Ca si în cazul conducerii breslei scriitoricesti, Grigore Ilisei nu cauta sa aduca în lumina rampei faptele sale; el vorbeste despre ele cu discretie, pe un ton cât se poate de firesc, cu sarm si autoironie, si doar atunci când e somat s-o faca.
Volumul de eseuri, de interviuri si note de calatorii al lui Grigore Ilisei Pe tarâmurile desfatatoare ale artelor frumoase, proaspat aparut la Editura Junimea, este un adevarat caleidoscop sau, mai degraba, un carusel care, în loc de caluti sau alte figurine, contine o serie de tablouri si portrete ale fauritorilor de frumos, carusel ce se perinda prin fata ochilor nostri într-un ritm când mai lent, specific moldovenesc, când mai agitat, oferindu-ne nu doar un spectacol tonic, cu accente vesele si triste, ci si o imagine sintetica, aflata într-o perpetua metamorfoza, a lumii miraculoase a artelor plastice românesti, privite atât din punct de vedere al creatiei propriu-zise, cât si cel al portretelor pe care autorul le realizeaza artistilor plastici din dulcele nostru târg, dar si din alte colturi ale tarii.
În tripla sa calitate, de scriitor, reporter si critic de arta, Grigore Ilisei este preocupat atât de receptarea si întelegerea creatiei plasticienilor cuprinsi în volum, cât si de întelegerea mobilurilor si resorturilor interioare ce determina un artist sa-si urmeze vocatia, trecând peste orice fel de oprelisti venite din exterior sau din launtrul sau. Ar mai trebui precizat, legat de profilul sau, si faptul ca Grigore Ilisei a fost unul dintre cei mai buni si echidistanti presedinti ai Filialei Uniunii Scriitorilor din Iasi. A condus filiala în mod admirabil, fara sa caute sa profite de functie si sa devina scriitor mai mare decât este. Cu nici un fir de par nu si-a ridicat statura scriitoriceasca, Grigore Ilisei ocupându-se de treburile obstii. Nu am putea sa spunem acelasi lucru si despre altii. A fost o perioada când am polemizat cu el. Si nu numai eu, ci si altii. Desi l-am atacat, Grigore Ilisei nu ne-a patrat ranchiuna. S-a comportat ca si cum polemica si micile incidente îsi au farmecul lor într-o viata literara agitata. Totul s-a terminat cu o strângere de mâini si, astfel, din dusmani, am devenit prieteni.
Experienta sa de reporter l-a împins pe autorul Divanurilor duminicale sa mearga fie pe teren, poposind în atelierele pictorilor, sculptorilor, graficienilor, tapiterilor sau artistilor fotografi, fie descinzând la expozitiile organizate în cadrul unor galerii din Iasi, fie invitându-i pe acesti creatori sa se destainuie la studio direct în fata publicului, prin intermediul emisiunii culturale initiate de el în cadrul postului de televiziune TVR Iasi, al carui director fondator a fost în 1991. În treacat fie spus, meritul omului de televiziune Grigore Ilisei a fost acela ca a contribuit la recladirea pe temelii noi, moderne, a unei institutii vechi, Radio Iasi, desfiintat în anii dictaturii ceausiste, largindu-i activitatea si conferindu-i o directie editoriala bazata pe promovarea valorilor atât din domeniul cultural, academic, cât si social. Contactele realizate în aceasta perioada, suprapuse peste cele vechi, i-au oferit lui Grigore Ilisei posibilitatea sa realizeze o adevarata radiografie si sa ia pulsul lumii culturale din perioada de tranzitie a societatii românesti.
În acest sens, am putea spune ca profilurile realizate artistilor din aceasta carte, percepute mai mult prin prisma partii pline a paharului, suplinesc si golurile, nelinistile si hiatusurile din biografia interioara a fiecarui creator de frumos. O calitate a acestor portrete realizate de Grigore Ilisei consta în faptul ca ele nu sunt statice, ci mai degraba fluide, comportându-se asemenea unor stropi de apa vie risipiti pe suprafata unei mese de biliard zguduita de trepidatii interioare.
„Scriind – marturiseste el – încercam sa înteleg, mai întâi pentru mine, atât mecanismele actului creator, cât si mirajul pe care-l genereaza o opera de arta asupra sufletului privitorului. Era un fel de initiere, ce s-a împlinit odata cu sansa ce mi s-a harazit de a-i cunoaste pe creatori în atelierele lor, în oficierea cea zamislitoare. Unii mi-au devenit prieteni si calauze într-ale artei taine.” Asertiunea lui Grigore Ilisei nu e o complezenta adresata artistilor: ea exprima un adevar pe care cititorul îl poate descoperi singur în paginile cartii.
Grigore Ilisei nu se margineste însa sa abordeze doar tarâmul artelor plastice, ci face un excurs cât se poate de pertinent, descinzând si pe tarmul magic al fotografiei, cum se întâmpla în cazul artistului fotograf Eugen Harasim. „inginerul electrotehnist”, care „stapânind bagajul tehnic al fotografiatului”, „a simtit nevoia launtrica” de-a da curs unui imbold interior, realizând o serie de portrete actorilor, scriitorilor, pictorilor si a altor oameni de cultura din urbea Iasului. Demersul lui Grigore Ilisei în domeniul artei fotografice e un excurs absolut necesar pentru o mai buna întelegere a mecanismelor si a pârghiilor ce guverneaza actul creator. Daca în cazul pictorilor, mâna si ochiul artistului actioneaza asupra culorilor, desenului si pânzei, redând imaginile ce i se sedimenteaza pe retina, în cazul fotografiei, aparatul înlocuieste pâna la un punct ochiul launtric al artistului, nu înlocuieste însa nici unghiul din care acesta priveste realitatea, nici implicarea sa emotionala. Printr-o metamorfoza neasteptata, aparatul fotografic se transforma într-un ochi magic al artistului, facând legatura între lumea fizica si lumea metafizica, aflata înlauntru, dar si în afara realitatii.
Crescut într-o familie cu adânci radacini ortodoxe –familie care a prins atât urgiile razboiului fiind nevoita sa-si paraseasca locurile natale, refugiindu-se în Muscel, cât si prigoana comunista; însusi scriitorul a avut parte de ea, fiind epurat în 1983 din postul de director adjunct de la Radio Iasi, institutie suprimata de regim doi ani mai târziu. Grigore Ilisei s-a nascut în ziua de 20 noiembrie 1943, la Valeni, nu departe de satul Poiana Marului din comuna Malini, unde a vazut lumina zilei si poetul Nicolae Labis. În decembrie 1943, la o luna dupa nastere, familia Labis, învatatorii Eugen si Profira si cei doi copii, Nicolae si Margareta, au luat parte la botezul baiatului familiei Ilisei din casa parohiala din Valeni. La botez, viitorul scriitor a primit trei nume: cel al Sfântului din calendarul zilei, Grigore Decapolitul, Dragos, cel convenit de parinti înainte de nastere, si Gheorghe, cel adaugat de bunica sa materna, Ana Zaharescu. Copilaria lui Grigore Ilisei nu a fost chiar lipsita de griji. În martie 1944, din pricina razboiului, mama si tatal scriitorului, parintele Ilie, împreuna cu o matusa din partea tatalui, s-au refugiat în comuna Capu Piscului din Muscel, ramânând acolo pâna la 1 aprilie 1945. Acesti ani de pribegie si-au pus adânc amprenta asupra destinului scriitorului, determinându-l sa fie într-o continua miscare.
În copilarie, autorul Luptei cu inertia, Nicolae Labis l-a tinut pe genunchi pe Grigore Ilisei, si acesta e un fapt care nu se uita. Labis avea 8 ani în momentul când s-a nascut Grigore Ilisei. Din câte am aflat scena s-a petrecut chiar în timpul botezului.
Trebuie sa spunem ca ambele familii, si familia Labis, cu exceptia tatalui lui Nicolae, care era pe front, si familia Ilisei s-au aflat în refugiu în aceeasi zona: Câmpulung-Muscel. Cunoscând exilul, legatura dintre familiile Ilisei si Labis a devenit mai strânsa. Nimeni însa nu banuia atunci care va fi destinul lui Nicolae Labis, cu atât mai putin cel al lui Grigore Ilisei. Labis înca nu-si dobândise statura de poet, iar Grigore Ilisei abia începe sa gângureasca. Însa dupa sfârsitul dramatic si prematur al autorului Luptei cu inertia, scena aceasta a capatat o dimensiune legendara, pecetluind, într-un fel, destinul de scriitorul al lui Grigore Ilisei. Cel putin, asa cred eu.
Însa bunul sau simt si modestia care îl caracterizeaza l-au determinat pe scriitor sa treaca mult timp sub tacere acest episod legat de biografia sa. Ca si în cazul conducerii breslei scriitoricesti, Grigore Ilisei nu cauta sa aduca în lumina rampei faptele sale; el vorbeste despre ele cu discretie, pe un ton cât se poate de firesc, cu sarm si autoironie, si doar atunci când e somat s-o faca.
Atmosfera plaiurilor natale si ritualurile vazute în copilariei au determinat ca ochiul de scriitor si de reporter al lui Grigore Ilisei sa încerce sa descopere icoane si odajdii de lumina, precum si misterul creatiei, în orice loc si-n orice timp. Pentru el, atelierul unui pictor se aseamana cu un altar ai carui pereti sunt împodobiti nu cu icoane, catapeteasma, candele sau cruci, ci cu tablouri.
Iata de pilda, cum descrie Grigore Ilisei atelierul pictorului Valeriu Gonceariuc: „În atelierul mesterului faur e devalmasie parca dintr-o potcovarie. Un talmes-balmes fermecator. Se amesteca într-o dezordine anume potrivita tablouri, pe care culoarea înca nu s-a uscat, cu altele ispravite si stivuite la întâmplare. Sunt megiese cu multime de rame, sasiuri, pensule si cutii de culori… În acest iarmaroc sui generis vechiturile dezvaluie nebanuite splendori, fie ca e vorba de piese de sculptura, de calcinate fragmente scheletice de cabaline, de câte un cap ca de balaur, de mobilier batrân. În mijlocul încântatoarei babilonii troneaza la o mescioara mesterul… În fata si într-o parte, mai de-a haisa, e sevaletul cu lemnul patat si buburuzat de stropii de culoare. În absenta prietenilor asteptati la ospat, dar care nu vor întârzia sa apara, pictorul îsi pofteste personajele din tablouri sa-i stea alaturi, sa-i tina isonul.” Si apasând pe aceeasi nota, scriitorul continua sa prezinte într-un stil cât mai plastic, nu lipsit de nota specifica de umor, atmosfera de vraja a locului în care îsi desfasoara jocul magic acest artist solitar, amabil si tandru cu ceilalti, hâtru fata de el însusi, desprins parca din paginile prozelor sadoveniene, pictorul Valeriu Gonceariuc: „Intrând în odaie mi se pare chiar ca-i vad pe urâtii de pe pânze asezati de o parte si de alta a nascocitorului lor. (…) Sezând la mescioara, flancându-si parintele, personajele parca nu se mai încarca de lumina cea misterioasa ce inunda suprafetele colorate si nici de vraja sub semnul caruia exista în mirabilele tarâmuri zugravite. Scânteiaza din siluetele lor de idoli batrâni straluminarea ce pulseaza din privirile mereu uimite ale plasmuitorului, pictorul Valeriu Gonceariuc. S-au cuprins, nu doar în vesmânt, cu puritatea si bunatatea întiparite pe chipul zugravului de subtire.”
Ma opresc deocamdata cu relatarea aici nu înainte însa de-a semnala cititorilor ca duminica, acest om remarcabil al cetatii Iasilor, Grigore Ilisei, a împlinit frumoasa vârsta de 80 de ani. Macar înca 80, maestre!
Nichita Danilov este scriitor si publicist