Regimul termic va înregistra o racire în decursul urmatoarelor doua saptamâni (27 martie – 9 aprilie), la nivel national fiind preconizate temperaturi în scadere pe timpul zilelor, dar mai ales noaptea când, în unele regiuni, valorile din termometre vor scadea sub zero grade Celsius, se arata în prognoza de specialitate, publicata luni de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).
În Moldova, vremea va continua sa se raceasca în primele zile de prognoza, astfel încât media maximelor va fi de 6 – 8 grade, iar minimele vor deveni negative, mediate între -4 si -2 grade, dupa care se va încalzi treptat, iar pâna pe 1 aprilie se va ajunge la medii ale valorilor maxime de 16 grade si minime de 6 grade. A doua saptamâna din interval va avea si usoare variatii termice, cu valori diurne mediate regional între 6 si 12 grade si nocturne între 4 si 6 grade. Precipitatiile îsi vor face aparitia destul de des, dar cu probabilitate de extindere mai mare pe 27 martie, precum si între 1 si 4 aprilie.
În Banat, vremea se va raci semnificativ, astfel ca mediile maximelor vor coborî de la 12 grade spre 7 – 8 grade, la mijlocul saptamânii, iar minimele spre -2 grade, apoi se va încalzi treptat, astfel ca maximele vor ajunge, în data de 1 aprilie, la medii de 17 grade si minime în jur de 6 grade. Va urma o noua racire pâna în ziua de 4 aprilie, spre medii diurne de 12 grade, iar pâna la finalul intervalului acestea vor creste spre 18 grade. Si mediile nocturne vor coborî pâna în 4 aprilie, spre 4 grade, apoi variatiile vor fi nesemnificative pâna în 9 aprilie. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata în primele doua zile ale intervalului de prognoza si din 31 martie pâna în 4 aprilie, iar pâna la finalul celei de-a doua saptamâni, precipitatii slabe vor fi posibile doar izolat.
În Crisana, saptamâna va debuta cu o racire semnificativa a vremii, când mediile maximelor vor coborî de la 11 grade spre 6 grade, la jumatatea acestei saptamâni, în timp ce mediile minimelor vor coborî de la 5 grade spre -4 grade. Va urma o încalzire treptata pâna în data de 1 aprilie, astfel ca maximele vor ajunge la medii de 16 grade si minimele spre 7 grade. Pâna în data de 3 aprilie mediile diurne vor ajunge la 12 grade, iar spre finalul intervalului acestea vor creste spre 16 grade. De asemenea, mediile nocturne vor scadea spre 3 grade, în zilele de 4 si 5 aprilie, apoi nu vor mai varia semnificativ pâna în 9 aprilie. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata în primele doua zile de prognoza si din nou în perioada 31 martie – 4 aprilie. Pâna la finalul celei de-a doua saptamâni, precipitatiile vor fi posibile doar izolat.
În Transilvania, vremea se va raci semnificativ la începutul primei saptamâni, astfel încât mediile maximelor vor coborî spre 3 grade, la jumatatea acesteia, iar ale minimelor spre -5 grade, dupa care se va încalzi treptat, astfel ca maximele vor ajunge, în data de 1 aprilie, la medii de 15 grade, în timp ce minimele ajung la 4 grade. O usoara racire se va resimti în data de 4 aprilie spre medii diurne de 12 grade, iar pâna la finalul intervalului de prognoza, acestea vor creste usor spre 16 grade. Mediile nocturne vor coborî usor spre 2 grade, în data de 6 aprilie, apoi nu vor mai oscila semnificativ. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata în primele doua zile ale intervalului de prognoza si între 31 martie si 4 aprilie. În restul perioadei estimate vor fi posibile precipitatii slabe si pe arii restrânse.
În Maramures, saptamâna va debuta cu o racire semnificativa a vremii, când mediile maximelor vor coborî de la 11 grade spre 4 grade la mijlocul acesteia, iar mediile minimelor, de la 3 grade spre -4 grade. Ulterior, va urma o încalzire treptata pâna în data de 1 aprilie, astfel ca maximele vor ajunge spre medii de 14 grade si minimele în jur de 5 grade. Pâna în ziua de 3 aprilie, mediile diurne vor coborî spre 12 grade, iar pâna la finalul intervalului acestea vor creste treptat spre 16 grade. Totodata, mediile nocturne vor coborî spre doua grade, în 5 si 6 aprilie, apoi vor creste usor spre valori mediate în jurul a 4 grade. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai ridicata în primele doua zile de prognoza, precum si în perioada 31 martie – 4 aprilie. Pâna la finalul celei de-a doua saptamâni, vor fi posibile precipitatii slabe si pe arii restrânse.
În Dobrogea, vremea va fi calda în prima zi, dar pentru un interval scurt se va raci semnificativ si apoi va intra din nou într-un proces de încalzire. Astfel, mediile maximelor vor debuta cu 16 grade, vor coborî la 8 grade, în 29 martie, si vor ajunge la 14 grade, pe 2 aprilie. A doua saptamâna va avea doar variatii usoare, între 14 si 16 grade. Minimele vor avea un parcurs asemanator, vor deveni treptat negative pâna la mijlocul primei saptamâni, de la 8 grade spre -1 grad, mediat regional, iar dupa 1 aprilie vor varia între 4 si 8 grade. Se vor semnala precipitatii mai frecvent si pe arii mai extinse în 27 martie si, din nou, între 1 si 6 aprilie.
În Muntenia, vremea va avea variatii semnificative sub aspect termic în prima saptamâna de prognoza. Astfel, temperaturile, mediate regional, vor debuta cu maxime de 18 grade, vor coborî spre 8 – 10 grade, în 28 si 29 martie, si vor atinge din nou 18 grade, pe 1 si 2 aprilie, în timp ce minimele, pe aceleasi intervale de timp, vor varia de la 5 la -2 grade. Si în a doua saptamâna vor fi oscilatii în câmpul termic, dar mai usoare, cu medii ale valorilor maxime între 14 si 18 grade si ale minimelor între 4 si 6 grade. Probabilitatea de precipitatii va fi mai mare în 27 martie, dar si în perioada 3 – 7 aprilie. În restul timpului, acestea vor fi posibile trecator si pe areale mici.
În Oltenia, în intervalul 27 – 31 martie, vremea va avea variatii termice de la o zi la alta, dar pe ansamblu va fi mai rece decât în mod specific regiunii, cu medii ale maximelor între 8 si 12 grade si ale minimelor între -2 si 2 grade. Pâna în 1 aprilie, se va încalzi treptat, astfel ca valorile diurne, mediate regional vor ajunge la 18 grade, iar în a doua saptamâna de prognoza vor oscila de la 13 la 17 grade si cele nocturne între 4 si 6 grade. Precipitatiile se vor semnala mai frecvent si pe arii mai extinse la începutul perioadei, precum si dupa data de 1 aprilie.
La munte, vremea se va raci semnificativ în primele zile de prognoza în toate masivele, astfel ca mediile maximelor vor coborî de la 4 la -4 grade, iar ale minimelor de la 0 la -12 grade, apoi va intra într-un proces de încalzire treptata, pâna pe 1 aprilie când maximele vor avea în medie 6 grade, iar minimele 0 grade. Dupa aceasta data, variatiile termice nu vor mai fi semnificative, regimul diurn se va încadra între 4 si 6 grade, iar cel nocturn între -2 si 0 grade, mediat regional. Temporar, se vor semnala precipitatii în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precadere pe 27 martie si dupa 1 aprilie.
