Frica dureroasa si asfixianta e adesea doar fantezie, iluzie creata de minti nelinistite. O astfel de teama vine la cei care sunt desprinsi de realitate din cauza unor probleme, altele decât cele pe care le invoca. Daca e sa transcriem metaforic aceasta idee, am spune ca sub impulsul fricii, substanta lumii pe care o percepem ia contur si înfatisare în culorile mintii, nu în realitatea nuda a obiectivitatii. În consecinta, adevarul devine un mozaic reflectat al credintelor individuale, adevarul meu, în care cred cu tarie si în care nu mai încape nici un alt adevar, oricât de obiectiv ar fi, al altcuiva.
Se întâmpla adeseori sa trecem prin temeri care nu semnaleaza nicio amenintare reala, dar ele sa ne bântuie, totusi, o vreme. Am reîntâlnit, dupa multi ani în care fusese plecata din tara, o fosta colega de la Litere: asa cum avea sa-mi marturiseasca, printre altele, la o cafea, în ultima vreme, manifesta o frica teribila de fantome si, din aceasta cauza, nu îsi gasea linistea si odihna. Bântuita de ideea unor contacte cu fiinte din alte dimensiuni, aceasta teama, declansata, se pare, dupa o vizita la rude, a devenit realitate pentru ea, transformându-se adeseori în panica si suferinta chiar si la cel mai mic zgomot din casa. Cred ca sunt la geam, mi-am tras plapuma peste cap, sunt paralizata de frica, mi-a spus îngrozita, plângând la telefon, într-o noapte, trecut fiind de miezul noptii. Povestea a prins contur abia când m-am dus, la rugamintile ei, cu pijama cu tot, sa îi tin „de urât”, treptat, a început sa vorbeasca despre cum a primit astfel de gânduri. Bunica-sa îi vorbea adeseori despre stafii când se ducea vara, în vacante, la ea. O vecina de-a bunicii, care murise si fusese îngropata cu participarea întregului sat, fusese, cica, vazuta într-o noapte de un consatean privind pe fereastra casei primarului. Copilul nu putea merge, din pricina temerilor, nici macar la veceu. Daca musai trebuia, trezea toata familia ca sa-l însoteasca. Si aceste amintiri dureroase care generau temeri false, erau, de fapt, fanteziile ei izvorâte din povestile bunicii. A crezut în ele multa vreme în copilarie si de aceea i-a fost frica de repetarea a ceea ce nu i se întâmplase, de fapt, niciodata. Astfel, usor-usor, valul tenebros al povestii a început sa se risipeasca pentru mine, pe de o parte, în urma marturisirii ei despre stafiile bunicii, pe de alta, datorat întâmplarii ce a urmat. Pe când dormea bustean, iar eu, în rol de paznic, asteptam ivirea zorilor dintr-un fotoliu, s-a auzit un zgomot ciudat venind dinspre fereastra. M-am apropiat, cu respiratia taiata si pulsul ridicat, de aceasta: cablul de la internet, desprins dintr-o clama, se balanganea în bataia vântului, lovindu-se de burlanul casei. Amica s-a trezit brusc: Ai auzit si tu, nu-i asa?! m-a întrebat în soapta. Poate credeai ca fabulez!
Frica dureroasa si asfixianta e adesea doar fantezie, iluzie creata de minti nelinistite. O astfel de teama vine la cei care sunt desprinsi de realitate din cauza unor probleme, altele decât cele pe care le invoca. Daca e sa transcriem metaforic aceasta idee, am spune ca sub impulsul fricii, substanta lumii pe care o percepem ia contur si înfatisare în culorile mintii, nu în realitatea nuda a obiectivitatii. În consecinta, adevarul devine un mozaic reflectat al credintelor individuale, adevarul meu, în care cred cu tarie si în care nu mai încape nici un alt adevar, oricât de obiectiv ar fi, al altcuiva.
O investigatie minutioasa a acestor temeri nu doar ca poate dezvalui disonante, lacune ilogice sau fragmente neconcordante, ci si ofera posibilitatea de a întelege ca temerile nu sunt ancorate într-o realitate solida, sunt mai degraba proiectii ale universului interior. Prin explorare si întrebari directe, fiecare din noi poate descoperi fundatia logica a fricii resimtite. Când te temi permanent ca sotia va fugi de acasa într-o zi cu altul, nu te temi de faptul ca vei fi parasit de o femeie care, daca va ajunge sa plece de acasa, evident, nu te mai iubeste si nu mai are nimic de împartit cu tine, ci, mai degraba, te temi de propria ta instabilitate. Aceasta instabilitate, care poate fi cauzata de emotii diverse, de stima de sine scazuta, de un trecut traumatizant, de incapacitatea de a avea perspective, de slabiciune psihica, dupa cum vedem motivele sunt multiple, creeaza scenarii, gânduri si temeri false. Iar ele, la rândul lor, determina un comportament neadecvat într-o relatie care, daca ai fi fost ancorat într-o realitate solida, daca nu s-ar fi dezvoltat sub impulsul fricii, ar fi avut izbânda: apar gelozii nejustificate, control absolut, certuri si chiar violenta domestica. Ca, mai apoi, parasit si singur, în urma actiunilor tale si a comportamentului nesabuit, sa exclami: Stiam eu ca va pleca! Nu ma temeam degeaba! Adevarul tau e doar rezultatul propriilor tale temeri, credinte, frustrari si traume, nu al realitatii pe care, din pacate, nu o mai percepi asa cum este.
Adesea constatam ca oamenii sunt capabili sa se confrunte cu aceste temeri si aceasta usureaza munca psihologului sau psihoterapeutului. De exemplu, sa presupunem ca cineva are o frica teribila de a calatori cu avionul, iar aceasta frica îsi are originea într-o experienta minora de turbulenta într-un zbor din trecut sau o aterizare esuata. Prin analizarea acestei frici, poate constata ca acea experienta a generat o reactie disproportionata, iar temerea sa nu este echilibrata în raport cu realitatea si siguranta zborurilor. Avioanele nu cad zilnic de pe cer, iar turbulentele în timpul zborului cu avionul sunt la fel de obisnuite si frecvente ca si denivelarile asfaltului pentru o masina sau ca zdruncinaturile pe care le mai experimentam atunci când mergem cu trenul pe distante lungi. Astfel, prin explorarea si confruntarea cu aceasta temere, poate ajunge sa îsi diminueze starea provocata de aceasta si sa calatoreasca cu avionul fara sentimente debilitante.
Atunci când colaboram cu cei din jur în explorarea fricilor lor, ne concentram adesea pe evaluarea profunda a amenintarilor percepute în raport cu intensitatea emotiilor lor de frica. Descoperim adesea ca oamenii supradimensioneaza unele dintre pericolele pe care le cred reale în viata lor. O abordare logica, coerenta si bine argumentata poate disipa aceste temeri, chiar daca sunt resimtite puternic la nivel emotional. Frica, în esenta ei, reprezinta un mesaj criptic, iar atunci când acest mesaj este descifrat prin prisma rationamentului logic, se poate constata ca este adesea fara temei. Este o abordare prin care se dezvaluie ca multe dintre aceste temeri nu sunt justificate si pot fi contracarate cu argumente solide si rationale.
Exista terapeuti care considera ca o abordare buna a fricii ar fi sa dezvolti indiferenta fata de ea. În opinia noastra, nu ar fi o modalitate foarte buna, pentru ca o persoana nu trebuie sa fie indiferenta fata de temerile sale, altfel risca sa rateze informatiile importante pe care i le transmit acestea. Dar atunci când o anumita frica este intruziva si nu permite oamenilor sa traiasca normal, o poti influenta totusi. Iar scopul acestei abordari este sa ne gândim la consecintele anumitor amenintari asupra carora aceasta frica ne avertizeaza si sa ne gândim la ce este rau în aceste consecinte. Sa luam în considerare un scenariu în care cineva are o frica intensa de esec, de pilda, ca îsi va pierde locul de munca si va ramâne, vorba aceea, muritor de foame. Desi, în general, teama de esec poate fi un factor motivant, aceasta persoana ar trebui, conform acestei terapii, sa ramâna complet indiferenta, inhibându-si, de fapt, capacitatea de a urmari oportunitatile sau de a-si asuma riscuri. Aceasta indiferenta, desi, initial, o modalitate de a face fata fricii, o va determina sa piarda experiente de învatare valoroase si oportunitati de dezvoltare personala. Practic, nu va face nimic constructiv pentru a combate temerile, nu va urma o scoala, de pilda, nu se va perfectiona în meseria sa, nu va face eforturi sa execute corect si la timp sarcinile de serviciu, sau nu va cauta alternative care s-o linisteasca, daca se întrevede, cumva, vreo lista de concedieri. O abordare echilibrata ar implica recunoasterea avertismentelor cu privire la consecintele potentiale, fara a permite complet fricii sa îsi dicteze actiunile.
Indiferent de ceea ce ni se întâmpla, totul este trecator. Privind din aceasta perspectiva, pe care o abordeaza cei mai multi terapeuti, orice temere pare sa piarda din importanta. Atunci când discutam cu oamenii despre fricile lor, îi sfatuim sa exploreze cu atentie ce anume îi îngrijoreaza în legatura cu acele temeri si de ce le provoaca aceasta stare. Sapând adânc în fricile pe care le au, ei pot reduce impactul acestora asupra lor însisi. Nu pentru ca aceste temeri vor înceta sa fie relevante sau pentru ca vor gasi o solutie care sa le elimine complet, ci pentru ca, prin constientizare si explorare profunda, mintea se adapteaza la aceste scenarii înspaimântatoare. Astfel, orice s-ar întâmpla în viata, acestea vor fi percepute ca etape trecatoare. Daca un specialist poseda o încredere puternica în sine, el poate sa inspire pacientii si clientii sai ca temerile lor sunt mai degraba produse ale imaginatiei decât realitati concrete. Aceasta abordare implica o schimbare a perceptiei, sugerând ca aceste temeri sunt iluzorii si ca, pur si simplu, nu exista într-o forma concreta. Astfel, acceptând aceasta noua perspectiva, mintea persoanei poate sa îmbratiseze un nou mod de a percepe frica, înlocuind convingerile sale vechi.
În esenta, aceasta metoda se bazeaza mai mult pe inspiratie si sugestie decât pe logica sau explicatie detaliata. Specialistul nu se concentreaza pe a explica rational temerile, ci mai degraba insista asupra irationalitatii acestor frici. Este important de mentionat ca aceasta abordare a unor specialisti nu functioneaza pentru toata lumea. Totusi, în cazurile în care o persoana pare sa nu poata depasi aceste frici prin rationament logic, sugestiile pot oferi o cale de a schimba perceptia si de a aborda frica dintr-o perspectiva diferita. Pentru a preveni aparitia unor frici care pot deveni coplesitoare si influenta negativ starea ta, este esential sa înveti sa reactionezi rapid la ele. Viteza cu care raspunzi la frica are un impact profund asupra modului în care o analizezi si o gestionezi. Observând cât mai devreme posibil semnele de teama, chiar si într-o forma incipienta, îti ofera oportunitatea de a investiga rapid motivul acestei reactii, adica amenintarea care a generat acest sentiment.
