Publicitate

Purtatorul de cuvânt al PNL, Ionut Stroe a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre prezidentiabilul PNL, ca în momentul de fata Nicolae Ciuca este omul pe care partidul se bazeaza si este principala optiune a PNL. Stroe a spus despre liderul PNL ca este un lider pe termen lung si este convins ca va duce PNL la peste 30 de procente si va conduce PNL mult timp de acum înainte.
”Nu trebuie sa ne ascundem, în momentul de fata Nicolae Ciuca este omul pe care ne bazam, este principala optiune a PNL si cea mai la îndemâna si mai naturala, presedintele partidului, prim-ministrul, este un om pe care îl apreciem. (..) Nicolae Ciuca este un om foarte riguros, pe termen lung activitatea acestui lider va fi foarte apreciata”, a spus purtatorul de cuvânt al PNL.

Despre forta lui Nicolae Ciuca de a fi o locomotiva pentru partid, Ionut Stroe a aratat ca, ”în momentul alegerii în fruntea partidului, acesta se afla mult peste PNL”.

”S-a mizat foarte mult pe cariera acestui om, pe seriozitatea, pe profilul public, reputatia pe care o avea de general NATO si evident ca la vremea respetiva a fost învestit cu încrederea partidului. Guvernarea erodeaza, nu trebuie sa fii sociolog de meserie sa îti dai seama ca guvernarea erodeaza. Acest om conduce un guvern care a traversat cele mai neînchipuite crize, suprapuse, e un razboi în vecinatate, inflatia a atins cote care nu au mai fost atinse din anii 90”, a spus Stroe.

El a continuat: ”Eu am încredere maxima în Nicolae Ciuca si Nicolae Ciuca va duce PNL acolo unde merita acest partid, cred ca undeva la peste 30 de procente”. Ionut Stroe a spus despre presedintele PNL ca ”este un om discret, nu este un actor politic si este un om care gestioneaza tara într-un moment greu”. ”Va spun sincer, din punctul meu de vedere va conduce PNL mult timp de acum înainte. personal, si dupa rotativa guvernamentala.(..) Din punctul meu de vedere, Nicolae Ciuca este un lider pe termen lung”, a mai afirmat Stroe.

Despre rotatia premierilor în coalitie, anul viitor, Ionut Stroe a precizat ca ”pozitia de premier conteaza enorm de mult într-un guvernare dar asta nu înseamna ca deciziile se vor altfel decât se iau în momentul de fata, indiferent de ministerele pe care le administram, de premier, pentru ca protocolul de functionare al coalitiei este foarte clar si bine definit”.

”Nu am niciun fel de dubiu ca daca Marcel Ciolacu ar fi premier agenda s-ar schimba, avem un program de guvernare, stim foarte bine ce avem de facut si ce decizii trebuie sa luam. (..) Din punctul nostru de vedere nu e absolut nicio problema, am asumat acest lucru transparent, public, ne tinem de cuvânt, rotativa se va produce”, a dat asigurari Ionut Stroe.

 

 

Citește toată știrea

Ionuţ Stroe, despre prezidenţiabilul PNL: Nu trebuie să ne ascundem, în momentul de faţă Nicolae Ciucă este omul pe care ne bazăm
Publicitate