Nimic mai frumos decât faptul ca lucrurile, gândurile, senzatiile dispar, dar nu cu totul, putând fi uneori recuperate sub forma amintirilor care nu sunt doar despre trecut, ci si despre „mai mult ca prezent” si viitor. Toate acestea într-un spectacol coplesitor, vibrant, dens, pe scena de la Cub.
Initial („Floarea de hârtie”, „Dealul meu n-are vârf”) se anunta un demers scenic despre moarte. Tu însuti poate ca te-ai trezit într-o zi, dintr-o lunga perioada în care dormeai prea mult, gândind ca începe de-acum „calatoria intergalactica” si oricum ai întoarce-o pe toate fetele nu reusesti sa treci de imaginea de la 5 ani când încercai sa îti explici ca va exista un timp când tu nu vei mai fi si ce ar putea însemna asta, un hatis mental pe care nu reusesti sa-l strabati. Însa figurile dezumanizate pendulând într-o lume haotica à la Kusturica („Firea lui Cuza se marita”) reusesc sa dea viata unui univers, fie el si al „sufletelor moarte”.
Dincolo de faptul ca Antologia disparitiei e un spectacol solicitant deopotriva pentru actori si spectatori, este imersiv, imaginile scenice înghit actorii, iar lumea spectacolului invadeaza si rastoarna universul personal al spectatorilor. Este inevitabil despre noi, cei ce existam doar atunci când ne regasim în amintirea conferita de o fotografie ori în memoria celorlalti („În gradina devastata”). Alteori, firul narativ trimite spre trecutul recent, rationalizarile alimentare creând situatii monstruoase („Pipote si capsuni”). Dramatizarile sunt accentuate astfel încât lumea teatrului afrimian supraliciteaza filonul narativ politic.
Dualitatea e o caracteristica permanenta, stari de spirit duale, cum ar fi veselia si tristetea („Floarea de hârtie”), porniri duale, petrecere, dar si violenta („Firea lui Cuza se marita”), situatii ce impun o anumita dedublare pentru a le putea depasi („Pipote si capsuni”), dar si dualitati de ordin tehnic între scena si video ori proiectie. Doua imagini exemplare fac trimitere la spectacole anterioare de la Iasi („Trei piese triste” dupa Maurice Maeterlink) sau d’ailleur („Inimi cicatrizate” dupa Max Blecher, Teatrul de Stat Constanta).
Cu „A doua înflorire a nalbei mari”, intro la partea a doua, intensitatea creste si sunt introduse mai multe momente care, într-un fel sau altul, oglindesc întregul univers spectacologic afrimian, tema familiei disfunctionale, personaje atipice, contradictii emotionale. Remarcabil cum proza „Ultimul tata” e descompusa în momente, cum personajul fiicei este multiplicat, cum narativitatea spectacolului merge în paralel cu mentinerea diferita a scenografiei initiale, ideea ca exista versiuni ale sinelui si ca pastrând una singura suntem nevoiti sa le lasam sa dispara (omorâm) pe celelalte, lucru perfect valabil si pentru ceilalti oameni din viata noastra.
„De-o parte tu” este de departe unul dintre cele mai afrimiene momente din spectacol si am în vedere atât personajele obsesive ori relatiile dintre ele, cât si pitorescul întregii scene; pe de alta parte, frica de moarte si inevitabilul acesteia sunt sentimente si întâmplari etern umane. De aceasta data, disparitia se apropie periculos de mult de sensul ei propriu. Acelasi lucru se va petrece si în „Goldanii gândului” când evenimente catastrofice dezgroapa cadavre din cimitir si din suflet. Sentimente paroxistice, relatii interumane alienate, secrete de nepatruns fac obiectul acestui moment fulminant.
La final ai putea avea impresia ca actorii în postura lor umana si-ar povesti amintirile, însa nu e deloc asa, dramatizarea dupa Simona Popescu, „Îmi amintesc”, desi decojeste spectacolul de recuzita si apropie actorii de spectatori, mentine registrul teatral si poate dezvaluie câte ceva despre cum o lume aparte ne-a capturat emotiile si gândurile.
Regizorul Radu Afrim ofera sanse egale unor tineri colaboratori de a lucra cu trupa Nationalului iesean si le construieste partituri individuale (Octavian Paun, Ada Lupu), le ofera actorilor sansa de a-si valorifica potentialul, dar îi si ghideaza serios în demersul lor (Ada Lupu, Malina Lazar, Razvan Contu, Diana Vieru, Ionut Cornila, Pusa Darie, Livia Iorga etc.).
(Antologia disparitiei dupa proza feminina contemporana de Stefania Mihalache, „Pipote si capsuni”, Anca Vieru, „De-o parte tu”, Lorina Balteanu, „Dealul meu n-are vârf”, „Firea lui Cuza se marita”, „În gradina devastata”, Ruxandra Burcescu, „Goldenii Gândului”, Lavinica Mitu, „Ultimul tata”, Simona Popescu, „Îmi amintesc”; scenariul, regia, universul sonor si filmarile: Radu Afrim, scenografia: Cosmin Florea, coregrafia: Alice Veliche, pregatire si aranjament muzical: Diana Roman, asistent regie: Anamaria Rusu, video: Mihai Nistor, light-design: Cristian Niculescu, distributia: Ada Lupu, Pusa Darie, Ionut Cornila, Livia Iorga, Diana Roman, Malina Lazar, Horia Verives, Daniel Busuioc, Razvan Contu, Andrei Grigore Sava, Cosmin Maxim, Dumitru Nastrusnicu, Georgeta Burdujan, Diana Vieru, Octavian Paun, Luca Gumeni, Anamaria Rusu, Andreea Stratula, Marian Stavarachi, Ioana Aciobanitei, premiera: 9 noiembrie 2023, Sala Teatru la Cub, Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi)
Dana Tabrea este profesor, doctor în filosofie si critic de teatru (membru AICT)