Publicitate

Cum nu multa lume are rabdarea de a urmari analiza facuta în emisiunea lui Toni Hritac de la ZdiTV, voi prezenta, pe scurt, de ce decizia de a considera documentele din Fondul Arhivistic National drept secrete este netemeinica si nelegala.
Arhivele Nationale nu preiau si nu sunt interesate de documentele clasificate conform legii pentru ca rostul acestei institutii este tocmai de a pune la dispozitia cercetatorilor si a cetatenilor acte din trecut cu ajutorul carora sa poata fi reconstituite drepturi civile sau personalitati, epoci si evenimente istorice. E, de aceea, absolut surprinzator cum, în contextul complicat al conflictului militar regional declansat de Rusia prin invadarea Ucrainei, a aparut brusc aceasta problema, a „secretelor” din arhive, în câmpul tactic al serviciului specializat al Ministerului de Interne. Cum o astfel de chestiune este mai importanta decât obisnuita ciondaneala de pe social media sau decât comentariile amatoristice din mass-media, as cere îngaduinta de a o prezenta mai chirurgical, fara pasiuni si vitejii de Facebook, utilizând cadrul legislativ în vigoare si având drept studiu de caz Arhivele Nationale Iasi.

În timpul dictaturii comuniste a existat, la arhivele iesene, un „fond special”. Acesta cuprindea, în anii 50, o lista de carti interzise si o serie de documente care contraziceau propaganda ocupantului sovietic si a partidului colaborationist adus la putere de tancurile rusesti. Dupa 1990, acest fond a fost desfiintat si, în conformitate chiar cu Constitutia lui Iliescu, a fost asigurat accesul nemijlocit al cetatenilor la informatiile de interes public. Cu o singura exceptie, pâna în ziua de azi. În depozitul 5, de la etajul al doilea al sediului din Bulevardul Carol I, mai exista o încapere securizata, asigurata chiar cu gratii în ciuda faptului ca doar Spiderman ar putea urca pe perete pâna acolo, în interiorul careia troneaza un fiset metalic (as spune, ironic, conform stampilei de pe documentele Chesturii de Politie din perioada dictaturii lui Antonescu, unde se preciza clar „Strict secret. De tinut în dulapul metalic”!) care este, la rândul sau sigilat. În acest fiset sunt, în cutii diferite, în functie de nivelul de secretizare, documente din perioada 1941-1960 care sunt clasificate Secret de Stat (adica nivel de Secret, Strict Secret sau Secret de Stat de Importanta Deosebita). Aceste documente pot fi vazute doar de seful institutiei care a urmat o procedura complexa de verificare si acreditare pentru a avea nivel de acces pâna la SSID si, fara a devoala secretele lor presupuse, pot spune ca niciunul dintre ele nu mai îndeplineste azi conditia ceruta de lege pentru a fi clasificat. Totusi, atâta timp cât ele au fost preluate ca atare si câta vreme nu au fost îndeplinite conditiile legale de declasificare, aceste documente ramân sub incidenta legii si constituie zona de competenta specifica a serviciului judetean al Directiei Generale de Informatii si Protectie Informativa (DGIPI) a Ministerului de Interne, iar existenta lor justifica acreditarea mea de acces la documente cu cel mai înalt nivel de secretizare.

Dar, în afara de aceste documente, depozitele noastre de arhiva au, în cei 18 kilometri de cutii verticale care stocheaza milioane de unitati arhivistice, si mii, poate peste zece mii (cine stie?) de documente istorice din perioada interbelica, din anii celui De-al Doilea Razboi Mondial, din perioada ocupatiei sovietice pâna la finele dictaturii sângeroase a lui Gheorghiu-Dej, documente emise de institutii ale statului care au pe ele stampile de Secret, Strict secret sau, rar, SSID. Toate aceste documente de interes istoric si care nu intra în niciun fel sub incidenta definitiei în vigoare asupra informatiilor clasificate („informatii clasificate – informatiile, datele, documentele de interes pentru securitatea nationala, care, datorita nivelurilor de importanta si consecintelor care s-ar produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie sa fie protejate”) în conformitate cu art. 15 (b) din Legea 182/2002. Nimeni nu le-a considerat vreodata secrete si, înca de la finele anilor 50, au fost date în cercetare, asa cum o atesta foile de folosire (nu mai insist asupra faptului ca, si daca ar fi fost secrete, citirea lor la Sala de studiu ar fi dus automat la compromiterea „secretului” presupus). Totusi, în toamna anului trecut, dupa ce a rezolvat cu succes toate celelalte probleme din fisa postului, DGIPI a decis, cu maxima vigilenta, în urma unui control suspect de agresiv, insinuant si lung asupra conducerii centrale si, apoi, pe baza unui chestionar comun netransparent pentru toate serviciile judetene ale ANR, ca toate aceste foi stampilate din depozitele curente, care fac parte din Fondul Arhivistic National protejat de lege, sunt, retroactiv, documente clasificate si nu se mai dau în cercetare. Motivarea utilizata: prevederile art. 18 al Anexei 1 a HG 585/ 2005, act care definea standardele de clasificare începând cu 2005, unde se spunea ca detinatorul de documente clasificate trebuie sa le inventarieze si sa ceara, cu avizul ofiterului SIPI, declasificarea lor de catre emitent. E o jonglerie juridica amuzanta, un sofism care încearca sa faca dintr-un HG un instrument mai puternic decât legea în virtutea caruia a fost creat. Dar, chiar si asa, în cazul de la Iasi aceasta prevedere nu ar afecta decât documentele din fisetul amintit, singurele care au ramas sub autoritatea legilor ceausiste asupra secretului (HCM 19/1972), o continuitate fictiva asa cum insinueaza discutabil, al doilea aliniat al amintitului art. 18. De fapt si de drept însa, documentele de interes istoric, stampilate sau nu, intra sub incidenta articolului premergator al amintitei HG care stipuleaza clar: „informatiile vor fi clasificate numai în cazul în care se impune protectia acestora, iar nivelurile de secretizare si termenele de clasificare subzista atât timp cât dezvaluirea sau diseminarea lor neautorizata ar putea prejudicia siguranta nationala, apararea tarii, ordinea publica sau interesele persoanelor juridice de drept public sau privat”, cf. art.17 al.(1) din HG 585.

Mai mult, legea propriu-zisa, pentru care aceasta hotarâre de guvern e subsecventa, spune din capul locului un lucru de importanta cruciala pentru a judeca posibilele mobiluri ascunse ale acestei agresiuni asupra cercetarii istorice: „nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretata în sensul limitarii accesului la informatiile de interes public sau al ignorarii Constitutiei, a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor si a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi si raspândi informatii” (art. 3 din Legea 182/2002 revazuta si adaugita). Si chiar daca, prin absurd, am admite ca un hrisov de-al lui Petru Rares pe care scrie cu cerneala rosie sacret ar trebui sa fie dat spre cercetare doar dupa ce ofiterul SIPI îsi da acordul (ca, deh, Cancelaria Domnesca, emitentul care trebuie sa-l desecretizeze, nu prea mai exista!) tot am avea în vigoare art. 6 al.(3) din legea amintita care spune clar: „în cazul unui conflict între normele interne privind protectia informatiilor clasificate si normele NATO, în aceasta materie vor avea prioritate normele NATO”, iar NATO le declasifica în bloc la 30 de ani (cu exceptia unor acte speciale desemnate ca atare!).

În deceniul de când conduc arhivele iesene am vazut o serie de oscilatii ale modului cum colegii de la SIPI (cu care avem treaba doar pentru ca, din 1953, dupa regula sovietica, arhivele sunt sub tutela Ministerului de Interne) s-au purtat cu noi. Nu încape îndoiala ca aceste oscilatii, de la înscenari si controale agresive la decenta si colaborare, sunt dictate de decidentii guvernamentali. Serviciul de informatii al MAI este o structura militarizata (în dezacord toxic cu practica europeana, civilizata) care asculta de comanda si îndeplineste fara crâcnire ordinele. De aceea, cred, dezbaterea trebuie purtata cu factorul politic si, cine stie, poate proiectul de HG care sa reglementeze aceasta situatie absurda si intolerabila, proiect înaintat de Arhivele Nationale si negociat cu MAI, va trece si actul legislativ va fi promulgat alungând, astfel, strigoiul rânjind al de neuitatului Nicolae Plesita1, care se iteste, amenintator, prin ceata istoriei.

 

1 Tortionar securist, si el mare aparator de secrete, cu înalte functii în MAI, prieten cu teroristul Carlos Sacalul si comanditarul atacului de la Europa Libera din 1981. Rasplatit în democratie cu pensie speciala de general si înmormântat, în 2009, cu onoruri militare, „ca un bun patriot”. Bibliografie minimala: Cutremurul oamenilor de Paul Goma, care i-a fost victima.

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor

Citește toată știrea

Mai mult ca Securitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate