Khiva a fost ultima noastra escala de pe fabulosul Drum al Matasii. Istoria si legenda se întretaie, se contrazic ori se completeaza, ca pretutindeni în Orient. Probabil niciodata si nicaieri în istorie un drum nu a jucat un rol mai important în difuzarea civilizatiei. Din bogatia impresionanta a acestei istorii ne-au ramas amintiri de neuitat, monumente unice si o învatatura de neclintit: imperiile autocratice saracesc istoria, risipesc amintirile si compromit diversitatea. Asa s-a întâmplat si în Asia Centrala, care a ajuns azi un muzeu al trecutului înaltator si un cimitir al amintirilor.
Khiva este ultima noastra destinatie a pelerinajului din cetatile de pe Drumul Matasii. Orasul-cetate a fost inclus în anii regimului sovietic într-o asa-zisa Republica Autonoma Karakalpak, adica un fel de dar otravit, care sub pretextul respectarii identitatii minoritatilor etnice si a demonstrarii pretinsei superioritati a „democratiei socialiste”, nu a facut decât sa fragmenteze unitatea culturala a popoarelor, sa boicoteze istoria si sa sadeasca pricini de razmerita, în situatia în care vreo republica sovietica ar avea planuri de independenta reala. Sunt deja celebre cazurile care marturisesc faptul ca nu despre democratie, respect ori bunavointa din partea imperiului este vorba, ci despre diversiune si santaj.
Khiva este asezata în partea vestica a stravechiului Horezm la o altitudine de 100 de metri si la limita nordica a desertului Kyzylkum. Khiva este perla oazei horezmiene si are o istorie de peste 2500 de ani. Orasul vechi gazduieste peste 50 de monumente istorice înaltate între veacurile XIV-XX. Numai orasul vechi ocupa 26 de hectare, fiind înconjurat de ziduri monumentale, strapunse de patru porti. Din anul 1990, orasul este inclus pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural al Umanitatii.
Suntem gazduiti, ca de obicei, într-o veche madrasa în forma de patrulater, care înscrie un elegant patio. Scolile s-au laicizat în perioada sovietica, în vreme ce cele religioase au fost cu totul desfiintate. Rusii s-au asigurat astfel împotriva unei posibile renasteri a islamului cu potential antiimperial. Apoi au redesenat diabolic frontierele statale, în dezacord cu istoria laica, cea religioasa, lingvistica ori culturala. Iar în final au presatelitele noilor republici rezultate dupa destramarea imperiului sovietic sa legifereze masuri aspre împotriva discriminarii etnice. La prima vedere, rezultatele par demne de aplaudat: majoritatea republicilor desprinse de Moscova nu au trecut prin razboaie civile, ci doar prin episoade conflictuale alimentate chiar de stapâni. Asa-zisa buna intentie nu este însa decât un instrument de santaj, a carei roade s-au vazut în Cecenia, în Nagorno-Karabah, în Republica Moldova si mai nou în Ucraina. Deocamdata elitele politice de extractie Kaghebista sunt strict controlate. Dar viitorul este mereu imprevizibil, atunci când la temelia lui rod agentii diversiunii. Republicile din Asia Centrala sunt azi o zona calma, dar atent controlata. Însa duhul libertatii lucreaza tenace. Este destul sa cunosti gândurile tinerilor, ca sa te convingi de schimbarea mentalitatilor. Reconstructia identitara a acestor comunitati/natiuni este un proces inevitabil, care abia a început.
Strabatem strazile cetatii cu o încântare crescânda. Descoperim arhitectura ei clasica, de o eleganta desavârsita, în care domina madrasele, caravanseraiurile, pietele publice, mausoleele si abia în final moscheile. Nu stiu daca aceasta a fost ordinea dintotdeauna ori vine din perioada sovietica. Dar un lucru este cert: imamii nu dau ora în cetate, iar viata religioasa este discreta. Nici urma de fundamentalism islamic, cel putin la vedere. Nici discriminarile de gen, arhiprezente în societatile islamice traditionale. Moscheile sunt azi mai ales muzee ori spatii comerciale, proba ca mostenirea sovietica este vie. Nu auzi decât arareori vocea tânguitoare a muezinilor.
Strazile cetatii sunt azi pline de comercianti care-si etaleaza marfurile la preturi rezonabile, de la blanuri de karakil, caciulile uriase din blana de oaie, superbele straie uzbece ori tablourile artistilor pictate pe hârtie fina de orez, cu personaje istorice ori legendare. Rafinametul lor, asemanator stampelor japoneze le face cautate si pretuite de cohortele de turisti. De aici si preturile destul de piperate. Daca doresti tetradrahme macedonene din vremea lui Alexandru cel Mare, autentice ori contrafacute, amulete zoroastriene, monezi din Khiva ori din Samarkand, samovare rusesti, vesminte uzbece din matase fina, le gasesti pretutindeni.
Strabatând strazile cetatii te convingi cât de rafinat si rational este tesutul urbanistic, cât de elegante sunt pietele publice si cât de subtil este raportul dintre gol si plin, dintre spatiul construit si cel liber. Nu stii ce sa admiri mai întâi: monumentalele madrase decorate cu panouri în arc oriental si împodobite cu caramizi smaltuite de culoare albastra, turcoaz ori galben pal; superbele minarete împodobite integral cu benzi succesive colorate complementar; moscheile maiestuoase ori cele minuscule, dintre care unele sculptate în lemn de esenta tare cum nu am mai vazut în alta parte; rafinamentul arhitectonic al caravanseraiurilor si bogatia fabuloasa de marfuri din toata Asia; reteaua impecabila a strazilor cu nimic mai prejos decât la Florenta ori decenta oamenilor cetatii, care nu te agreseaza cu oferta lor, precum în alte parti ale lumii arabo-islamice.
Locuim într-o superba madrasa chiar lânga minaretul Kalta-minor. A fost planificat sa fie cel mai mare din Asia, trebuind sa ajunga la o înaltime de 80 de metri. Dar constructia a fost oprita la înaltimea de 29 de metri. Istoricul local Manis ne spune ca aceasta s-a întâmplat din cauza mortii hanului din Khiva, într-o batalie din anul 1855. Dar legenda contrazice versiunea istorica, sustinând ca emirul din Buhara l-a ademenit pe arhitect sa ridice minaretul în cetatea lui. Pentru aceasta tradare a fost pedepsit de hanul din Khiva. Dar minaretul este impresionant pentru designul sau unic, Kalta-minor fiind singurul minaret decorat integral cu caramizi glazurate si majolica.
Moscheea Juma, aflata în inima cetatii a fost ridicata în veacul al XI-lea, dupa marturia geografului arab Mukkadasy, fiind apoi renovata în veacul al XVIII-lea. Are o structura unica, fiind lipsita atât de portaluri, cât si de domuri, cuprinzând doar galerii si o curte interioara. Iar marele hol al moscheii este decorat cu 213 coloane din lemn de esenta tare.
Societatile islamice iubesc poetii. Mausoleul poetului Pahlavan Mahmud este unul din cele mai interesante monumente de arhitectura din veacul al XIX-lea, tinând de traditia vechii arhitecturi horezniene. Poetul a fost cunoscut nu doar pentru versurile sale, dar si pentru puterea sa eroica. De aceea el are supranumele de Pir, adica „patronul sacru al orasului”. Mausoleul este un loc privilegiat de pelerinaj, dar si moschee ori karihona. A fost decorat cu majolica în vremea hanului Allah Kuli. Este probabil unul din cele mai impresionante monumente dedicate vreodata unui poet. Semn ca societatile islamice traditionale iubeau poezia.
La începutul veacului al XX-lea, Hanatul din Khiva era considerat unul din cele mai dezvoltate si mai moderne state. Iar faptul se reflecta si în înaltarea unor constructii impresionante. Din initiativa primului ministru Islam Khopa au fost înaltate constructii care îmbina traditii arhitectonice europene si locale, precum poarta Kosh-Darvoza, spitalul, oficiul postal ori palatul Nurullabay, dedicat primirii ambasadorilor si plasat într-un superb parc. Alaturi de artizani locali au fost invitati mesteri germani si rusi. În palat a functionat sovietul local, între anii 1920-1924, ulterior a fost transformat în muzeu.
Khiva a fost ultima noastra escala de pe fabulosul Drum al Matasii. Istoria si legenda se întretaie, se contrazic ori se completeaza, ca pretutindeni în Orient. Probabil niciodata si nicaieri în istorie un drum nu a jucat un rol mai important în difuzarea civilizatiei. Din bogatia impresionanta a acestei istorii ne-au ramas amintiri de neuitat, monumente unice si o învatatura de neclintit: imperiile autocratice saracesc istoria, risipesc amintirile si compromit diversitatea. Asa s-a întâmplat si în Asia Centrala, care a ajuns azi un muzeu al trecutului înaltator si un cimitir al amintirilor.
Mihai Dorin este istoric si publicist