zile foarte rele. Sunt zile în care esti asediat continuu de catre artilerie, zile în care frontul este atât de intens încât echipele de suport nu pot sa aprovizioneze eficient prima linie, zile în care conditiile meteorologice sunt extreme si afecteaza moralul soldatilor care sunt sub cerul liber, în pozitii, în transee. Dar cele mai oribile zile sunt acelea când pierzi prieteni, frati, camarazi, când la întoarcerea în cazarma exista locuri libere care îti amintesc de oameni buni cu care nu o sa mai povestesti si nu o sa mai râzi niciodata”, spune comandantul Getotac.
Acesta subliniaza pentru românii care vor sa mearga în Ucraina sa lupte pentru bani ca nu merita suma. „Acest conflict este cel mai dur de la al doilea razboi mondial încoace. Un razboi care combina majoritatea tipurilor de arme si sisteme, cu cel mai devastator efect tactic posibil si cu pierderi umane extrem de însemnate ca numar. Conditia fizica si stabilitatea mentala sunt esentiale pentru cei care se decid sa lupte aici. În 95- din cazuri selectam doar profiluri de candidati care au experienta militara, iar banii primiti aici nu merita efortul de a te înrola. Acceptam sa ni se alature doar idealisti, care au convingerea ca Ucraina este de partea corecta si morala a istoriei”, a subliniat Getotac.
Cum vede Grupul situatia României
Grupul de români lupta la propriu cu rusii, în Ucraina. Conditiile de lupta sunt dure: rusii ataca zilnic cu tancuri, cu rachete lansate din submarine, cu drone, pe un front care se întinde pe aproximativ 1.000 de kilometri. Soldatii spun ca ei au experienta militara, si ca vor sa preîntâmpine ca rusii sa ajunga la granita cu România.
„În primul rând, speram ca acest scenariu sa ramâna doar o ipoteza, doar imaginar. Nu cred ca ar exista o tragedie mai înspaimântatoare pentru Moldova sau România decât un potential razboi împotriva Federatiei „Duse” (n.r. – denumire inventata de grup, pentru Federatia Rusa). Spunem asta deoarece noi suntem martori oculari la distrugerea pe care un astfel de razboi o provoaca atât la nivelul infrastructurii cât si la nivelul societatii, în Ucraina. Ne rugam la Dumnezeu sa ne apere teritoriile românesti sacre, de aceasta nenorocire. Trecând la simularea în care am deveni vecini cu rusii, credem ca regiunea Moldovei ar experimenta o militarizare exponentiala, direct proportionala cu un eventual avans al trupelor Federatiei „Duse” în Ucraina, cu unitati militare dislocate atât în mediul asezarilor urbane cât si în teren, cu arme si sisteme de armament specifice dispuse într-un numar însemnat, în zona”, este de parere acesta.
Rusia nu are de gând sa se opreasca dupa o eventuala înfrângere si cucerire a Ucrainei. În primul rând, Republica Moldova va fi amenintata direct. Apoi România va fi amenintata direct. De altfel, Rusia nu are interes sa provoace o activare a articolului 5 al NATO, dar va continua sa caute modalitati de a provoca statele NATO în asa masura încât articolul 5 sa nu poata fi activat si, totusi, interesele expansioniste ale Rusiei sa fie satisfacute”, a completat Getotac.
“Rusii sunt mai bine aprovizionati”
Soldatii români care lupta în Ucraina se tem ca statele occidentale si Statele Unite ale Americii vor sista ajutorul reprezentând armament. Ei spun ca ar fi un punct de cotitura în razboi, deoarece rusii sunt mai bine aprovizionati.
„Nu ne putem imagina o sistare totala a ajutoarelor militare pentru Ucraina. Asta ar reprezenta pe termen scurt o înfrângere militara a Ucrainei si dezvoltarea unor scenarii ulterioare pe care nu ne dorim sa ni le imaginam, si anume, o granita directa a României cu teritorii ocupate de catre Federatia „Dusa”. Si cel mai probabil coordonarea unei invazii a Republicii Moldova, între trupe rusesti în avans si trupe existente din Transnistria, împreuna cu trupele de rezervisti gagauzi, din ce în ce mai vocali si amenintatori în sustinerea Federatiei „Duse” si a Transnistriei. De asemenea, o sistare partiala ar prelungi razboiul pe perioade lungi si cel mai probabil ar duce la o stagnare a avansurilor importante de ambele parti. Pe termen mediu, aceasta sistare partiala ar permite inamicului sa se replieze, sa îsi regenereze capacitatea unitatilor de lupta, sa fabrice mai mult armament specific, drone de atac, rachete de croaziera, tehnica blindata etc. Apoi, imediat sa înceapa o campanie militara, campanie care ar fi greu de oprit si care ne-ar duce la rezultatele nedorite din primul scenariu si anume granita directa a României cu teritorii ocupate de Federatia „Dusa” si o posibila invazie a Republicii Moldova. Noi, cei de la gruparea Getica, consideram ca niciunul dintre scenariile de mai sus nu este avantajos pentru România, dimpotriva, ambele sunt deosebit de periculoase pentru viitorul tarii”, spune îngrijorat comandantul român din Ucraina.
Acum sunt în repaus
Soldatii Grupului Getica au precizat ca au în prezent un scurt repaus, în perioada imediat urmatoare urmând sa intre din nou în lupta, dar au planuri si pentru a lupta împotriva dezinformarii rusesti în spatiul românesc.
„Pe termen scurt lucram la asigurarea unei pozitii stabile în teatrul de operatiuni, unde vom fi în scurt timp dislocati, cunoasterea cât mai buna a teatrului de operatiuni în care vom activa. De asemenea, continuarea unei campanii de recrutare care sa ne extinda echipa si implicit puterea de foc si capabilitatile în teren, deschiderea unui front secundar, o operatiune sustinuta si sprijinita de voluntari, care sa lupte în spatiul virtual din România împotriva propagandei Federatiei „Duse” si împotriva „distribuitorilor” acesteia în spatiul public din tara. Mentionam ca avem planuri detaliate si concrete pentru fiecare din acesti pasi”, explica ofiterul.
Fac recrutari
Getotac spune ca recruteaza soldati care sa lupte în Grupul de Lupta Getica. „Din motive de securitate preferam sa nu divulgam un numar exact al acestui grup. Totusi, putem spune ca suntem putini, mult mai putini decât am vrea sa fim, ca, efectiv, având în vedere numarul însemnat de luptatori straini, ai altor state, multe dintre ele fara un interes direct sau o pozitie geografica de interes fata de Ucraina. Numarul ramâne secret, dar ce putem sa spunem esta faptul ca ni se alatura din ce în ce mai multi români. Ca si provenienta, suntem compusi exclusiv din români, din diferite regiuni ale tarii, si frati români cetateni ai Republicii Moldova. Unii membri ai Getica sunt aici de anul trecut si au fost cam în toate zonele fierbinti ale liniei frontului. Cei mai noi au luptat într-o campanie de aproape trei luni, în Bakhmut. Majoritatea avem pregatire militara, respectiv am activat în posturi de specialitate în aparare, interne sau strucuturi de informatii. Avem si membri care nu aveau pregatire militara la data înrolarii, dar aveau cunostinte pentru misiuni specifice si au capatat experienta militara aici. Ne-ar face placere sa primim ieseni în rândurile noastre, iar cei care doresc ne pot cere informatii detaliate scriindu-ne un email pe adresa rolegion@proton.me”, a mai spus comandantul român.