Publicitate

(15 iulie 1922- 29 aprilie 2018)
Anul acesta se împlineste un secol de când a vazut lumina zilei, dr. Bejan Vlad, personalitate a vietii medicale, stiintifice si culturale a Iasului.

S-a nascut în luna lui cuptor într-o zodie plina de energie si caldura. Poate de aceea firea lui a fost atât de încarcata de lumina, generozitate si liniste. Toata viata au radiat în jurul lui bunatatea si dorinta de a ajuta, de a face bine! Cu zâmbetul pe buze, cu vocea calda si ochii vii, stralucind de bunatate, dadea oamenilor care-l înconjurau speranta ca totul este frumos si bine, ca viata merita traita asa cum este ea, cu bune si rele.

La momentul trecerii în nefiinta a tatei durerea familiei a fost însotita de regretul multora care l-au cunoscut si iubit. Eram împietriti de situatia neasteptata si nefireasca ca el, atât de puternic si prezent, nu mai exista. Ceea ce ne-a facut sa ne regasim au fost acele câteva cuvinte venite de la o persoana sensibila, care cu ani în urma, a stat „la taifas” cu tata, pret de jumatate de zi, pentru a scrie un interviu – „Doctorul Vlad Bejan a fost o personalitate solara”.

Ar fi dorit sa participe la sarbatoarea de 100 de ani de la Marea Unire din 1918, sarbatoare la care s-a gândit tot timpul si pe care a pregatit-o si el, dupa puterile lui, de multi ani. De aceasta data timpul nu a mai avut rabdare si Cel de sus l-a chemat sa-i fie aproape cu câteva luni înainte de marele eveniment. A plecat la cele vesnice primavara, când totul este împodobit cu flori si natura învie trezindu-se la viata, dupa cum si el acolo sus printre stele si-a început o noua existenta. Ne priveste si ne apara de tot raul din lume facându-ne sa avem siguranta ca nu am ramas singuri, ca avem un înger pazitor deasupra noastra dându-ne speranta de bine, de liniste, de frumos si de pace în suflet. Putini au sansa sa se nasca, sa se dezvolte si sa creasca din radacinile puternice ale unor parinti frumosi, iubitori, echilibrati si generosi. Faptul ca ne-am nascut într-o familie de intelectuali, cu dragoste de Dumnezeu, de viata si de oameni a fost un dar pe care-l purtam si pastram cu recunostinta.

Amintirile despre tata sunt ca niste nestemate pe care cu greu putem sa le facem sa straluceasca dupa cum ar fi valoarea lor, în afara mintii si inimilor noastre. Ceea ce am trait cu fiecare clipa alaturi de parinti nu poate fi decât sarac si incomplet redat în cuvinte.

Tata a parcurs o viata extrem de bogata în trairi si evenimente care multe dintre ele au fost triste si chiar dureroase, dar cu toate acestea niciodata nu a facut sa-i vedem, noi familia, dar si cei din jurul sau, chipul îngândurat sau înasprit. Nascut într-o familie basarabeana, de altfel numeroasa cu 7 copii, a primit blândetea si cugetarea tatalui sau, preotul Victor Bejan, dar si inteligenta, sensibilitatea si hotarârea mamei, învatatoarea Sofia. Un stramos al sau, preotul Bejan Dionisie, cancelar mitropolitan si sinodal la Mitropolia din Cernauti, deputat în Dieta Bucovinei, presedinte interimar al Consiliului National Român, a participat direct la Unirea Bucovinei cu Tara Mama, în 1918. Fiind razesi si mazili din zona Soroca, Victor si Sofia au dat copiilor lor cele mai de pret bogatii: libertatea de a avea o copilarie fericita, o adolescenta vulcanica si împlinirea familiala si profesionala. În casa lor, la vreme de sarbatoare se cântau la pian cântece dragi românesti, se recita din Eminescu, Cosbuc sau Esenin, iar educatia si echilibrul nu au lipsit chiar daca vremurile nu au fost linistite. De mic a fost în preajma cartilor, în special mama, provenita si ea dintr-o familie de preoti, l-a atras spre literatura. În anii de liceu a înfiintat doua reviste scolare la Balti si Chisinau: „Licurici” si „Crenguta” care si astazi sunt amintite în cronicile literare.

