Publicitate

Anul 2024 va fi unul special în istoria electorala a României. Toate tipurile de alegeri (europarlamentare, locale, parlamentare/generale, prezidentiale) se vor desfasura în acelasi an, în secvente succesive de timp. Pâna acum, stim precis ca alegerile pentru Parlamentul European sunt programate pentru intevalul 6-9 iunie 2024. Pentru publicul românesc, aceste alegeri sunt creditate cu o miza scazuta comparativ cu alegerile locale sau prezidentiale.
În ciuda acestei perceptii, cifrele ne arata altceva. La ultimele alegeri europarlamentare (2019), prezenta la vot în România a fost de 50,66-, în timp ce prezenta la vot la ultimele alegeri parlamentare (2020) a fost de 33,24-.

Uniunea Europeana cu toate institutiile sale reprezinta o constructie politica unica în istorie, care a mentinut pacea si prosperitatea pe batrânul continent timp de sapte decenii, dupa secole de razboaie si confruntari între state sau aliante de state cu interese divergente. În cadrul UE, Parlamentul European este singura adunare politica transnationala din lume aleasa în mod direct. Chiar daca Parlamentul European este adesea eclipsat de Comisia Europeana, care exercita puterea executiva în UE, europarlamentarii joaca un rol important în procesul legislativ, elaboreaza si decid prin vot legi de care depind multe aspecte ale vietii cetatenilor europeni, de la combaterea saraciei, cresterea ocuparii tinerilor, tranzitia la economia digitala, managementul schimbarilor climatice, si pâna la politica europeana de securitate si aparare comuna.

Poate cel mai important rol al Parlamentului European este aprobarea bugetului UE si supervizarea modului în care este cheltuit prin elaborarea si implementarea de politici europene. De asemenea, alege Presedintele Comisiei Europene, numeste comisarii si îi poate trage la raspundere. În sinteza, Parlamentul European reprezinta interesele noastre, ale cetatenilor europeni, Comisia Europeana este organul executiv (guvernul european), iar Consiliul European reprezinta interesele tarilor membre UE.

În prezent, în cadrul Parlamentului European, activeaza 705 europarlamentari. Prin reglementarile europene, numarul maxim de europarlamentari poate fi de 750. Pentru alegerile din 2024 (legislatura 2024-2029), numarul de europarlamentari va creste cu 17 locuri, potrivit deciziei Consiliului European, aprobata de plenul Parlamentului European în septembrie 2023. Prin urmare, configuratia politica viitoare a Parlamentului va avea 720 de locuri si tot atâtea mandate de europarlamentari. Sa retinem ca numarul de europarlamentari alesi în fiecare tara membra UE este stabilit înainte de alegeri, având la baza „principiul proportionalitatii degresiveˮ. Acest principiu statueaza ca fiecare europarlamentar dintr-o tara mai mare reprezinta mai multi oameni decât un europarlamentar dintr-o tara mai mica. Numarul minim de europarlamentari din orice tara este de sase, iar numarul maxim este de 96.

Primele alegeri europarlamentare, au fost organizate în România pe 25 noiembrie 2007, înainte sa se împlineasca un an de la aderarea tarii la UE. Am avut onoarea sa coordonez organizarea si defasurarea acestor alegeri istorice din postura de prefect al judetului Vaslui. Prezenta la vot a fost destul de mica, prezentându-se la urne 29,47- din cetatenii cu drept de vot. În 2009 au fost organizate alegeri pentru Parlamentul European în toate tarile membre. Desi eram oarecum proaspeti cetateni europeni, interesul pentru aceste alegeri si problemele eurocomunitare a fost si mai mic decât în 2007, prezenta la vot fiind doar de 27,67-, cea mai mica din 2007 pâna în 2019. La alegerile europarlamentare din 2009, media prezentei la vot în tarile membre UE a fost de 42,97-, cu 15,3 puncte procentuale mai mare decât în România.

La ultimele alegeri europarlamentare din 2019, din România au plecat spre sediul Parlamentului European de la Strasbourg (Franta) un numar de 32 de europarlamentari. Activitatea europarlamentarilor români nu este prea vizibila în tara, cu câteva exceptii notabile, în ciuda faptului ca acestia beneficiaza de o infrastructura materiala si financiara considerabila. În România, cetatenii nu sunt familiarizati cu arhitectura institutionala a UE, cu rolul si atributiile institutiilor europene, cu politicile publice de la Bruxelles, cu ceea ce fac sau nu fac europarlamentarii români.

Pentru cei mai multi dintre noi, alegerile pentru Parlamentul European reprezinta un test electoral, un fel de „încalzire generalaˮ înaintea altor alegeri (confruntari electorale) cu miza politica mult mai mare: alegerile locale si alegerile prezidentiale. Cu toate acestea, prezenta la ultimele alegeri europarlamentare (2019) a fost de 51,20- în România, cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai mult fata de alegerile din 2014 (32,44- prezenta la vot), ceea ce înseamna o crestere a interesului fata de afacerile europene. Cea mai mare prezenta la vot pentru alegerea membrilor Parlamentului European, în 2019, s-a înregistrat în Belgia (88,47-), care gazduieste capitala Uniunii Europene, iar cea mai mica în Slovacia (22,74-). Ecartul dintre prezenta cea mai mare la votul pentru PE si prezenta cea mai mica este de circa 66-, ceea ce arata ca exista un decalaj privind modul cum sunt privite problemele, institutiile si politicile europene în rândul tarilor membre UE.

Imediat dupa finalizarea alegerilor pentru Parlamentul European din 2019, s-a efectuat un sondaj post-electoral de tip Eurobarometru în toate tarile membre pentru a determina motivatia participarii la vot si alte chestiuni ce tin de afacerile europene. Analiza datelor Eurobarometrului din iunie 2019 a aratat ca prezenta mare la vot la alegerile europene din acel an a fost determinata de o crestere a participarii tinerilor. Tinerii cetateni cu vârste sub 25 de ani (+14 puncte procentuale), precum si cei 25-39 de ani (+12 puncte procentuale) s-au prezentat într-un numar mai mare decât la alegerile europarlamentare din 2014. Prezenta totala la vot la alegerile europene din 2019 a fost de 50,6-, cea mai mare din 1994. În 19 state membre s-au înregistrat cresteri ale prezentei la vot comparativ cu alegerile din 2014: Polonia, România, Spania, Austria, Ungaria si Germania, precum si Slovacia si Cehia, unde prezenta la vot este în mod traditional foarte scazuta. Totodata, prezenta la vot a scazut în doar opt tari, desi cu mai putin de 3 puncte procentuale. Sa precizam ca, în cinci tari europene, votul este obligatoriu: Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Cipru si Grecia.

Este interesant faptul ca, în ultima perioada, tinerii au devenit tot mai preocupati de afacerile europene si doritori de implicare politica. Un sondaj european centrat pe problemele tineretului, realizat în anul 2021, pe un esantion de 18.156 persoane cu vârste între 16-30 de ani, a aratat ca 9 din 10 tineri europeni respondenti au luat parte la cel putin o activitate politica sau civica în anul respectiv. Raportul despre ideile tinerilor 2023 contureaza urmatoarele preocuparile ale tineretului european înaintea alegerilor de anul viitor: (1) combaterea dezinformarii, manipularii si fake news-urilor; (2) sprijin pentru proiectele în domeniul Inteligentei Artificiale; (3) educatie pentru sanatatea sexuala si reproductiva; (4) legitimatii de transport Interrail pentru toti tinerii europeni; (5) participarea la Erasmus+; (6) studii si educatie europeana în scoli; (7) educatie pe tema dezvoltarii durabile; (8) interzicerea produselor chimice cancerigene; (9) combaterea efectelor schimbarilor climatice; (10) extinderea optiunilor pentru hrana vegetariana pentru cât mai multe persoane. Cresterea implicarii civice si politice a tinerilor este un predictor important în ceea ce priveste prezenta lor la alegerile din 2024 si de aceea trebuie acordata o atentie mai mare fata de nevoile/preocuparile/ proiectele/ lor.

 

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi

Citește toată știrea

La jumătate de an distanţă de alegerile europarlamentare
Publicitate