Dupa 300 de ani de la trecerea în vesnicie a domnitorului si carturarului Dimitrie Cantemir, Palatul Culturii din Iasi aduce în atentia publicului o expozitie dedicata acestuia.
Sub titlul „Dupa 300 de ani: Domnitorul Dimitrie Cantemir în imagini, la Palatul Culturii din Iasi”, expozitia va începe pe 22 noiembrie si va fi accesibila publicului pâna pe 31 ianuarie 2024. Aceasta va aduce la lumina imagini din creatiile artistice românest, care îl reprezinta pe Dimitrie Cantemir.
Vizitatorii vor avea oportunitatea sa exploreze o serie de opere, printre care se numara si vitraliul din zona scarilor din Palatul Culturii, care reda întâlnirea dintre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir la biserica „Trei Ierarhi” din Iasi. Expozitia va continua în Sala Voievozilor, unde un portret al domnitorului va fi regasit în galeria de portrete sub forma unui medalion circular.
Un element central al expozitiei va fi dedicat reprezentarilor plastice ale lui Cantemir, inclusiv sculpturilor realizate de Ion Irimescu, cum ar fi bustul pastrat în colectiile Parlamentului Român si capul din bronz expus în Holul Muzeului de Arta.
Expozitia va fi deschisa publicului în spatiile Muzeului de Istorie a Moldovei de miercuri pâna duminica, între orele 10:00 si 17:00. Conceptul expozitional este realizat de muzeograful dr. Ioan Iatcu.