Sora si fratii tatei au fost oameni destoinici care au învatat carte începând cu clasele primare facute în manastirile din Soroca si Hotin si care au continuat cu studiile liceale la Chisinau. Ulterior, fiecare dupa fire sau pasiune, la libera lor alegere, au devenit preoti, învatatori, medici, militari si ingineri. În anul 1942 tânarul si entuziastul Vladimir vine la Iasi si se pregateste cu fratele mai mare, Leonid, medic, pentru a da examen la Facultatea de Medicina. În timpul razboiului s-a înscris voluntar, participând cu mult devotament la îngrijirea ranitilor si bolnavilor de tifos.

Niciodata, dar chiar niciodata, în familie nu am auzit pe tata sa spuna cuvinte de ocara sau de rau despre cei din jurul sau sau despre vremurile anterioare sau pe care le traia, indiferent prin ce greutati a trecut si ce oameni a întâlnit în viata. Atunci când eram împreuna, în familie, ne povestea despre copilaria frumoasa parca desprinsa din cartile scriitorilor dragi, cu primaveri care miroseau a pamânt reavan, veri petrecute în dogoarea câmpurilor si racoarea padurilor basarabene, toamna îmbelsugata cu miros de gutui puse de mama Sofia ca sa înmiresmeze casa, ierni întroienite cu zapezi cât muntii si sarbatori încalzite de focul din soba. Adolescenta a trait-o din plin si tumultuos, cu multe amintiri din scoala, cu colegi educati în acelasi spirit, al respectului si dragostei de tara, cât si multe întâmplari care ne amuzau din timpul caravanelor actoricesti pe care le-a însotit, fiind un împatimit actor. Era un mare orator si un iubitor de poezie si teatru. Frumos ca un star de cinema, semanând foarte bine, dupa cum spuneau contemporanii lui, cu actorul american Errol Flynn, în tinerete a cochetat la Chisinau cu arta teatrala, jucând în piese care ridicau sala în picioare indiferent ca erau interpretate în Iasi, Chisinau sau Balti. Avea o memorie deosebita ce-l facea sa stie pe de rost zeci si zeci de poezii pe care ni le recita seara la culcare si frecvent ne punea sa deschidem o carte de poezii la întâmplare, noi începeam un vers, dupa care el continua poezia pe de rost.

Ulterior relatarile despre anii de studentie la Iasi ne-a introdus treptat în lumea medicala, evocând profesori, de altfel personalitati ilustre ale medicinii iesene, colegi pe care la rândul nostru i-am avut ca dascali sau modele în cariera medicala pe care am urmat-o.

Copii fiind am trait realitatile noastre îmbogatite de amintirile tatei care pe lânga harul sau de povestitor ne-a transmis dragostea de viata. Ne povestea si despre razboi si refugiul din Basarabia, dar cu tot tragismul acelor momente ne facea sa pretuim mai mult echilibrul, responsabilitatea si stoicismul oamenilor care au trebuit sa treaca prin momente de criza. Ca în filmul italian de Oscar „Viata e frumoasa”, prin inteligenta, tact si iubire fata de noi, în anii ’50 a stiut sa ne ocroteasca, sa ne faca o copilarie frumoasa si sa crestem în afara acelor timpuri grele si zbuciumate. Ne povestea atâtea momente minunate traite de ei, de familie, cât si cele legate de traditie si de istorie. Ne-a educat în cultul frumosului, dreptatii si a iubirii fata de oameni. Îsi gasea timpul necesar, ca împreuna cu mama, sa mergem la teatru, expozitii sau muzee, fapt ce ne-a deschis calea spre o viata armonioasa.

Profesia de medic si-a îndeplinit-o cu temeinicie, dragoste si as spune cu multa arta. A fost specialistul reumatolog cel mai iubit din zona Moldovei, apreciat si cautat de pacienti pentru faptul ca pe lânga îngrijirile medicale care aveau un rezultat spectaculos, adauga blândetea, seninatatea, vorba calda si rabdarea de a asculta ofurile, chiar daca nu erau direct legate de boala reumatismala, ci doar de „boala” sufletului. În perioada „obsedantului deceniu”, în anii ’50 ai secolului trecut, este îndepartat din învatamântul superior, pe motive politice, având origini „nesanatoase”, fapt ce i-a schimbat destinul. Se dedica profesiei si cercetarii apelor minerale din Podisul Moldova si din judetul Iasi. A fost un om temerar si vizionar, iar Iasul îi datoreaza mult deoarece toata lumea stie, chiar si acum, ca existenta Spitalului de Recuperare din Iasi a fost rezultatul zbuciumului si demersurilor facute cu abilitate de catre el, într-o perioada dificila. Apele minerale de la Nicolina sunt cercetate prin ani de munca dupa care pune bazele Statiunii balneare, faimoasa în anii ’70. Cu sprijinul academicianului Gh. Macovei se fac primele sondaje ale izvoarelor de ape minerale de la Nicolina. Fiind la Vatra Dornei, Academicianul devine nasul primului nascut al familiei Bejan, ca semn de generozitate si sprijin moral pentru tânara familie destul de modesta material. Face cadou de botez realizarea acestor sondaje, prima actiune necesara cresterii debitului de apa minerala sulfuroasa si cercetarii ei care au urmat si în anii urmatori. În urma studiilor complexe întreprinse asupra resurselor de la Nicolina, dr. Vlad Bejan convinge forurile centrale si locale de a se construi în zona respectiva Spitalul de Recuperare, cu 500 de paturi (dupa numeroase consultari si colaborari directe cu specialistii de pe coasta Normanda a Frantei – Deauville, ceea ce la acea vreme erau o cutezanta si o noutate a conceptului de recuperare medicala, care a devenit ulterior promovat la nivel national), Policlinica balneara, dezvoltarea si modernizarea plajei, Scoala de deficiente locomotorii pentru 700 de elevi, Sanatoriul UNCAP cu 150 de paturi si o gradinita pentru copii cu handicap motor, singura de acest fel din tara. Împreuna cu doctorul Calin Boisteanu refac Statiunea Strunga, distrusa de razboi, astfel încât aceasta devine o statiune balneoclimaterica recunoscuta în toata tara pentru apele minerale benefice sanatatii. În anul 1986, dupa explozia de la Cernobâl, izvorul Doina a asigurat apa necesara consumului populatiei Iasului timp de câteva zile. Astfel Complexul Balnear Nicolina sau Statiunea Strunga, cu toata bogatia apelor tamaduitoare din Iasi si din împrejurimi, unice din Europa, sunt legate direct si indisolubil de dr. Vlad Bejan. Conceptul de recuperare bio-psiho-sociala prin care copiii cu dezabilitati erau salvati în centrul special amenajat în vecinatatea Spitalului a aparut si a fost promovat de el, medicul cu o deschidere speciala pentru nou, sprijinit de personalitati la fel de vizionare cum au fost Profesorul Petru Brânzei, Martian Cotrau si multi altii de care ne amintim cu recunostinta. Toate acestea le-a realizat pentru ca a avut o inteligenta sclipitoare, în modestia comportamentului sau nu numai în familie, dar si în societate, o putere de munca si o energie speciala, o capacitate de a colabora si a dialoga cu oamenii pentru cauze nobile, o carisma naturala care l-a facut sa fie iubit si ajutat în demersurile sale. Daca noi ca si copii am urmat medicina nu a fost dintr-o dorinta meschina sau din orgoliu, ci pentru ca am iubit, prin cele povestite, dovedite si cunoscute de tata, tot ce înseamna sa fii alaturi de oamenii în suferinta si ce înseamna sa faci ceva în viata prin multa straduinta, depasind greutati. Dr. Bejan Vlad a primit numeroase medalii si diplome, dar a ramas acelasi om modest si cumpatat. Ca o recunoastere târzie în 2012 a primit cu emotie si fara trufie titlul de Cetatean de Onoare al orasului Iasi.

A plecat în stele, încrezator ca se vor înfaptui idealurile în care a crezut si pentru care a militat toata viata. A visat la Iasul înfloritor, ca nucleu medical de referinta pentru tratament si recuperare medicala, cu statiuni balneoclimaterice reprezentative pentru bogatia în ape minerale si namolurile unice într-un cadrul optim al complexului peisagistic de exceptie pe care l-a adus aproape de realizare împreuna cu Academicianul Carmazin Cocovschi. Noi care am fost martorii tuturor etapelor am încercat sa-i dam sperante, pâna în ultimele lui momente, ca înca toate acestea nu sunt pierdute, dar suportam cu greu povara desertaciunilor prezente: Strunga nu mai exista, nici macar o singura caramida, iar izvorul s-a colmatat, Policlinica Nicolina a luat o alta destinatie, iar ceea ce este cel mai de pret, apele minerale si namolul sunt pe cale sa dispara printre blocurile care sufoca zona si distrug zacamântul miraculos.

Si-a iubit tara pentru ca în acest spirit a crescut si s-a format. A cunoscut oameni remarcabili care au militat pentru libertate si adevar. A fost un patriot fara sa-i fie frica de nimeni si nimic, iar implicarea în viata sociala a fost pâna la sfârsitul existentei lui. Dragostea pentru semenii lui din Basarabia si-a manifestat-o nu numai declarativ, ci a ajutat prin tot ce i-a stat în putinta prin „Societatea Culturala Ginta Latina” pe care a înfiintat-o în 1989 si a sustinut-o cu multa convingere si dragoste, în vederea strângerii relatiilor si sprijinirea românilor din afara granitelor tarii si în special pentru cei din Bucovina si Basarabia. Înconjurat de oameni inimosi realizeaza o revista intitulata „Curierul Ginta Latina” adresata tocmai acestor români si scrie numeroase carti. Cu membrii acestei societati ridica troite si pune placi comemorative, în locurile unde s-au jertfit români, pentru cinstire si aducere aminte. A pus suflet si dragoste în tot ce a facut, având convingerea ca prin efortul comun reunirea românilor se va înfaptui. A sprijinit cu carti si cu tot ceea ce era necesar pentru organizarea unor tabere unde, copiii si tinerii români din afara granitelor veneau în tara mama, participând anual la proiecte cu teme patriotice sau literare. Noi am avut bucuria sa fim alaturi de el la cele mai importante actiuni ale societatii „Ginta Latina” încât am realizat ce mult au contat, pentru fratii nostri, toata aceasta deschidere a sufletului.

Chipul lui chiar si în drumul fara întoarcere a fost luminos si senin, cu o frumusete fizica si mentala care s-a mentinut timp de 96 de ani datorita faptului ca a fost un om iubit de Dumnezeu si pentru ca la rândul sau l-a iubit cu adevarat, nu fatarnic, pe Dumnezeu. El, mai ales, ne-a iubit pe noi, familia lui si a iubit oamenii, indiferent de starea lor sociala sau daca acestia l-au ajutat sau l-au împovarat.

La Centenar, Dr. Vlad Bejan ramâne, pentru cei care l-au cunoscut sau care au avut indirect o legatura spirituala, ca o reala si vie personalitate solara.

Citește toată știrea

IN MEMORIAM. O personalitate solară la Centenar – Dr. Vladimir Bejan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate