Publicitate

Un studiu realizat asupra unor bureti marini a aratat ca, la nivel global, este posibil ca temperaturile sa fi crescut deja mai repede si mai mult decât s-a estimat anterior, potrivit unor cercetari publicate recent, informeaza DPA.
O echipa condusa de cercetatori australieni a extras înregistrari privind temperatura oceanului, conservate în scheletele din carbonat de calciu ale unor animale cu viata lunga, sclerospongii caraibieni. Cercetatorii au descoperit ca încalzirea din era industriala a început la jumatatea anilor 1860, o data ce corespunde cu ceea ce specialistii se asteptau de la înregistrarile istorice, dar cu 70 de ani mai devreme decât sugerau înregistrarile obtinute prin masuratori efectuate de pe nave ale temperaturii de la suprafata oceanelor.

Peste nivelurile din perioada preindustriala

Profesorul Malcolm McCulloch de la Universitatea din Australia de Vest a declarat ca aceasta descoperire arata ca încalzirea globala a fost subestimata cu aproximativ 0,5 grade Celsius, ceea ce înseamna ca temperatura medie de pe Terra se afla mai aproape decât se considera pâna acum de „pragul de protectie” de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, stabilit prin Acordul de la Paris din 2015.

„Desi Grupul interguvernamental de experti privind schimbarile climatice a estimat ca temperaturile medii globale au crescut cu 1,2 grade Celsius pâna în 2020, temperaturile erau deja, de fapt, cu 1,7 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustriala”, a declarat Malcolm McCulloch într-un comunicat publicat marti.

„În cazul în care ratele actuale ale emisiilor de gaze cu efect de sera vor continua, temperatura medie globala va depasi cu siguranta cresterea de 2 grade Celsius pâna la sfârsitul anilor 2020 si va înregistra o crestere mult mai mare de 2,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustriala pâna în 2050”, a adaugat el.

„Ratele de acum mult mai rapide”

„Ratele de acum mult mai rapide ale încalzirii terestre, identificate si în acest studiu, reprezinta un motiv suplimentar de îngrijorare, cu temperaturi medii ale uscatului care se asteapta sa fie cu aproximativ 4 grade Celsius peste nivelurile preindustriale pâna în 2050”, a mai spus cercetatorul australian.

„Mentinerea încalzirii globale la o crestere de cel mult 2 grade sCelsiust reprezinta acum provocarea majora, ceea ce face si mai urgenta reducerea la jumatate a emisiilor pâna la începutul anului 2030 si, cu siguranta, nu mai târziu de 2040”, a adaugat el. Studiul a fost publicat în revista stiintifica Nature Climate Change. 

Citește toată știrea

Încălzirea globală a început mai devreme decât se credea. Ce spun specialiştii?
Publicitate