Publicitate

Unul dintre cei mai apreciati psihiatri români, Gabriel Diaconu, a publicat pe Facebook o ampla analiza a comportamentului pr. Calistrat Chifan, pornind de la momentul ales de acesta pentru a vorbi public si a-si cere scuze cu jumatate de gura pentru agresiunea fizica a unei femei în curtea manastirii Vladiceni. Psihiatrul remarca faptul ca pr. Calistrat si-a cerut scuze strecurând cuvinte grele la adresa victimelor, numindu-le „mici sufleteste si moral”, spunând ca preotul vorbeste cu alura „agresorului lipsit de empatie”.

Cititi si: Primul mesaj public al pr. Calistrat: cu jumatate de gura îsi cere scuze, cu alta jumatate acuza
„Ma întâlnesc atât de des cu duhoarea asta cognitiva. Oameni care lovesc, bat, jignesc, intimideaza oameni fara vreun regret autentic, chiar daca înteleg consecintele faptelor lor. Pur si simplu nu le pasa. Mai degraba sunt preocupati de ei însisi, daca îi pui sub reflectorul propriei urâtenii. Vor investi mai degraba timp sa-si refaca frizura, machiajul coafura decât sa petreaca macar un moment contemplând suferinta provocata celuilalt. Cel pe care l-au ranit, l-au asuprit, l-au victimizat”, a scris Gabriel Diaconu.

Cititi si: Noi acuzatii de violenta la adresa pr. Calistrat: ar fi batut în doua rânduri un alt calugar. „Loviturile pe care le-am primit au fost zdrobitoare”

În astfel de cazuri, explica psihiatrul, agresorul traieste la „buza frustrarii”, fiind inadecvat si având o nevoie de validare permanenta. Uneori, spune acesta, aceeasi oameni pe care i-a sedus, facându-i sa se simta doriti sau importanti, ajunge sa îi transforme în victime.

În discursul sau, Calistrat lasa de înteles ca un om mic ar merita bataia

În cazul pr. Calistrat Chifan, psihiatrul citeaza chiar din mesajul de parere de rau al calugarului, unde acesta lasa sa se înteleaga ca o vina a faptelor sale o poarta si „micimea sufleteasca si morala” a victimelor.

„Logica spune ca musiu Chifan n-ar fi atins vreodata vreo femeie sufletista si de înalta morala. Caci cine-ar face-o. Subjonctiv sustine ca exista un merit al smetiei când dai într-un om mic, sau într-un deviant de la norma morala. Nu-i asa ca e interesant când – deodata – construiesti un subler cu care masori agresivitatea violenta? Si tragi, arbitrar, o linie dincolo de care exista violenta, dar ce e pe linie, sau sub linie, înceteaza sa fie? Presupunerea este ca orice e sub linie ar trebui sa poarte un alt nume: disciplinare, admonestare, «unde da parintele creste», «unde da popa pupa Duhul sfânt» sau alte metafore care, de fapt, transmit victimei ca ce-a îndurat de fapt nu e un abuz, cât o binecuvântare deghizata”, a mai spus psihiatrul.

Cititi si: Exorcizari fara aprobare la Manastirea Vladiceni? Abateri canonice ale pr. Calistrat, recunoscute de preot dupa ce a agresat cele doua femei

Acelasi mecanism e aplicat, spune Gabriel Diaconu, si de catre cei care îsi bat constant copiii: te bat pentru ca te iubesc, pentru ca e vina ta, pentru binele tau, ca sa întelegi, pentru ca meriti, pentru ca altfel nu se mai poate. Ideea fiind ca, apoi, bataia transforma copilul sau persoana vizata într-un om mai bun.

„Sunt oripilat de Chifan. Nu de el, ca persoana fizica. În cele din urma lumea în care traieste el e diforma, urâta, si si-o merita pe deplin în timp ce-si umfla cimpoiul propriilor minciuni cu aura religioasa. E un huligan. Un lup în haina de oaie. Sunt oripilat de aura, de charisma pe care o proiecteaza si care regaseste un numar de oameni pregatiti sa-i apere logica, sa-i preia mesajul, sa-i emuleze solutiile la dilema emotionala. În lipsa de altceva, rupe parul din gard. (…) Nu exista scapare din lantul regulamentelor primitive, despre putere si dominatie, unde e o virtute sa îti lovesti seamanul doar pentru ca îti este inferior. Cine e, «Parinte» Calistrat, mic la suflet si imoral, de fapt? Serios acum, cine?”, a completat psihiatrul.

În mentalul colectiv românesc, victima este adesea acuzata de incitarea agresorului

Psihiatrul arunca o privire si asupra valului de ura din mediul online aruncat asupra celor doua victime. Acesta observa ca oamenii, în România, înca mai considera ca violenta este un fenomen care se petrece între agresor si victima, cu dubla participare. Pe principiul ca se accepta firea violenta, dificila si cu naravuri a agresorului ca un dat, în timp ce victimele sunt vinovate ca nu au stiut sa se fereasca sau ca l-au incitat spre violenta.

„Cultural, românul e mai degraba interesat sa evidentieze neîndemânarea victimei, inabilitatea ei de-a domestici bestia, ba chiar – la limita – pacatul de-a fi incitat comportamentul. Spre exemplu daca barbatul e beat, nu mai bine-l lasai în pace? De ce-a trebuit sa-i reprosezi? Sau, daca barbatul e prins ca însala, nu mai bine treceai asta sub tacere? Si sa-ti duci crucea? Femeia, în România, e în acelasi timp un cetatean de rang secund, dar si o versiune idealizata a omului. Îi cerem si sa îndure, dar si sa se ridice deasupra obisnuintei. Dar când ajunge sa fie batuta, cel mai des e din cauza ei”, a conchis Gabriel Diaconu.

Citește toată știrea

Medic specialist în psihiatrie: „Sunt oripilat de Calistrat. E un huligan. Un lup în haină de oaie”
Publicitate