Publicitate

Într-o societate a digitalizarii, în care oamenii sunt mai mult sau mai putin dependenti de realitatea virtuala pe care si-o creeaza, „Ziarul de Iasi” a ridicat o întrebare: cine sunt tinerii care îsi mai doresc sa devina preoti? Mai ales în contextul în care, dincolo de modernizarea societatii în detrimentul traditionalismului din Biserica, falia dintre generatiile tinere si religie s-a accentuat, cu atât mai mult în ultimii doi ani de pandemie. În aceasta perioada s-au creat unele rupturi irecuperabile între cei care cred în stiinta si cei care au stiut mai bine decât medicii si cercetatorii. Dupa ce am discutat cu mai multi preoti tineri, care au doar câteva luni de când au calcat pragul parohiei pe care au primit-o, am descoperit ca profilul acestora e mai diversificat decât pare de la suprafata.

 
Ce îi motiveaza pe tineri înspre cariera si vocatia de preot? Am discutat cu câtiva dintre tinerii preoti ieseni, iar surprizele s-au tinut lant. Nu toti provin din familii de preoti, unii au descoperit ca au o dorinta pentru ajutorarea oamenilor si catre Dumnezeu în viata de zi cu zi, dar cu totii vorbesc despre misiunea si chemarea fara de care nimeni, spun ei, nu poate fi preot. Cazurile acestor trei preoti tineri, cu vârsta de maximum 30 de ani, si povestile din spatele deciziei de a deveni slujitori ai Domnului, confirma din plin chemarea.

De la Liceul de economie, în altarul bisericii

Cristian-Ionel Butnarasu are 30 de ani, a fost hirotonit preot în 2021 si de pe 1 octombrie a primit prima sa parohie – în Luparia-Prajeni, chiar la granita dintre judetele Iasi si Botosani, în Protopopiatul Hârlau. Contrar tuturor asteptarilor în cazul preotilor tineri, Cristian nu are nicio ruda în familie care sa faca parte din structurile bisericii: doar oameni credinciosi, care l-au ghidat pe drumul sau. De fapt, povesteste ca bunica a fost cea care i-a sadit „primii mugurasi” ai credintei si ai mersului la Biserica. Chiar daca, cu timpul, i-a uitat.

„Nu a fost ceva fortat, primii mugurasi i-a sadit bunica, dar nu a fost ceva fortat. Nici nu am facut seminarul teologic, ci Liceul economic din Iasi. Mergeam, când eram copil, cu bunica la biserica, apoi o perioada nu am fost. În adolescenta am avut un anturaj, iar între prietenii mei nu mai era «cool» sa mergi la biserica si, o perioada, nu am mai mers”, îsi aminteste Cristian. A trecut din nou pragul bisericii în timpul liceului, când se apropia bacalaureatul si când a simtit ca are nevoie de un ajutor suplimentar. „Venea bacalaureatul, venea stresul, si mi-am adus aminte ca trebuie sa apelez si la un alt ajutor.”

În liceu chiulea la religie, acum a devenit preot

Cristian a început sa mearga la biserica din satul natal, unde a copilarit – în Movileni. Astfel ca în clasele a XI-a si a XII-a a mers aproape duminica de duminica la Liturghie, iar acolo a întâlnit un preot tânar, cum este si el astazi. S-au împrietenit, a stiut cum sa îi vorbeasca si a început sa îl integreze în viata bisericii.

Din când în când ajuta diaconul din biserica la unele cântari, mai ales la împartasanie, iar „babutele au prins drag de mine” – citea cu intonatie, tare, si era placut. Dar nici atunci nu se gândea vreo clipa ca ar putea sa devina preot: a trecut bacalaureatul si voia sa se înscrie la Facultatea de Economie, sa îsi urmeze profilul economic. Însa preotul tânar, vazându-i vocatia, l-a încurajat sa dea la Teologie. Când a auzit asta, prima reactie a lui Cristian a fost sa râda.

„Eu nu am nicio treaba, i-am spus ca eu chiuleam la religie în liceu, si nu cred ca se îmbina una cu alta. Dar cred ca a vazut ceva în mine si a insistat foarte mult. M-a si sunat când sa îmi depun dosarul si mi-a spus sa ma înscriu la Teologie ca îmi plateste el toate cheltuielile, si daca îmi place, stau, daca nu, ma retrag. Am spus, hai sa fac si eu ascultare – e de fapt unul dintre lucrurile pe care le invoc cel mai mult în predicile mele de acum. Sa facem ascultare. Atunci eu nu întelegeam cum sa ascult de altcineva, spuneam – «ce, eu nu pot gândi cu capul meu?», dar am acceptat sa ma înscriu la Teologie de dragul lui”, povesteste Cristian.

Teologia, o hrana pentru suflet si o teleenciclopedie

S-a speriat de la primele cursuri, când preotul profesor a început sa scrie în ebraica pe tabla. Însa a intrat la buget, a început sa învete si sa prinda drag. Teologia i-a ajuns un fel de hrana pentru suflet, mergea cu drag la facultate si participa la cursuri „ca la teleenciclopedia – mereu descopeream ceva nou”. I-a placut sinceritatea celor de acolo, faptul ca oamenii „traiau ceea ce vorbeau” si a început sa îi asculte.

Abia din anul al III-lea si-a dat seama ca nu e la o facultate ca oricare alta, dar tot nu a avut un moment fix în care sa-si spuna „gata, de acum ma fac preot”. „Aveam în mine niste trairi, lupte, gânduri, ma gândeam ce vreau sa fac cu viata mea. Aveam în sufletul meu dorinta si visul sa fiu preot, dar nu am spus-o nimanui, nu am facut nimic pentru asta. Am terminat licenta, masteratul, si încet am construit pe asta pâna am ajuns într-o punct si am zis «wow!», parca am nimerit exact locul unde trebuia sa fiu, a fost fix pe sufletul meu”, spune Cristian.

Iar prima întâlnire cu enoriasii a fost atât de naturala încât a simtit ca se vede cu niste prieteni pe care îi stie de o viata: s-a mutat cu familia acolo, oamenii au început sa le aduca tot felul de daruri, de au reusit sa le umple curtea de gaini. „Ne bucuram mult de ele, de ouale lor, oamenii sunt curati si foarte buni, au grija de parintele din sat si asta arata si apropierea de biserica, îti arata dragostea, ca tinem la tine, daca tii si tu la noi”, a spus Cristian. Crede ca înca sunt foarte multi tineri care doresc sa devina preoti, „multi oameni faini”, care la un moment dat îsi vor da seama ca exista o chemare pentru asta si vor trebuie sa dea ascultare si sa îi raspunda.

O provocare: liturghii cu 20 de oameni. „Sa nu uite oamenii ca au în sat un preot care nu i-a uitat”

Justinian Tincu, 25 de ani, paroh la Reuseni, Protopopiatul Iasi I, este poate modelul pe care te-ai fi asteptat sa-l gasesti în mai multi dintre preotii tineri de astazi. Tatal sau este preot, are un cumnat preot, doi unchi la fel. „Suntem o familia de preoti”, spune tânarul, dar nu crede ca asta a fost cel mai important factor care l-a determinat si pe el sa îmbrace straiele preotesti. A fost formarea de acasa, dar nu a existat un îndemn ferm din partea familiei sau o obligatie. Ba chiar invers: când el le-a spus ca voia sa faca Facultatea de Teologie, i-au recomandat sa mearga si Facultatea de Litere, pentru siguranta.

„La seminar nu am fost, desi am dat si am intrat, dar mi-a fost greu sa ma despart de parinti în clasa a IX-a si am ramas la liceu în Hârlau, de unde suntem. Dar mi-am umplut timpul cu activitati din mediul bisericii înca din liceu, si am fost hirotonit pe 25 decembrie chiar de catre Preasfintitul Nechifor Botosaneanul”, îsi aminteste Justinian. A preluat o parohie mica, dar în care un preot a lucrat 7 ani neîncetat si oamenii au fost formati si apropiati deja de biserica. A devenit preot în biserica unde urma sa slujeasca chiar de Craciun, iar copiii din sat au venit sa îl colinde, si deja simtea importanta pe care o capata în comunitate – „este o schimbare importanta sa ajungi de la un om simplu la preot, un reper în comunitate”. Asa ca a continuat sa se apropie de cei aproape 300 de oameni din parohia sa.

De Paste au venit la biserica mai multi si au facut curatenie împreuna, dar cum majoritatea sunt pensionari, la slujbele de duminica sunt cam 20-30 de oameni prezenti, în medie. „Încerc sa ma apropii si de ceilalti, îi mai vizitez, am tiparit cuvinte de folos, predici, cateheze si le-am trimis celor care vin la biserica sa le dea si vecinilor. Le trimit agheasma, anafura, câte o iconita din când în când, sa nu uite ca au în sat un preot care nu i-a uitat la rândul lui”, spune Justinian.

La spovedanie, preotul era cel mai tânar din biserica

S-a lovit de tineretea sa la prima runda de spovedanie, în Postul Mare înainte de Paste. Foarte putini dintre cei care au venit erau mai tineri decât el si se întreba daca oamenii vor fi deschisi si daca el va avea curajul sa îi întrebe de pacate. Fiindca rostul unui preot, crede Justinian, este sa intre în viata oamenilor, sa le afle pacatele si sa îi ajute sa se caiasca.

