Publicitate

Un nou secretar de stat la Ministerul Educatiei. În Monitorul Oficial a aparut luni seara numirea ieseanului Bogdan Cristescu pe postul de secretar de stat pentru proiecte cu fonduri europene. Cristescu, fost profesor de matematica in Iasi, vine astfel în locul Mariei Manea, cea care si-a dat demisia din functie în urma cu o luna si jumatate.
Ministerul Educatiei are în prezent 6 secretari de stat si doi subsecretari: Antoneta-Georgina Bolchis (PSD), Sorin Ion (PNL), Kallos Zoltan (UDMR), Florian Lixandru (PSD), Gigel Paraschiv (PNL) si Bogdan Cristescu.

Cristescu a avut iesiri publice foarte rare, cea mai recenta declaratie notabila fiind în iunie 2021, la prezentarea datelor testarii internationale TIMSS, când a demontat „mitul” foarte des invocat pentru slabele performante ale elevilor români la testarile internationale, cum sunt PISA sau TIMSS, conform caruia „noi nu am preda elevilor continuturile pe care le evalueaza acele teste”. „Dar 86- din continuturile evaluate în studiul international se regasesc în programa din România, fata de 72- cât este media internationala si fata de 46- cât este în Finlanda”, a declarat atunci acesta.

De remarcat ca este printre putinele numiri de secretar de stat din pozitia de expert al ministerului, fara implicare politica. Potrivit Edupedu.ro, Bogdan Cristescu nu este membru al niciunui partid politic.

Citește toată știrea

Iaşul are un nou secretar de stat. Profesorul care a demontat un mit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate