Publicitate

Moralitatea politica este o utopie. Politica nu e morala sau imorala; este asa cum este, nimic mai mult si nimic mai putin si ca orice activitate umana îsi are regulile ei. Apoi însasi notiunea de moralitate este relativa în functie de spatiu si de timp…
*

Marcata de Legea numerelor mari a lui Bernoulli, de calculul probabilitatilor si de teoria jocurilor de noroc, pentru care hazardul devine factorul primordial atât în cadrul evolutiei cosmice, cât si în cadrul evolutiei societatii umane, teorii si legi pe care le-am studiat cu aviditate, uneori, si cu oroare, în vremea studentiei mele, mintea mea ultra rationala continua sa produca, pentru a putea contrabalansa abstractiunile, metafore si imagini poetice din cele mai insolite, plecând de la revelatiile eului profund si cele întâlnite în spatiul adiacent al naturii înconjuratoare, în încercarea sa perpetua de a ajunge sa perceapa si sa înteleaga macar o parte din misterele ce guverneaza macro si microcosmosul în care vietuim, si terminând cu meditatiile pe marginea starilor holotropice ce ne dezvaluie locul din care izvorasc luminile sacre si legile lui Dumnezeu.

*

Parca în consens cu Elon Musk, unul dintre marii teoreticieni ai globalismului, pornind de la faptul ca într-un viitor apropiat din pricina cresterii exponentiale a populatie si a epuizarii resurselor, emitea o foarte interesanta strategie pentru salvarea umanitatii de la inevitabila pieire. Privita cu ochii ratiunii, teza lui pare nu numai bizara, ci si inacceptabila. Savantul propunea nici mai mult, nici mai putin decât resetarea dimensiunilor fiintei umane, care, conform teoriei sale, ar fi trebui sa ajunga sa masoare în înaltime circa 15 cm. Savantul nu ne dezvaluia metoda prin care ar putea coborî omul de la dimensiunile sale actuale la marimea unui pitecantrop. Sunt sigur ca în prezent ingineria biogenetica este capabila de o astfel de performanta. Asa ca nu trebuie sa punem la îndoiala capacitatea tehnologiei umane de a produce în serie fiinte de dimensiuni liliputane.

Odata cu reducerea dimensiunii omului, se va reduce substantial si consumul, astfel ca resursele existente vor putea fi pastrate înca mult timp, iar noua civilizatie va putea supravietui înca multe milenii pe Terra, fara a fi nevoita sa-si caute un habitat pe o alta planeta.

Întrebarea pe care ne-o punem însa e aceasta: daca omul va ajunge la dimensiunea de 15 cm la ce pericole se va expune?

Va mai putea el trai în mediul înconjurator în care pisicile si câinii îl vor putea mânca dintr-o înghititura, iar insectele, da, insectele care acum i se par mici, vor avea dimensiuni cu adevarat amenintatoare? Sau va trebui ca savantii sa micsoreze la aceeasi  scara si mediul înconjurator?

Dar ce se va întâmpla cu mintea umana?

Daca omul va avea 15 cm înaltime ce capacitate va avea cutia sa craniana? Cât va cântari creierul sau? Va avea el macar a zecea parte din greutatea pe care o are crierul savantului ce a emis aceasta ipoteza?

Exista mai multe raspunsuri posibile la aceasta întrebare. Am sa ma opresc doar la unul dintre ele, care suna astfel: în prezent omul nu-si foloseste decât o mica parte din materia sa cenusie, prin urmare ar putea renunta la tot ce e de prisos si atunci ar trebui sa se descotoroseasca de tot ce e de prisos, aruncând pe scara evolutiei lestul peste bord. Din punct de vedere cognitiv si ideatic, creierul lui ar trebui sa aiba constienta si stralucirea unui diamant pur.

Ce viitor stralucitor ne-asteapta.

*

Moralitatea politica este o utopie. Politica nu e morala sau imorala; este asa cum este, nimic mai mult si nimic mai putin si ca orice activitate umana îsi are regulile ei. Apoi însasi notiunea de moralitate este relativa în functie de spatiu si de timp; în sensul ca un lucru considerat a fi moral în spatiul X si timpul Y, poate fi imoral în spatiul Z si timpul V etc., etc.,

A încerca sa fii moral în politica înseamna, de fapt, a nu fi om politic. Caci politica nu are nimic comun cu morala. Nu este vorba aici de machiavelism, nici de o gândire, ca sa zicem asa, întoarsa pe dos, ce s-ar vrea neaparat originala, ci de o constatare simpla: moralitatea în politica este apa de ploaie.

Cei care angajându-se în acest joc urmaresc, printre altele, sa-si pastreze obrazul curat si reputatia nestirbita, dau dovada nu numai de o gândire suficienta, ca sa nu zic mediocra, dar poseda si un instinct care nu functioneaza dupa legile naturii umane. Vorbesc de instinctul de acaparare. Omul este un animal rapace. Iar politica îi creeaza un teren propice pentru dezvoltarea tuturor instinctelor sale. Apoi trebuie sa spunem ca natura umana este prin ea însasi imorala. Vorbesc de om în general, nu de societate, care este prin excelenta imorala.

În politica – si nu numai în politica, ci si în viata cea de toate zilele – trebuie sa ne calauzim dupa instinctele noastre primare. Cu cât vor functiona ele mai prompt, cu atât felul nostru de a fi va fi mai natural, iar actiunile noastre vor capata o finalitate clara, fara serpuiri si complicatii psihologice de prisos. Scrupule putem avea numai fata de noi însine, nu si fata de ceilalti. Nimeni nu poate fi „un monstru al moralei”.

Odata intrata în jocul politic, o fiinta umana trebuie sa-si schimbe fizionomia: din una umana ea trebuie sa se transforme, ca sa facem un joc de cuvinte, în una inumana. Cu cât vom avea mai putine scrupule, cu atât vom fi mai eficienti.

Odata intrat în jocul politic – care e un joc extrem de dur -, trebuie sa tii cont de cei care te cunosc si vor sa actionezi conform intereselor si principiilor lor; nu trebuie în politica sa tii cont nici de cei care te judeca acum pentru faptele tale prezente si nici macar de cei care te vor judeca (si deci cunoaste) în viitor. Datoria ta, ca om politic, este sa actionezi. Si cum? Cum altfel decât eficient. Si cum altfel decât în functie de interesele tale si de cerintele momentului. Daca vei actiona bine, în sens de eficient, în prezent, vei actiona bine si în viitor. A avea scrupule în politica, înseamna a sovai. Iar sovaiala nu duce decât la un esec pe toate liniile.

*

Când densitatea populatiei atinge cota critica, se condenseaza nu numai spatiul, ci si timpul. Si se mai produce înca un fenomen ce tine de subconstient: senzatia de strivire a aurei. Individul (persoana), din cauza permanentului frecus cotidian, este deposedat(a) încetul cu încetul de învelisul sau astral, care-i înconjoara corpul ca o mantie protectoare. În acest învelis de esenta energetica se afla înmagazinata toata informatia privind istoria sa si a speciei. Când vom putea descifra acest învelis, o parte din enigmele legate de intuitie, cunoastere, comunicare prin intermediul sugestiilor sau a viselor sau a altor fenomene paranormale vor fi elucidate. O parte din informatiile acestea se afla înscrise în aceasta placenta astrala, iar o alta parte în fluidul care circula prin corpul nostru si ne mentine în viata. Sângele este cea mai exacta cronica a familiei si a speciei. El e ca o pelicula fluida care rotindu-se în corpul nostru nu numai ca mentine celulele în stare de functiune, dar proiecteaza în constient si subconstient fragmente din „vietile anterioare”. Când spun aceasta, nu ma refer neaparat la reîncarnare. Ci la acea mostenire genetica pe care o preluam de la parintii si strabunii nostri. Pe calea sângelui ni se transmit experiente si trairi ale unor generatii ce au apus de mult. Cine va reusi sa decodifice (sau sa proiecteze din subconstient în constient sau chiar în afara lui) aceste cronici ale sângelui va sti aproape totul despre om. Razbunarea sângelui nu-i o expresie întâmplatoare. S-a întrerupt undeva o veriga, trebuie întrerupta o alta într-un alt arbore genealogic. Vendetele, razboaiele îsi au punctul de plecare tocmai în acest substrat.

*

Se vorbeste din ce în ce mai mult despre razboiul atomic iminent si despre supravietuire. Asupra razboiului nu ma pronunt. Deocamdata el are rolul unei sperietori de ciori amplasate într-un lan de grâu pe jumatate pârjolit. Daca va izbucni sau nu, nu stim.

În privinta supravietuirii speciei umane nu trebuie sa fim foarte pesimisti.   

Întotdeauna natura, inclusiv cea umana, a gasit solutii pentru iesirea din impas. Vor veni razboaiele atomice, bolile provocate de virusii virtuali, dar si naturali. Dupa cum se stie, în momentul în care într-o cultura vegetala sau microscopica densitatea pe unitatea de masura atinge o limita sufocanta, intervine legea magica a reglarii echilibrului. Asa se întâmpla si cu societatea umana. O parte din componentele culturii, indiferent daca sunt oameni, plante, animale sau virusi, bacterii sau simple celule (în cazul unui corp) se îmbolnavesc si mor. Sistemul se regleaza de la sine. Legile interne ale reglarii echilibrului în masa corpurilor joaca rol de Dumnezeu. Armele de distrugere în masa n-au aparut din senin. Ele sunt o „inventie” a masei. O reactie legitima a individului sau a grupului fata de supraaglomeratia care se produce pe mapamond. Cu cât densitatea populatiei va creste, cu atât cantitatea de armament pe cap de locuitor va creste si ea. În sânul populatiei se strecoara încetul cu încetul ideea (alimentata de subconstientul colectiv) ca suntem deja prea multi.

Si suntem, într-adevar, prea multi.

Am atins sau suntem pe cale de-a atinge cota critica.

Pazea.

 

Nichita Danilov este scriitor si publicist

Citește toată știrea

Natura umană şi legile lui Dumnezeu
Publicitate