Ea este amanta primarului PSD din Botosani, Cosmin Andrei. Sotul femeii ar fi confirmat acuzatiile, potrivit carora sotia sa a beneficiat de un post în institutie pentru ca a stiut subiectele înainte de examen.
Vineri, primarul din Botosani, Cosmin Andrei, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile. Acesta este acuzat de savârsirea infractiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.
Pe data de 25 august 2021, Cosmin Andrei ar fi emis lista cu subiectele propuse de catre membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de institutia condusa chiar de el. Apoi, pe data de 26 august 2021, persoana în cauza ar fi promovat concursul si ar fi ocupat, în mod fraudulos postul respectiv. Cel care a confirmat cele întâmplate ar chiar sotul femeii care a beneficiar un „tratament special”, potrivit site-ului Puterea. De altfel, aceasta ar fi avut o relatie cu primarul înca din iunie 2021, iar sotia lui a beneficiar de subiecte cu trei zile înainte de concurs. Hritcu a dezvaluit si faptul ca primarul din Botosani ar fi investit o suma record, respectiv aproximativ 150.000 de lei, pentru a planta mii de lalele si crini imperiali în oras, florile preferate ale sotiei acestuia, mai informeaza sursa citata (foto: Monitorul de Botosani)
El a mai povestit ca primarul a plantat pe bulevardul Mihai Eminescu mii lalele si crini imperiali pentru sotia lui. ”Botosaniul are lalele si crini imperial pe bulevard doar pentru ca îs florile preferate ale sotiei mele. N-a avut Botosaniul în viata lui lalele si crin imperial”, a mai povestit barbatul pentru Stirile ProTV.
Ce avere are Cosmin Andrei?
În urma celor întâmplate, Cosmin Ionut Andrei si-a anuntat demisia din PSD, printr-un mesaj pe pagina de Facebook. „În urma evenimentelor de astazi, în care mi-a fost adusa la cunostinta masura controlului judiciar, am urmat, cum era si firesc, regulile de integritate institute în PSD si am comunicat conducerii PSD Botosani auto-supendarea din toate functiile detinute în partid. În ce ma priveste, îmi voi sustine cauza cu buna-credinta si voi pune la dispozitia organelor de ancheta toate informatiile care mi se vor solicita, astfel încât situatia sa se lamureasca în cel mai scurt timp posibil”, a scris primarul.
Declaratia de avere a edilului în vârsta de 42 de ani este aproape inexistenta, conform documentelor. El nu are trecute case, terenuri, dar cu toate acestea a dat 50.000 de lei împrumut. În ultimul an, Cosmin Andrei a câstigat 154. 261 lei reprezentând indemnizatia de primar, la care se adauga alocatiile celor doi copii.