Publicitate

Sindicatul Europol reclama, joi seara, conditiile în care traiesc studentii de la Academia de Politie, care au primit mâncare în care se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supa sau carne alterata cu miros întepator. Sindicatul arata ca studentii, care au primit alimente similare cu cele care se dadeau în lagarele de munca în perioada comunista, au ajuns la spital cu toxiinfectie alimentara. 
”Umilinta, bataie de joc, caprarie si mâncare similara cu ce se primea în lagarele de munca din perioada comunista. Dupa doua zile în care zeci de studenti au ajuns la spital cu diagnostic preliminar de toxiinfectie alimentara, în Academia de Politie continua bataia de joc la adresa studentilor, viitori ofiteri de politie. Acestia au conditii mai proaste decât cele ale detinutilor din puscarii”, a transmis, joi seara, Sindicatul Europol.

Sindicalistii afirma ca, în meniul primit, la doua zile de la declansarea focarului de infectie, se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supa sau carne alterata cu miros întepator. ”Nu numai ca nimeni din conducerea ministerului nu a luat atitudine fata de umilinta si riscul bacteriologic existent, dar si la acest moment bataia de joc continua la adresa studentilor carora li se ofera „mâncare”, ce se aseamana cu laturile. Acum poate veti întelege de ce i s-a vândut gogosi viceprim-ministrului Predoiu cu privire la „beneficiile” militarizarii Academiei de Politie. De fapt scopul celor din linia doi a MAI, este de a baga pumnul în gura studentilor si de a nu mai iesi mizeria la suprafata”, afirma sindicalistii care au postat pe Facebook mai multe fotografii.

Acestia anunta ca au sesizat toate autoritatile cu atributii în domeniu. ”Speram ca nu se va musamaliza si acest caz, la fel ca cel din toamna anului trecut când studentii au fost înghesuiti câte 16 în dormitoare, mai rau ca puscariasii, în conditii insalubre”, au mai transmis sindicalistii. În aceasta saptamâna, un numar de 63 de studenti ai Academiei de Politie ”Alexandru Ioan Cuza” au suferit o toxiinfectie alimentara, unii dintre ei fiind transportati la spital pentru îngrijiri, fara a fi însa internati. Directia de Sanatate Publica Bucuresti face o ancheta epidemiologica, iar conducerea Academiei a dispus verificari în ceea ce priveste respectarea normelor de depozitare, de manipulare, de preparare si servire a alimentelor.

Citește toată știrea

FOTO Studenții de la Academia de Poliție au primit supă cu larve și carne stricată. Zeci de studenți, la spital
Publicitate