În acest sens, vreau sa amintesc aici, în doua trei vorbe, despre doomscrolling, fenomen nou aparut si care reprezinta, asa cum ne spune Wikipedia, actul de a petrece o cantitate excesiva de timp citind cantitati mari de stiri negative online. Din perspectiva cognitiv-comportamentala, acesta este un simptom nevrotic caracteristic. Cu cât ne cufundam în mai multe informatii negative, cu atât mai mult toate gândurile noastre se „globalizeaza”, formând distorsiuni cognitive. Adica, pe întelesul cititorului, începem, cu adevarat, sa credem ca absolut totul în jurul nostru este rau. La o anumita etapa, apare un fel de obicei, o nevoie acuta de a citi si a urmari doar stiri negative. Un obicei, de care este foarte greu de scapat. Se pare ca este imposibil sa deschizi, azi, un site de stiri sau sa pornesti televizorul fara a afla despre un alt incident teribil. Riposta SUA în Irak, crime în gara din Paris, proteste si incendieri ale fermierilor în Bruxelles, costuri mai mari pentru imobile si masini, 15 miliarde lei disparuti de la pensii, invazii de plosnite în capitala, primul copil cu inteligenta artificiala, fermierii nu vor sa mai aprovizioneze marketurile – toate acestea sunt titlurile stirilor care se deruleaza la TV, în timp ce scriu acest articol. Aceleasi stiri sunt redate din ora în ora. E ca picatura chinezeasca. Un asemenea flux de stiri terifiante în mass-media, dublat de cele din social media, nu poate decât sa ridice întrebari: ce se întâmpla cu noi sub influenta acestora? Au o influenta ascunsa asupra noastra sau trec neobservate de psihic? Gradul în care violenta afecteaza psihicul depinde de persoana, desigur, dar exista doua efecte care actioneaza asupra celor mai multi dintre noi. Pe de o parte, o scadere a sensibilitatii si empatiei, pe de alta parte, un sentiment în crestere de vulnerabilitate, teama si neputinta. Psihologul Pamela Rutledge, specialist în psihologia mass-media, autoarea cartii Exploring Positive Psychology: The Science of Happiness and Well-Being, 2016, afirma, într-un interviu, ca mintea umana se concentreaza instinctiv asupra oricarei situatii potentiale periculoase, din punct de vedere biologic, supravietuirea necesita monitorizarea constanta a spatiului înconjurator pentru a identifica prompt sursele de amenintare. Din aceasta cauza, potrivit lui Rutledge, oamenii tind sa acorde mai multa atentie stirilor negative decât celor pozitive. Apare, asadar, un cerc vicios: în loc sa colectam informatii care sunt menite sa ne calmeze si sa ne confere un sentiment de control, de fericire, cautam sa primim doar doze gigantice de negativitate.Si unde duc acestea? La anxietate cronica si depresie.
Prin constientizarea acestei frici în stadiul incipient, ai posibilitatea sa o identifici si sa o evaluezi înainte ca aceasta sa patrunda adânc în subconstient, unde ar putea deveni mai dificil de gestionat. Ignorând aceste semnale, frica poate sa se adânceasca în straturile subconstientului si, mai târziu, sa se manifeste într-o varietate de situatii, afectându-ti încrederea si putându-ti chiar influenta comportamentul si deciziile. De exemplu, sa presupunem ca ai o teama naturala de razboi, aceasta teama, alimentata permanent de stirile din media si social media pe tema aceasta, stiri pe care le cauti cu insistenta, poate persista si poate influenta încrederea ta în viitor si comportamentul tau social, chiar daca uneori nu îti dai seama de sursa exacta a acestei anxietati. Cunosc tineri care nu-si mai doresc copii, desi, cu un an-doi înainte, si-i doreau cu ardoare. O cunostinta a întrerupt studiile postuniversitare fiindca „vor veni vremuri grele”, iar studiile nu-i vor mai servi, crede el, la nimic.
Exista situatii în viata care, în realitate, nu ar trebui sa ne trezeasca nelinisti sau teama. Cu toate acestea, le etichetam adesea ca fiind amenintari sau motive de frica, transformându-le astfel în entitati periculoase care nu ar trebui sa faca parte din existenta noastra. Multe dintre temeri le inventam noi însine, vazând raul în lucruri care nu exista sau considerându-ne incapabili sa facem fata consecintelor scenariilor care ne sperie. Acestea devin, cu voia noastra, fantome în fata ferestrei propriei noastre vieti.
Cristina Danilov este psiholog; SURSA FOTO: clickpentrufemei.ro