„Nu demult, o domnisoara m-a cautat, transfigurata, prin Facultate si, când a dat de mine, a început sa turuie ca o moara stricata. Dom’ profesor, a fost, este si va fi imposibil sa iau 3. Dumneavoastra nu detineti informatia, însa va spun aici ca eu posed engleza la perfectie. Prin pronie divina… Da, da, sa nu va mirati! Mi s-a întâmplat în liceu, când, însetata într-o dimineata, am baut solutie de acid boric, crezând ca e laptic de caprita adus de mamuta de la stâna. De atunci vorbesc în limbi, iar engleza e prima dintre ele. Punându-mi 3, îl veti mânia pe bunul Dumnezeu…”
L-am vazut în vara, pe coridoarele Universitatii, pe colegul meu Smarandel Ricojeu, profesor la Limba Engleza Contemporana, cu o geanta voluminoasa în mâna. Mergea abatut, asa încât a trebuit sa-l strig ca sa ma vada. „Scuza-ma pentru neatentie!” a început el cu glas apatic. „Nu prea mai stiu ce e cu mine… Urasc de când exist sesiunea de examene din vara. Acum esti asaltat, din toate directiile, de cei care îsi amintesc, în sfârsit, ca sunt si studenti. Nu s-ar putea sa ma mai ascultati, dom’ profesor? Când mai gasiti un interval pentru re-examinare? Cu tristete va spun, dom’ profesor, a murit bunica, ne-a ars casa, iar tata si-a pierdut slujba. Am nevoie de nota de trecere la examen ca de aer… Si asa mai departe! Cunosti tu însuti discursurile. Într-un anumit sens, cu partea aceasta a verii m-am acomodat dupa atâtea decenii de predare. Altceva însa mi-a scos peri albi în ultimii zece ani. Explicatia. Dom’ profesor nu înteleg de ce am luat 6 la examen. Consider ca am facut tot. Poate ca e o imensa eroare. Vreti sa verificati?… Si asta înca ar fi varianta soft! Dar ma mai confrunt si cu explicatiile-repros care, pur si simplu, au darul sa ma scoata din minti. 4 la Limba Engleza Contemporana? Pai. dom’ profesor, eu vorbesc, de mic, o engleza autentica. O stiu de la formatii celebre de rock. Cum sa iau 4? Sau: Dom’ profesor, nu sunt de acord cu ievaluarea lucrarii mele cu 5. Doresc decât reexaminare obligator. Doresc decât contestatie si super-comisie. Scuzati ajadar deranj ulterior! Cu sinceritate, Sparanbusc Clamida, studentul Angleza B. Nu demult, o domnisoara m-a cautat, transfigurata, prin Facultate si, când a dat de mine, a început sa turuie ca o moara stricata. Dom’ profesor, a fost, este si va fi imposibil sa iau 3. Dumneavoastra nu detineti informatia, însa va spun aici ca eu posed engleza la perfectie. Prin pronie divina… Da, da, sa nu va mirati! Mi s-a întâmplat în liceu, când, însetata într-o dimineata, am baut solutie de acid boric, crezând ca e laptic de caprita adus de mamuta de la stâna. De atunci vorbesc în limbi, iar engleza e prima dintre ele. Punându-mi 3, îl veti mânia pe bunul Dumnezeu…”
Smarandel s-a oprit o clipa, privind pierdut în jur, apoi a continuat: „Cu furnizarea de explicatii acestor personaje inefabile nu am reusit niciodata sa ma obisnuiesc. M-au adus la exasperare. Am avut iesiri bizare, pe care azi le regret, dar care, judecate retrospectiv, erau inevitabile. Lui Sparanbusc Clamida, de pilda, raspunzându-i la e-mail, i-am scris ca eu discut decât cu prostani, el fiind prea dastept pentru un decalog. Nici super-comisia nu l-ar fi ajutat prea mult, întrucât el era decât un super-star. M-am dat si în spectacol, facându-mi, ostentativ, coifuri din lucrarile celor care solicitau explicatii. În fata domnisoarei care vorbea în limbi am cotcodacit grotesc, spre totala ei mirare. I-am comunicat ulterior ca, din moment ce nu m-a înteles, în mod evident, nu vorbea în limbi si, implicit, nu stia nici engleza. A intrat în istericale, desigur, si, actualmente, nu mai vorbeste deloc, este catatonica. M-am decompensat si am fost sanctionat, pe linie administrativa, în repetate rânduri. Am ajuns în pragul desfacerii contractului de munca. De aceea, am jurat ca anul acesta nu ma voi mai expune. Am decis sa le dau tuturor zece pe linie! Astfel, mi-am spus, voi fi scutit de presiuni, incidente si mai ales – oh, Doamne! – explicatii. Am dat examenul cu o saptamâna în urma si m-am tinut cu strasnicie de cuvânt – 10 fara exceptie! Ce sa vezi însa, prietene? La câteva ore dupa ce si-au aflat notele, dragii mei discipoli mâncatori de ficati mi-au umplut contul cu e-mail-uri lungi si elaborate. Ai ghicit, doreau explicatii. Dom’ profesor, cum se face ca am luat o nota asa de onorabila, stiind ca nivelul meu de ingleza ar fi pe la 9? 9 cu plus, e adevarat, dar… Dom’ profesor, înteleg ca am facut excelent si nu ma surprinde, însa as vrea sa-mi clarificati ce as fi putut gresi, daca totusi greseam? Dom’ profesor, ziceti-mi care au fost punctele slabe ale lucrariii mele, pentru ca, în viitor, sa fac mai bine si sa iau o nota si mai mare. Dom’ profesor, acum ca stiti valoarea mea, comunicati-mi ce trebuie sa fac pentru a va deveni coleg, pentru a primi, daca ma întelegeti, un job la Universitate.”
„…Dom’ profesor, zecele asta clar da lucrurile pe fata, în puii mei. Vedeti si dumneavoastra unde ma aflu ca pregatire, în pana mea. Pot sa va declar deschis deci ca nu sunt de acord cu majoritatea ideilor din cursul dumneavoastra… Dom’ profesor… Dom’ profesor…” Subit, Ricojeu tipa cu voce stranie, uitându-se, speriat, dupa niste umbre de pe pereti. S-a potolit cu greu. A scos din geanta o sticla de plastic uriasa, de 2 litri si jumatate, plina cu un lichid albicios. A sorbit din ea cu nesat. „Ce bei?” l-am întrebat. „Oficial”, a raspuns absent, „laptic de caprita de la stâna lu’ mamuta. Neoficial, solutie de acid boric. Pâna la prânz o dau gata!”
Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi