Presedintele american Joe Biden doreste sa restabileasca legaturile cu China la nivel militar, a declarat consilierul pentru securitate nationala de la Casa Alba, Jake Sullivan, cu câteva zile înainte ca presedintele SUA si liderul chinez sa se întâlneasca la San Francisco, relateaza Reuters.
Joe Biden se va întâlni miercuri cu presedintele chinez Xi Jinping, în persoana, pentru prima data dupa un an, cu ocazia summitului Cooperarii Economice Asia-Pacific (APEC) de la San Francisco. Va fi doar a doua întâlnire personala dintre cei doi lideri de când Biden a preluat mandatul de presedinte în ianuarie 2021.
„Presedintele este hotarât sa vada restabilirea legaturilor dintre armate, deoarece crede ca este în interesul securitatii nationale a SUA”, a declarat duminica Jake Sullivan într-un interviu pentru emisiunea „Face the Nation” de la CBS. „Avem nevoie de acele linii de comunicare, astfel încât sa nu existe greseli sau calcule gresite sau comunicare gresita”, a aratat consilierul pentru securitate nationala.
Sullivan a spus ca legaturile militare restabilite ar putea avea loc la fiecare nivel, de la conducerea superioara pâna la nivelul operational-tactic, precum si „pe apa si în aer, în zona Indo-Pacific”.
Sullivan a reconfirmat apoi la emisiunea „Starea Uniunii” de la CNN ca Biden va încerca sa preseze pe tema reluarii legaturilor militare în timpul întâlnirii sale cu Xi, dar a refuzat sa ofere detalii suplimentare.
„Chinezii au întrerupt acele legaturi de comunicare. Presedintele Biden ar dori sa restabileasca asta”, a spus Sullivan. „Acesta este un punct prioritar de pe ordinea de zi”, a punctat consilierul.
Întâlnirea Biden-Xi este de asteptat sa acopere probleme globale – de la razboiul Israel-Hamas pâna la invazia rusa din Ucraina, legaturile Coreei de Nord cu Rusia, Taiwan, zona Indo-Pacific, drepturile omului, productia de fentanil, inteligenta artificiala, precum si relatii economice si comerciale „echitabile”, a declarat un oficial american de rang înalt.
Relatiile dintre cele doua tari au devenit glaciale dupa ce Biden a ordonat doborârea, în februarie, a unui presupus balon chinez de spionaj care a zburat deasupra Statelor Unite. Dar de atunci, oficiali de top din administratia Biden au vizitat Beijingul si s-au întâlnit cu omologii lor pentru a reconstrui liniile de comunicatie si încrederea.
CEI MAI PUTERNICI LIDERI AI LUMII, FATA ÎN FATA
Întâlnirea de miercuri, fata în fata, dintre Joe Biden si Xi Jinping este încarcata de mize diplomatice, menite sa reduca tensiunile dintre cele doua superputeri ale lumii. Reuniunea ar putea dura ore si ar putea implica echipe de oficiali de la Beijing si Washington.
„Nimic nu va fi tabu; totul este pe masa”, a declarat un oficial american,citat de Reuters. „Suntem clari în acest sens. Stim ca eforturile de a modela sau reforma China de-a lungul mai multor decenii au esuat. Dar ne asteptam ca China sa fie implicata si sa fie un jucator important pe scena mondiala pentru tot restul vietii noastre”, a comentat el pentru Reuters.
Oficialii americani, care au insistat pentru întâlnire timp de aproape un an, cred ca Beijingul a lucrat activ pentru a submina politica SUA în întreaga lume. Casa Alba a confirmat vineri ziua întâlnirii într-o declaratie. Ministerul chinez de Externe a anuntat tot vineri ca Xi va vizita Statele Unite în perioada 14-17 noiembrie, va participa la summitul APEC si se va întâlni cu Biden.
Dar progresul profund va fi greu de obtinut. Ambele tari se considera din ce în ce mai mult prinse într-o competitie directa pentru a-si asigura un avantaj militar, a domina economia secolului XXI si a câstiga simpatia tarilor din esalonul doi, spun oficialii americani si chinezi.
Biden si Xi se cunosc de mai bine de un deceniu si au ore de discutii la activ pe parcursul celor sase interactiuni de la învestirea lui Biden în 2021. Dar ambii vin la masa discutiilor cu o neîncredere reciproca, nemultumiri si impresii confuze despre ceea ce cauta celalalt, spun analistii.
Printre alte subiecte sensibile este de asteptat ca Biden sa ridice tema „operatiunilor de influenta” chineze în alegerile straine si statutul cetatenilor americani despre care Washingtonul considera ca sunt retinuti în mod eronat în China.
Biden, în vârsta de 80 de ani, conduce o economie care a depasit asteptarile dupa pandemia de COVID-19. Nepopular printre alegatorii de acasa, el cauta un al doilea mandat în functie, pe fondul îngrijorarilor cu privire la stabilitatea democratiei americane. Cu toate acestea, Biden a reusit sa-i uneasca pe aliatii traditionali, din Europa pâna în Asia, pentru a se confrunta cu Rusia în Ucraina, desi unii au diferente cu privire la conflictul Israel-Hamas.
CE URMARESTE CHINA
Aliante de lunga durata ale Washingtonului, de la NATO pâna la tratatele de aparare din Pacific, sunt invocate destul de zgomotos în Asia pentru a descuraja un conflict cu China. Xi, cu un deceniu mai mic decât Biden, a devenit cel mai puternic lider chinez de la Mao Zedong încoace, dupa ce a înasprit controlul asupra politicii, asupra liderilor de stat, mass-mediei si armatei si a schimbat Constitutia. Recent, provocari economice serioase au deraiat tara de la traiectoria de crestere accelerata pe care se înscrisese de trei decenii.
Diplomatii de la Washington se asteapta ca Beijingul, care îsi urmareste propriile ambitii în zona Indo-Pacific, sa testeze Statele Unite, profitând de schimbarea perceputa în atentia SUA asupra Ucrainei si Israelului.
Este de asteptat ca Biden sa-i spuna lui Xi ca angajamentele SUA în Indo-Pacific ramân neschimbate. China si-a îngrijorat vecinii în ultimii ani cu actiunile agresive din strâmtoarea Taiwan, Marea Chinei de Sud si Marea Chinei de Est, zone de disputa internationala. Biden îsi va exprima, de asemenea, un angajament specific fata de securitatea Filipinelor, a declarat unul dintre oficialii americani. Este de asteptat, de asemenea, ca Biden sa faca presiuni asupra lui Xi pentru a face Iranul sa înteleaga ca ar fi neîntelept sa încerce sa extinda conflictul din Orientul Mijlociu, a spus oficialul.