„Credeam ca multora o sa le fie rusine, si ma asteptam sa fie asa, si e normal. Dar au fost foarte deschisi si nu am simtit din partea lor nicio reticenta. M-am înteles bine si cu copiii, avem câtiva la scoala, am organizat cu ei ateliere de încondeiat oua, ateliere de martisoare, si acum vreau sa fac un campionat de fotbal si de volei în care sa-i implic”, mai explica preotul. El lucreaza momentan la Mitropolie, la Sectorul financiar – inventarierea manastirilor si parohiilor, locuieste într-un camin de familisti cu sotia, care e însarcinata, dar cum au casa parohiala merg si stau în weekenduri si sarbatori în sat. Cea mai grea misiune pentru el, la cei 25 de ani, este sa se lupte sa termine biserica în constructie, la care e turnata doar temelia.

Cu parintii plecati în strainatate, Madalin s-a decis sa devina preot

Madalin Constantin Gîlca va împlini luna aceasta 27 de ani si este preot de câteva luni, fiind hirotonit pe 19 decembrie. A preluat de la 1 martie o parohie mica, de 60 de familii, în Sendreni, Protopopiatul Iasi I, iar când am vorbit cu el era parte din echipa de voluntari ai Mitropoliei care întâmpinau ucraineni la vama Sculeni. Nici Madalin nu are pe nimeni în familie care sa fie preot. Ba mai mult, îsi aminteste ca râdea de fratele sau, când era mic, ca se ducea la biserica în timp ce el dormea acasa duminica pâna la prânz. A cedat o data si a mers si el sa vada „cu ce va ocupati acolo în altar”, iar preotul i-a dat o bomboana si trei lei. De atunci, nu a mai plecat niciodata din sânul bisericii, a mers constant la slujbe si nu a lipsit nicio duminica. „Am crescut lânga preotul paroh, am facut seminarul la Neamt de unde e parohul, iar eu sunt de loc din comuna Deleni”, spune Madalin.

Povestea sa seamana cu cea a multor copii din mediul rural din România: s-a descurcat singur în viata, de multe ori, dupa ce parintii au fost mai mult plecati sa lucreze în strainatate. S-au întors în tara doar sa-l înscrie la seminar, iar patru ani mai târziu parintii sai nici nu stiau unde este liceul unde a dat bacalaureatul. „Am învatat sa ma descurc singur, pe cont propriu, dar se departeaza dragostea parintilor, nemaiavându-i lânga tine”, spune tânarul. Acum, mama sa e casnica, iar tatal înca mai este plecat în strainatate perioade de timp, lucreaza la sere.

„Am simtit de mic o chemare catre biserica si va spun ca si acum ma gândesc mult: de ce am ales calea asta, de ce am facut pasii astia chiar daca nu credeam asta când eram mic. Erau si fel si fel de zvonuri, ca nu sunt parohii, ca trebuie sa dai bani sa ajungi preot si alte nebunii care te descurajeaza. Dar intentia mea nu a fost sa ajung preot cu orice pret; a venit natural, a curs firesc, în etape. Cum a rânduit Domnul”, explica Madalin.

Enoriasii se bucura: au un preot de vârsta copiilor care nu prea îi viziteaza

A fost cu fostul preot prin parohie, înainte sa o preia, chiar de Florii si, din casa în casa, spune ca a trait toate sentimentele, „de la bucurie pâna la lacrimi”. Parohia este una mica, saraca, cu oameni carora le este foarte greu fiindca sunt putini si mai au si obiceiul sa se mai certe des. Preotul povesteste ca încearca sa le insufle „duhul comuniunii”, la predici, în diferite evenimente, unde îi îndeamna sa faca lucrurile împreuna. Acum lucreaza la o casa de praznuire, dar cum 80- sunt pensionari, comunitatea e vârstnica si lucrurile merg încet.

Madalin povesteste ca o mare bucurie a enoriasilor a fost ca au pe cineva de vârsta copiilor cu are sa vorbeasca, iar orice reticenta pe care au avut-o s-a evaporat din primele saptamâni. „Gândul meu era sa iau o parohie la oras, eu nu am venit aici, lucrez la Mitropolie si iau salariu de acolo, preotia de aici e un fel de voluntariat, nu ai cum sa ai venit, fiindca parohia nu poate sustine un preot. Aici daca îmi iese pentru benzina duminica, dar uneori nici atât”, mai spune tânarul. 

 

 

Citește toată știrea

Mai vor tinerii să devină preoţi? Dumnezeu îi iubeşte şi pe cei care chiuleau la religie în liceu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate